Cuplu
10 lucruri interzise în orice cuplu
10 lucruri interzise în orice cuplu:
1. INFIDELITATEA. Infidelitatea este primul semnal că relația nu funcționează absolut deloc deoarece simbolizează lipsa încrederii în celălalt. Infidelitatea este de departe eroarea capitală ce duce la destrămarea oricărui cuplu, deoarece deziluzia și neîncrederea se instalează inevitabil.
2. INDIFERENȚA. De câte ori se supără femeile când partenerii lor nu le răspund la mesajele de pe telefonul mobil? Nu ar încăpea aici numărul, cu siguranță! Faptul că persoana de lângă tine nu îți acordă atenția cuvenită poate duce de asemenea la răcirea în cuplu și apoi la despărțire.
3. ACUMULAREA RESENTIMENTELOR. Există gesturi și atitudini care ne deranjează la cel de lângă noi, fapt pentru care este bine să le spunem la timp și să nu acumulăm resentimente care la un moment dat vor exploda extrem de urât.
CITEȘTE ȘI: JUSTIN TIMBERLAKE VA FI TATĂ!
4. NEFERICIREA. Nu comite greșeala de a continua o relație cu cineva la care nu mai ții cum țineai odată. De când ne naștem, avem tot dreptul să ne căutăm fericirea, iar dacă persoana cu care ești acum nu mai înseamnă la fel de mult pentru tine, mai bine las-o: veți trăi nefericiți amândoi.
5. GELOZIA. Gelozia este o dovadă de iubire dar și o dovadă a lipsei de încredere în cel de lângă tine. De fiecare dată când el iese la bar cu prietenii, tu te gândești că ar putea fi la o altă femeie. Acest tip de gândire nu duce la nimic bun și poate ruina relația din interior.
6. PARTENERUL E NESCHIMBĂTOR. Dacă cineva ți-a greșit de cel puțin două ori în același mod, nu aștepta să se schimbe. Așteptarea aceasta durează o viață întreagă, deoarece acel cineva nu se va schimba niciodată.
7. LIPSA AFECȚIUNII. Într-o relație, partenerii sunt dependenți unul de celălalt, oferindu-și sprijin și afecțiune. Lipsa afecțiunii, a unei mâini care să te strângă în momentele prielnice ucid iubirea.
8. CERTURILE PE BANI. Într-o relație apar discuții pe bani: ea a cheltuit prea mult, el este nevoit să muncească pentru nimic. Cel puțin acesta este conceptul multor bărbați. Nu lăsați ca banii să pună stăpânire peste sentimentele voastre!
9. TRECUTUL. Toți avem un trecut, iar dacă îi aduci aminte constant persoanei iubite de greșelile făcute acum 10 ani, s-ar putea să faci tu cea mai mare greșeală din viața ta. Pentru că te-ar putea părăsi imediat.
10. NU ÎNCERCAȚI SĂ PĂREȚI FERICIȚI DE DRAGUL LUMII. Multe perechi trăiesc un calvar în casa lor, dar atunci când ies pe stradă joacă teatru: se țin de mână, se giugiulesc și își fac poze împreună. Acest tip de comportament încurajează o imagine greșită despre relații, oamenii crezând că așa ar trebui să ne comportăm tot timpul, cu toate că acest comportamen maschează lipsa fericirii în intimitate.