Connect with us

Revistateo.ro

Ce inseamna feminitatea?

Stiri

Ce inseamna feminitatea?

„Ce înseamnă feminitatea? Este bună sau rea? Este ceva natural sau trebuie să o învățăm? O mulțime de întrebări cărora le găsim cu greu un singur răspuns.

Raspunsurile pe care le-ați primit la aceste întrebări, în mod sigur, au fost influențate de experiența și modul de a percepe realitatea celei care v-a răspuns. Avem două extreme. Pe de o parte se află mișcarea feministă prin care este promovată femeia orientată spre carieră, puternică și capabilă să facă orice și-ar propune, dar într-un fel renunțând la partea ei delicată. La celălalt pol avem viziunea clasică a femeii, aceea de gospodină, orientată spre casă și familie.

Adeseori m-am întrebat din ce cauză femeile trebuie să aleagă să fie într-un anume fel. In anii de experienta ca psihoterapeut am ajuns la concluzia că este mai sănătos să existe un echilibru între cele două extreme. In momentul în care acest echilibru este precar sau chiar inexistent, apar probleme precum depresia, anxietatea, dependența de alcool sau alte substanțe, tulburări alimentare, adesea obezitate, dependența de cumpărături și multe altele.

O femeie poate să aleagă să își dezvolte propria carieră, dar în același timp să nu își neglijeze familia. Poate vă spuneți în acest moment, să le faca pe toate? Ei bine, nu. Mai degrabă, să învețe să ii facă partenerului loc în viața sa, să învețe că este vorba de un parteneriat și că nu trebuie să îi demonstreze ceva. Nu este necesar să uite de ea și să îi pună pe ceilalți mai presus, să renunțe la propriile nevoi și să facă în așa fel încât ceilalți să fie multumiți, indiferent că vorbim de familie sau locul de muncă.

Dar până la urmă ce înseamnă feminitatea? Este legată de felul în care arătăm sau de modul în care gândim?

Feminitatea nu este ceva ce ține doar de aspectul exterior, de felul în care vă îmbrăcați și aranjați, vă coafați și machiați, vă parfumați și vorbiți. Mai degrabă este și o atitudine interioară, față de sine și de tot ceea ce vă înconjoară. O încredere în propriile forțe, o liniște interioară venită din siguranță și autocunoaștere. De asemenea, presupune să valorizați și propriile nevoi, precum creativitatea, nevoia de apropiere emoțională, nevoile ludice, propria senzualitate și multe altele. Vă las pe voi să le descoperiți!

O femeie, atunci când este în contact cu propria feminitate, reușește să aleagă să poată colabora cu cei din jur, să fie înțelegătoare și susținătoare, și să nu devină hipercompetitivă, agresivă, dominatoare. Scopul real în viață este acela de a învăța să vă bucurați de ceea ce aveți, să puteți visa și încerca tot ceea ce vă doriți.”

Textul de mai sus a fost scris de Roxana Alina Olaru. Ea are o experiență de peste 8 ani ca psihoterapeut, consilier psihologic, facilitator constelații familiale, educator prenatal Lamaze.

Pentru mai multe informații o puteți contacta la numărul de telefon 0728.47.15.06 sau la umătoarele adrese:

www.consiliere-psihologica.ro

contact@consiliere-psihologica.ro

www.facebook.com/consiliere.psihologica.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stiri

To Top