Connect with us

Revistateo.ro

Află totul despre relaţia dintre Rihanna şi DiCaprio

Stiri

Află totul despre relaţia dintre Rihanna şi DiCaprio

Află totul despre relaţia dintre Rihanna şi DiCaprio

Află totul despre relaţia dintre Rihanna şi DiCaprio2
Află totul despre relaţia dintre Rihanna şi DiCaprio. Dacă de curând fost vazut plecând acasă cu 20 de modele, după o petrecere, şi apoi petrecându-şi vacanţă la plajă în compania mai multor femei frumoase, Leo şi-a testat acum tehnicile de cuceritor pe Rihanna.

Potrivit celor de laTMZ, RiRi şi DiCaprio au fost văzuţi la petrecerea aniversară a designerului Nikki Erwin, la reşedinta Playboy. Se pare că cei doi s-au afişat în ipostaze mai mult decât prietenoase. Un martor spune chiar că i-ar fi vazut şi sărutându-se.

În timp ce un prieten al lui DiCaprio neagă că s-ar fi întamplat ceva între Leo şi cântăreţa din Bahamas, alţi invitaţi la petrecere susţin contrariul.

Cu toate că nu a facut nicio declaraţie cu privire la aceste zvonuri, Rihanna a facut o aluzie la Leonardo DiCaprio într-un interviu acordat anul trecut revistei Elle. Întrebată de reporter dacă are un moto după care se ghidează în viaţă, Rihanna a spus: „Evită ceea ce este evident. Ăsta este un citat din Leonardo DiCaprio. (…) Asta te face să creezi ceva, să fii entuziasmat să să simţi fiorul”.

Rămâne de văzut dacă vor simţi împreună acel fior sau nu; cert este că presa va sta acum cu ochii vigilenţi pe cei doi până cănd lucrurile vor fi lămurite.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stiri

To Top