Stiri
Ghiceşte-ţi singur în palmă
Ghiceşte-ţi singur în palmă. Persoanele cu palme late sunt considerate a fi loiale şi în acelaşi timp foarte critice. Au tendinţa sa fie orientate către tot ce înseamnă natură şi pentru ei nu există cale de mijloc; ori e albă ori neagră. Totodată se mai spune despre cei cu palme pătrăţoase că au mari dificultăţi în a-şi exprima propriile emoţii.
Persoanele cu palme de formă neregulată. Aici întâlnim două cazuri: cei care au degetele mai scurte sunt consideraţi a fi mai extrovertiţi şi vor dori mereu să fie în centrul atenţiei, iar aceia care au degetele mai scurte vor reuşi întotdeauna să-i moboilizeze şi pe ceilalţi şi sunt buni lideri, asta pentru că sunt oameni ai acţiunii.
Persoanele cu palmele alungite. Firi emotive de felul lor, acestea se pot lăuda cu o capacitate mare de înţelegere a celor din jurul lor, reuşind chiar să se autoanalizeze foarte bine. Mulţi dintre ei sunt artişti sau au înclinaţii către acest domeniu şi sunt obişnuiţi să umble într-un cerc strâns de prieteni, căci spiritul critic şi selectiv nu prea este accceptat de toată lumea.
În cazul în care vrei să-i surprinzi pe cei dragi cu o citire în palmă ca la carte, îţi mai dezvăluim câteva dintre secretele acestei taine.
În cazul în care degetul mic de la ambele mâini este mai departat de celelalte degete, atunci persoana respectivă este nesigură. Atunci când degetul arătător este îndoit denotă faptul că acea persoană vrea să facă bine celor din jur, deci este o persoană sufletistă. În acelaşi timp, se mai spune despre oamenii care au degetul arătător mai lung decât cel mijlociu că merită tot respectul, pentru că aceştia ştiu cum să-i motiveze pe cei din jur, dar şi pe ei înşişi.
Un inelar mai lung decât degetul mijlociu arată că persoana respectivă este una avidă, aflându-se mereu în căutarea recunoaşterii în faţa celor din jur, asta pentru că îşi doreşte să fie admirată în permanenţă.
Atunci când linia inimii este accentuată, rezultă că persoana respectivă nu poate sta locului, fiind mereu o persoană energică, ce îşi doreşte să facă lucruri care o umplu de energie. Dacă linia inimii are o bifurcaţie fină, atunci persoanei în cauză îi este destul de greu să refuze pe cineva şi nu prea are obiceiul să spună “nu”. Un independent şi gânditor va fi recunoscut dacă linia capului va fi despărţită de linia vieţii, iar liniile geniului, adică dungile fine ale degetelor mici, îţi vor spune despre cineva dacă are capacităţi bune de comunicare sau nu, ori dacă se pricepe la oratorie.
Pe de altă parte, gânditorul tradiţionalist va avea linia vieţii întretăiată de cea a capului, iar cu cât prima este mai clară, cu atât se spune că gradul de fertilitate este mai mare.