Connect with us

Revistateo.ro

CAZ UMANITAR. Un elev eminent are nevoie de ajutorul nostru să trăiască!

Inedit

CAZ UMANITAR. Un elev eminent are nevoie de ajutorul nostru să trăiască!

Mădălin Ivan este unul dintre acei copii cu care viața a fost nedreaptă. Elevul de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Ploiești are nevoie urgent de un transplant de măduvă, fiind diagnosticat recent cu leucemie. Împreună putem să-l ajutăm și să îi aducem zâmbetul speranței pe buze. Cazul a fost mediatizat de mai multe site-uri, printre care max-media.ro sau realitatea.net. Apelul umanitar este făcut de diriginta lui Mădălin. Iată scrisoarea îndurerată a doamnei profesoare din Ploiești:

”Viaţa nu este dreaptă…dar cu cine să ne certam ?
Orice om are un scop în viaţă. Fiecare caută să-şi îndeplinească dorinţele. De cele mai multe ori acestea se împlinesc sau…avem nevoie de puterea lui Dumnezeu, a noastră şi de ajutorul semenilor noştri pentru a ajunge către acel ţel.

Acum patru ani eram cea mai fericita dirigintă din lume. Aveam o clasă minunată, cu elevi frumoşi. Dumnezeu a vrut să-mi întrerupă această bucurie şi m-am îmbolnăvit… de cancer. Am pierdut orice speranţă de a da naştere unui copil, dar am caştigat prin meseria mea să am an de an cât mai mulţi copii. Am un băiat adoptat în vârstă de 12 ani si copiii mei de la şcoală. Sunt cea mai bogată mamă!

Doi ani am stat acasă, însă tot timpul am ştiut ce se întamplă cu clasa mea minunată. Ea devenea din ce în ce mai mare… am ajuns la 35 de elevi, iar eu aşteptam cu nerăbdare să vin la ei. În clasa a X-a am aflat că Mădălin Ivan se transferase de la profilul Mate-Info la Economic şi că se luptă şi el cu o boală necruţătoare -LEUCEMIE.

Sfârşitul anului 2013 a însemnat pentru mine un nou început şi am fost foarte fericită să fiu din nou diriginta clasei a XI-a E4 din cadrul Colegiului Economic „Virgil Madgearu‟, Municipiul Ploieşti. Am petrecut împreună cu acesti copii clipe frumoase, ne-am dedicat timpul, energia unii altora, ne-am îmbogăţit sufleteşte, spiritual.

DAR …acum, MĂDĂLIN ARE NEVOIE DE NOI… este în clasa a XII-a…Baiatul meu de la şcoală nu poate să vină la cursuri alături de colegii lui, el se află internat la spitalul Fundeni, Bucureşti…BOALA A RECIDIVAT şi necesită transplant de măduvă pentru a învinge şi de această dată lupta cu viaţa.
Doresc să fie şi Mădălin FERICIT.
Doresc să TRĂIASCĂ.
Doresc la sfârşit de an să nu am absenţi.
Doresc clasa mea minunată să fie completă.

DORESC ULTIMA ORĂ DE DIRIGENŢIE ÎMPREUNA CU MĂDĂLIN.
DORESC SĂ NU IGNORAŢI ACEST CONT A LUI MĂDĂLIN IVAN

Contul in care se pot face donaţii este: RO75BRDE300SV08302523000, deschis la BRD
Atât vă pot spune şi ruga pe toţi prietenii mei şi nu numai:
SĂ-L AJUTAŢI!
Indiferent ce faci în viaţă, va fi nesemnificativ poate pentru unii, dar de o importanţă majoră pentru alţii. Dar e foarte important să o faci. Alegerile ne hotărăsc destinul, de multe ori şi pe al celor care ne sunt apropiaţi.Împreună putem schimba viaţa cuiva, depinde de implicarea fiecăruia. Sper că ne sunteţi alături nu doar cu gândul, sufletul, ci şi prin faptă.

Orice ajutor este de mare folos pentru noi atât informativ cât şi financiar.
MULTUMESC, OAMENI CU SUFLET MARE!”

Prof. Lazar Corina Roxana
Colegiul Economic “Virgil Madgearu”

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Inedit

To Top