Inedit
Angelina Jolie, mutarea care îi va enerva pe toți politicienii
După ce a demonstrat că lupta ei împotriva sărăciei și a discriminării, ca ambasador ONU, nu este în van, celebra actriță Angelina Jolie dorește să facă pasul următor și este deschisă oricărei colaborări cu lumea politică, fiind chiar dispusă să își înceapă o carieră politică.
„Când te dedici să realizezi muncă umanitară, devii conștientă cât de mult contează politica”, a afirmat protagonista celei mai noi pelicule Disney, „Maleficient”, pentru noua ediție a revistei Vanity Fair. „Dacă îți dorești cu adevărat o mare schimbare, trebuie să-ți asumi responsabilitatea”, crede cu tărie Angelina Jolie în urma experiențelor sale cu ONU în țările sărace.
CITEȘTE ȘI: EU YES LA VOT
Angelina Jolie a fost desemnată de curând „doamnă de onoare” de Casa Regală a Marii Britanii, la Palatul Buckingham, premiu oferit pentru campania sa împotriva violenței sexuale în zonele de război. Implicată în foarte multe proiecte pentru o viață mai bună pentru toți oamenii, Angelina Jolie își vede condiționată cariera de actriță dacă dorește să ia pasul politicii foarte în serios.
Angelina Jolie, pe coperta noului număr Vanity Fair
Actrița în vârstă de 39 de ani a vorbit și despre relația ei cu actorul Brad Pitt, spunând că este foarte bine să fii soț și soție și că este fericită cu viața pe care o are cu acesta, în ciuda tuturor zvonurilor din revistele și ziarele tabloide.