Connect with us

Revistateo.ro

Măștile cu portocale - ideale pentru tenul tău

Cosmetica

Măștile cu portocale – ideale pentru tenul tău

Nu este o noutate că fructele sunt extrem de benefice pentru tenul nostru și sunt mult mai sănătoase decât produsele care conțin ingrediente chimice. Este adevărat că utilizarea măștilor din fructe nu oferă rezultate imediate, însă atunci când sunt folosite cu perseverență pot face minuni. Ce poate fi mai eficient și mai delicat cu pielea decât un ingredient natural? Unele dintre cele mai apreciate fructe sunt portocalele. Bogate în antioxidanți, calciu și acid folic, ele revigorează tenul, echilibrează nivelul de uleiuri din piele, usucă coșurile și împrospătează fața. Iată câteva măști eficiente pe care le poți face acasă și pe care este indicat să le folosești când simți că tenul tău este lipsit de viață!

Masca cu portocale și iaurt este extrem de benefică pentru tenul gras. Amestecă sucul de la jumătate de portocală cu 2 linguri de iaurt, aplică pe toată fața și pe gât și lasă masca să acționeze 20 de minute. Clătește fața cu apă caldă. Oferă un efect de relaxare și luminează tenul.

CITEȘTE ȘI: VEZI CARE SUNT INGREDIENTELE IDEALE PENTRU MÂINI

Masca cu portocale și făină curăță fața în profunzime. Este suficient să amesteci sucul de la o portocală mare cu 5 linguri de făină. Aplică masca și relaxează-te pentru 20 de minute.

Alege masca cu portocale și miere dacă ai coșuri sau cicatrici provocate de coșuri. Amestecă zeama de la o jumătate de portocală cu 2 linguri de zeamă de lămâie și o lingură mare de miere de albine.

Pentru o piele mai fină utilizează o mască din suc de portocale și lapte praf. Formează o pastă din aceste două ingrediente și aplic-o pe față, gât și decolteu. Las-o aproximativ 30 de minute, apoi clătește-te cu ală călduță.

Pentru coșuri este indicat să masezi zonele afectate cu coajă de portocală timp de 5-10 minute. Spală-te și aplică o cremă hidratantă pentru ten gras.

Portocalele ajută la eliminarea toxinelor din piele, redau luminozitatea și culoarea naturală și au un efect astringent. Măștile prezentate mai sus se aplică o dată pe săptămână, cel mult de două ori.

 

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Cosmetica

To Top