Stil de viata
Cele mai ciudate boli din lume
Cele mai ciudate boli din lume. Cercetătorii americani au anunţat recent descoperirea unei noi maladii pe care au intitulat-o „text neck” (dureri ale gâtului provocate de postura aplecată mereu asupra ecranului telefonului mobil, n.r.), potrivit dailymail.co.uk. Astfel, menţinerea posturii cocoşat asupra unui ecran de telefon duce la apariţia unor tensiuni prelungite asupra gâtului, ceea ce în cele din urmă poate conduce la nevoia unei intervenţii chirurgicale. Aceast nouă boală îi afectează pe oamenii care petrec ore în şir cu capul aplecat, concentrându-se asupra ecranului telefoanelor mobile.
Specialiştii atrag atenţia şi asupra suflatului nasului, care poate provoca în unele cazuri rupturi ale muşchiului inimii ori fracturi osoase. Un exemplu elocvent ni-l prezintă medicii de la Birmingham City Hospital, care au raportat cazul unei femei în vârstă de 20 de ani. Aceasta şi-a suflat nasul atât de tare, încât presiunea creată i-a provocat o fractură a craniului. Din fericire femeia şi-a revenit după câteva zile de odihnă şi tratament cu analgezice. Medicii germani au raportat un caz la fel de ciudat, în care un bătrân a suferit o mică ruptură a peretelui inimii în momentul în care a vrut să-şi sufle nasul, din cauza creşterii bruşte a tensiunii arteriale. Tot o ciudăţenie s-a pretrecut şi în Statele Unite, unde o femeia s-a prezentat la spital cu pleoapele ochiului drept umflate după ce a încercat să-şi cureţe nara dreaptă suflând puternic, în timp ce nara stângă o blocase cu degetul.
Aranjarea unui cearşaf pe pat poate fi la fel de periculoasă. Pare incredibil, dar medicii avertizează că mişcările repetate ale încheieturilor mâinilor în procesul de a face un cearşaf să cadă peste marginea patului duc la formarea de cheaguri în principala venă care alimentează braţul cu sânge.
Muşcăturile în zona gâtului, practicate în timpul actului sexual sunt şi ele cât se poate de periculoase, ele putând afecta venele şi nervii ce trec prin această regiune. Daca vi se pare greu de crezut, aflaţi că în 2011, o femeie în vârstă de 44 de ani a paralizat după ce partenerul său a muşcat-o de gât, afectându-i o arteră care alimenta cu sânge creierul.
Tot partidele de sex pot provoca şi ceea de medicii numesc amnezie post-coitală, care presupune o pierdere completă a memoriei în urma unui act sexual mai intens. În acest sens, un raport publicat în Revista de Psihiatrie şi Neurologie din Japonia, în 1993, relatează cazul unei femei care şi-a pierdut complet memoria după o partidă de sex. Pacienta şi-a revenit după şase ore.
Una dintre teoriile oferite de medici pentru acest tip ciudat de amnezie este că actul sexual duce la o creştere a tensiunii arteriale, care apoi scade foarte rapid, fapt ce duce la o alimentare problematică cu oxigen a creierului.