Connect with us

Revistateo.ro

Sfântul Ioan Gură de Aur

Stiri

Sfântul Ioan Gură de Aur

Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte la 13 noiembrie pe Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului.

Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut între anii 344 – 354, în Antiohia, într-o familie de creștini evlavioși. Tatăl său, Secundus, era unul dintre generalii Orientului (magister militum Orientis), iar mama sa, Antuza, provenea din una dintre cele mai ilustre familii ale Antiohiei. Ioan a avut nefericirea de a rămâne încă din copilărie fără tată, astfel că mama sa, rămasă văduvă la vârsta de doar douăzeci de ani, îl va crește și-i va oferi condițiile necesare pentru educația fiului său de una singură. Averea rămasă de la părinți și de la soț îi va permite Antuzei să-i ofere o educație aleasă, atât clasică, cât și creștină, predată de cei mai renumiți profesori ai vremii. Așa se face că Ioan l-a avut profesor pe cel mai vestit orator al vremii, Libaniu, și pe Andragatie filosoful. Educația creștină a primit-o mai întâi în familie, de la mama sa, iar mai apoi de la Meletie, episcopul Antiohiei, care l-a și botezat, de la Diodor, starețul unei mănăstiri din Antiohia și profesor la școala teologică, și de la ascetul Carterie. Pentru puțină vreme, Ioan a fost avocat.

După moartea mamei sale, prin anul 374, Ioan se retrage, împreună cu prietenul său Vasile, în munții din apropiere, devenind monah și punându-se sub ascultarea unui bătrân sihastru sirian. După patru ani petrecuți lângă acest ascet, se retrage vreme de doi ani într-o peșteră, unde a trăit de unul singur, supunându-și trupul la o aspră asceză. În anul 381, episcopul Meletie, aflând de starea șubredă a sănătății sale, îl va chema la Antiohia, unde îl va hirotoni diacon. În anul 386, urmașul lui Meletie, episcopul Flavian, îl va hirotoni preot. Vreme de doisprezece ani, Ioan va predica în Antiohia în fiecare duminică și sărbătoare, iar în post, chiar în fiecare zi, apărând dreapta credință în fața unor erezii și curente anticreștine la acea vreme (pâgânismul, maniheismul, gnosticismul, arianismul, iudaismul) care, prin adepții lor, încercau atragerea a cât mai mulți adepți. După moartea arhiepiscopului Nectarie al Constantinopolului, în 397, Sfântul Ioan Gură de Aur devine, datorită influenței lui Eutropiu, primul-ministru al împăratului Arcadiu, și împotriva voinței arhiepiscopului Teofil al Alexandriei, arhiepiscop al Constantinopolului (februarie 398). Ca arhiepiscop al cetății imperiale, Sfântul Ioan oferea bani celor săraci și văduvelor, construia spitale pentru bolnavi, case de adăpost pentru bătrâni și săraci.

Cine-a fost Sfântul Ioan Gură de Aur?

În cele ce urmează vă prezentăm un articol semnat de pr. Liviu Petcu intitulat: Cine-a fost Sfântul Ioan Gură de Aur?:

Nici o carte nu poate cuprinde tot ce a făcut acest Părinte al Bisericii. Ca orice mare personalitate şi ca Părinte al Bisericii, nu se lasă uşor abordat sau cuprins în câteva fraze, oricât s-ar strădui ele să alcătuiască o sinteză. Cu cât timpul trece, cu atât statura lui creşte. Nici un Părinte bisericesc nu a lăsat o moştenire literară atât de vastă.
Ioan a fost contemporan cu oameni influenţi. O glorioasă constelaţie de genii a fost cea care lumina perioada acelor ani în care Sfântul Ioan predica la Constantinopol. În vest erau Ambrozie, Ieronim, Augustin. În est erau cei trei Sfinți Capadocieni: Vasile, Grigorie de Nazianz şi Grigorie de Nyssa, educaţi, magnetici şi de-a dreptul fascinanţi. Aceştia au fost bărbaţii cu care Sf. Ioan a împărţit atenţia lumii.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stiri

To Top