Stiri
Cirque du Soleil a revenit la Bucureşti
Cirque du Soleil a revenit la Bucureşti. Aproape două ore a durat întregul spectacol pus la cale de acrobaţii soarelui, iar la sfârşi aplauzele au curs necontenit, semn că „Quidam” s-a ridicat la nivelul aşteptărilor celor prezenţi
De data aceasta, Cirque du Soleil a pus în scenă povestea lui Zoé, o tânără care se plictiseşte teribil, iar părinţii ei par să o ignore complet. Pentru a-şi umple golul din existenţa sa, aceasta pătrunde într-o lume imaginară, lumea Quidam, unde personajele fantastice o ajută să-şi dea frâu liber spiritului captiv în monotonie.
La acest spectacol participă 45 de artişti, fiecare cu propria trusă de machiaj. Aceştia au manuale detaliate în care li se explică cum trebuie să se aranjeze şi ilustraţii cu ajutorul cărora reuşesc să dea naştere unor fiinţe supranaturale.
Cirque du Soleil este de departe cea mai originală trupă de teatru circ şi acrobaţii din lume. Pentru asta sunt angajaţi specialişti din toate domeniile posibile, de la doctori, maseuri, cizmari şi până la croitori.
Angajaţii circului sunt şi extrem de îndemânatici. Îmaginaţi-vă că întreaga garderobă a spectacolului „Quidam” poate fi împachetată în mai puţin de o oră, iar pentru strângerea şi încărcarea decorului în camioane au evoie de aproape patru ore.
Cirque du Soleil este la a treia vizită în România, după ce în trecut artiştii au susţinut alte două spectacole memorabile, „Saltimbanco” şi „Alegria”.