Sanatate
SOLUȚIA RAPIDĂ. Scapă de herpes peste noapte!
Herpesul este un virus care se poate transmite de la o persoană la alta, manifestat printr-o bubiță la nivelul buzelor. De asemenea, herpesul se poate transmite și dacă bei din același pahar sau din aceeași sticlă ori același flacon după o persoană.
Poți face herpes chiar și de două ori pe an, acest virus fiind unul destul de pervers deoarece se manifestă abia în faza lui finală de acțiune, multe persoane neștiind că îl au. Există numeroase rețete anti- herpes însă cele mai eficiente sunt tot metodele băbești, cele pe care le folosesc oamenii de mii de ani încoace. Iar unul din aceste tratamente include usturoiul.
CITEȘTE ȘI: REȚETA DE SUPĂ DE USTUROI CARE BATE TOATE ANTIBIOTICELE
Pentru a te vindeca de herpes cu ajutorul usturoiul este nevoie să faci următoarele lucruri:
– curăță un cățel de usturoi sănătos
– toacă-l mărunt
– aplică usturoiul tocat pe zona afectată, adică zona cu herpes
Lasă ca usturoiul să își facă efectul vreme de 10-15 minute, după care clătește-ți buzele cu apă călduță. Trebuie să știi că, dacă în momentul în care aplici usturoiul pe zona cu herpes te ustură, este de bine: acest lucru înseamnă că medicamentul natural își face efectul.
Usturoiul este unul dintre alimentele naturii cu întrebuințări în diferite probleme de sănătate. Acesta este bogat în seleniu, sodiu, calciu, magneziu, silicon, potasiu, vitaminele B, C și D etc. Usturoiul mai este bun pentru întărirea sistemului imunitar, pentru îmbunătățirea digestiei, previne formarea tumorilor canceroase și a oricăror tipuri de tumoare, curăță vasele de sânge și chiar te scapă de răceală și gripă.
Nica
2014-11-22T14:53:00+02:00 at 2014-11-22T14:53:00+02:00
Si cand faceam bube la coltul gurii, mama ne punea sa dam cu varful cozii pisicii. Culmea, se vindeca! Nu stiu de ce, important e ca acea buba crapata si dureroasa disparea rapid.