Connect with us

Revistateo.ro

Julio Iglesias concertează din nou în România

Stiri

Julio Iglesias concertează din nou în România

Julio Iglesias concertează din nou în România.

Poate faptul că anul trecut a concertat în România cu casa închisă l-a determinat pe Julio Iglesias să includă ţara noastră şi de această dată pe lista locaţiilor în care va cânta în 2015. Chiar dacă informaţia nu a fost făcută publică în mod oficial, Mediafax a transmis că celebrul cântăreţ a inclus deja România în programul turneului “World Tour 2015”, unde vor avea loc două concerte.

Astfel, prima reprezentaţie pe care artistul o va da în faţa publicului din ţara noastră va fi pe 20 mai, la Sala Palatului din Bucureşti, iar pe 22 mai acesta se va îndrepta spre Ardeal, unde va susţine un al doilea concert, la Sala Polivalentă din Cluj.

Se pare aşadar că România este printre preferatele artistului, după cum a declarat acesta. „Nu e recunoştinţă mai mare pentru viaţa unui artist ca atunci când oamenii te lasă să te întorci în locurile în care ai mai fost şi altă dată”, spunea la un moment dat Julio Iglesias.

Fanii interpretului spaniol vor putea cumpăra bilete la concertele sale încă de miercuri, iar preţurile sunt următoarele: VIP – 550 de lei, categoria I – 490 de lei, categoria a II-a – 400 de lei, categoria a III-a – 360 de lei şi categoria a IV-a – 280 de lei.

De curând, Julio Iglesias a dezminţit zvonurile apărute în presă conform cărora ar dori să se retragă de pe scenă. „Nici vorbă de retragere. Voi cânta mai mult ca niciodată. Voi continua să cânt până la moarte și până când publicul va dori să cânt”, a afirmat muzicianul, care se poate lăuda cu peste 300 de milioane de discuri vândute în întreaga lume. El a înregistrat până în prezent 80 de albume în 14 limbi și este deținătorul a nu mai putin de 2.600 de discuri de aur și platină.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stiri

To Top