Machiaj
Trucuri de make-up care îți subțiază fața
Există anumite tehnici și trucuri care care îți subțiază fața și te fac să pari mai slabă. Aplică-le în rutina ta zilnică și vezi care este efectul!
1. Nuanțele deschise scot în evidență trăsăturile, în timp ce nuanțele închise le ascund. Ține cont de această idee și utilizeaz-o în avantajul tău. Folosește un contur cu o nuanță mai închis decât pielea ta și un fond de ten puțin mai deschis. Asigură-te că folosești o pensulă sau o perie pentru a îmbina cele două nuanțe. Nimic nu este mai neplăcut decât un contur evident al feței.
2. Poți crea iluzia unor obraji subțiri aplicând o umbră de blush într-o linie diagonală de la obraz spre ureche. Fă o ușoară „față de pește” în timp ce faci acest lucru, pentru a descoperi trasarea perfectă. Nu uita să îmbini nuanțele cu ajutorul unei pensule, astfel încât machiajul să pară natural.
CITEȘTE ȘI: IATĂ CÂT DE DES AR TREBUI SĂ ÎNLOCUIEȘTI PRODUSELE DE MAKE-UP
3. Aplică o pudră de contur pe lateralele nasului și oprește-te deasupra nărilor. Cu ajutorul degetelor sau a unei pensule omogenizează culoarea pentru a avea un aspect natural. Astfel subțiezi considerabil zona nasului.
4. Pentru a nu mai avea o bărbie dublă în fotografii, aplică o pudră închisă de-a lungul maxilarului, pentru a defini zona. Crează un contur natural cu ajutorul unei pensule groase.
5. Joacă-te cu machiajul ochilor și lasă-ți buzele naturale, cu un balsam incolor sau un ruj nude. Buzele pline, puternic colorate, pot accentua rotunjimea feței. Pe de cealaltă parte, machiajul puternic din zona ochilor crează iluzia că toate celelalte trăsături ale feței sunt mai mici.
6. Alege forma corectă a sprâncenelor. Mergi la un specialist pentru a obține o formă a sprâncenelor compatibilă cu forma feței tale.
7. Evidențiază centrul feței. Aplică un iluminator pe zona dintre sprâncene, pe podul nasului, deasupra buzei superioare și în centrul bărbiei. Această tehnică te ajută să minimalizezi lățimea feței.