Connect with us

Revistateo.ro

Compatibilitățile zodiei SĂGETĂTOR

Horoscop

Compatibilitățile zodiei SĂGETĂTOR

Semnul zodiacal Săgetător are perioada între 22 noiembrie și 21 decembrie și este un semn al Soarelui, caracterizat prin curaj, energie și curiozitate. Săgetătorul este semnul călător al zodiacului – zodia care are nevoie de călătorii inițiatice pentru a se descoperi pe sine. Nativii în Săgetător sunt optimiști, entuziaști și extrovertiți. Citește mai jos compatibilitățile zodiei Săgetător, zodia momentului în calendarul astrologic.

SĂGETĂTOR – BERBEC
Comunicarea între cele două semne decurge în mod fluid. Săgetătorul și Berbecul au ambiții comune, iar atunci când Berbecul calcă pe bec, Săgetătorul îl pune la locul lui. Fiind semne de foc, atât Berbecul cât și Săgetătorul au pasiuni comune și fantezii identice în materie de iubire și sex. COMPATIBILITATE: 81%

CITEȘTE ȘI: CUM SĂ-ȚI PROTEJEZI RELAȚIA DE DRAMELE CARE POT APĂREA DE SĂRBĂTORI

SĂGETĂTOR – TAUR
În timp ce unul călătorește în lumea viselor și îi place să experimenteze tot felul de idealuri (Săgetătorul), celălalt rămâne înfipt în realitate. Taurii și Săgetătorii nu fac casă bună împreună deoarece Taurul nu apreciază melodramatismul specific Săgetătorului și nici schimbările sale de comportament de la un minut la altul ori energia mult prea debordantă. COMPATIBILITATE: 25%

SĂGETĂTOR – GEMENI
Aerul și Focul fac echipă bună. Săgetătorul se simte atras de aerul imparțial al Gemenilor, cei doi având o viață socială împreună destul de emoțională. Cei doi pot încerca toate formele de iubire posibile și pot discuta despre orice subiect care există pe lumea asta. COMPATIBILITATE: 89%

SĂGETĂTOR – RAC
Racul și Săgetătorul – două lumi diferite care atunci când se ciocnesc iese un vulcan în erupție. Racul se entuziasmează doar ascultându-l pe Săgetător, fiind elementul pasiv al relației. Săgetătorul este nevoit să ia mereu inițiativa din cauza timidității și lipsei de reacție a Racului. COMPATIBILITATE: 26%

SĂGETĂTOR – LEU
Cei doi își pot uni forțele dacă doresc să obțină ceva împreună deoarece au multe ambiții și idealuri comune. Singura problemă a Săgetătorului ar fi poziția de lider de pe care începe de fiecare dată Leul. Aici cele două caractere s-ar putea ciocni puternic. COMPATIBILITATE: 53%

SĂGETĂTOR – FECIOARĂ
Cele două zodii pot fi prietene bune dar niciodată un cuplu desăvârșit! Fecioara poate să fie reținută în anumite aspecte, în timp ce Săgetătorul exgerează cu exuberanța. Fecioara se retrage cu tact și lasă Săgetătorul să-și țină monologul interminabil până se oprește de unul singur. COMPATIBILITATE: 17%

SĂGETĂTOR – BALANȚĂ
Săgetătorul se teme să nu-și piardă niciodată independența în fața echilibratei Balanțe, care se gândește încă din prima zi la căsătorie. Perechea este înconjurată mereu de oameni care îi admiră, fiind unul din acele cupluri VIP, dar care nu sunt atât de fericiți pe cât pare în interiorul relației. COMPATIBILITATE: 52%

SĂGETĂTOR – SCORPION
Sunt două semne zodiacale total opuse însă tocmai asta îi va ține împreună. Emotivitatea ascunsă a Scorpionului va fermeca persoana născută în Săgetător. De asemenea, entuziasmul și pofta de aventură a Săgetătorului vor fi determinante pentru OK-ul unui Scorpion. COMPATIBILITATE: 78%

SĂGETĂTOR – SĂGETĂTOR
Cele două semne identice caută experiențe spirituale împreună însă o relație de iubire în care să se clădească lucruri durabile în timp este aproape imposibilă. Nopțile de amor și aventurile se termină într-o bună zi, iar acea zi va cere alte necesități. COMPATIBILITATE: 34%

SĂGETĂTOR – CAPRICORN
Împart valori similare: succesul profesional, apetența pentru dezbateri intelectuale, o viață cât mai naturală etc. Calmul Capricorn va ști întotdeauna cum să îl tempereze pe Săgetător. Capricornul nu suportă momentele în care persoana născută în Săgetător nu dă dovadă de suficientă atenție în anumite probleme comune. COMPATIBILITATE: 48%

SĂGETĂTOR – VĂRSĂTOR
Aerul Vărsătorului domolește focul Săgetătorului. Cele două semne zodiacale pot conviețui mult și bine împreună, fiind ca două pisici care se hrănesc reciproc și se protejează de frig sau de dușmani. Iubirea atinge comportamente normale la vârste înaintate, Săgetătorul și Capricornul fiind acele cupluri de bătrânei care se țin de mână prin parc. COMPATIBILITATE: 91%

SĂGETĂTOR – PEȘTI
Au multe lucruri de împărțit, în sens pozitiv. Îi unește creativitatea și dorința de a explora lumea înconjurătoare. Sunt două semne zodiacale care dau totul pentru o cauză în care cred. Iubirea lor este plină de fluctuații, însă etapele negative ale relației îi învață cum să evite greșelile viitoare. COMPATIBILITATE: 86%

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Horoscop

To Top