Inedit
Când vor învăța elevii de pe tablete. CE SPUN AUTORITĂȚILE
Ministrul pentru Societatea Informațională, Răzvan Cotovelea, a declarat că elevii din clasa a III-a vor învăța cu ajutorul tabletelor abia din martie 2015, urmând să fie instalate manualele digitale și alte aplicații esențiale în procesul educațional modernizat.
CITEȘTE ȘI: CUM ARATĂ MANUALELE DIGITALE PENTRU ELEVII DIN CLASELE PRIMARE
„Fără nicio discriminare, toţi cei aproximativ 220.000 de elevi din clasa a III-a vor primi tablelete în luna martie 2015. Valoarea estimativă a licitaţiei se situează în jurul a 20 milioane de euro, 85% din bani urmând să fie acoperiţi din fonduri europene”, spune ministrul Cotovelea la lansarea Strategiei Naționale privind Agenda Digitală pentru România 2020.
Elevii din clasele a II-a și a IV-a vor primi manualele la sfârșitul primului semestru din anul 2015. „Pentru fiecare clasă, valoarea licitaţiei se ridică la circa 20 milioane de euro. Practic, pentru clasele a II-a, a III-a şi a IV-a, necesarul de tablete se ridică la 500.000 de unităţi”, spune Ministerul.