Inedit
Mai mulţi activişti cer boicotarea filmului „Cincizeci de umbre ale lui Gray”
Mai mulţi activişti cer boicotarea filmului „Cincizeci de umbre ale lui Gray”. Reacţiile pe reţelele de socializare cu privire la apariţia contoversatei pelicule nu au încetat să apară. Printre ele se află şi o iniţiativă a Centrului Naţional împotriva Exploatării Sexuale din America, ce face apel la boicoterea filmului „Cincizeci de umbre ale lui Gray”, după cum anunță publicația Mashable.
Astfel a apărut #50dollarsnot50shades, care cere publicului larg să doneze cei 50 de dolari, contravaloarea biletelor la premieră, pentru a ajuta adăposturile în care se află victime ale unor violenţe domestice.
Cei care luptă pentru strângerea de fonduri susţin că scenele dintre Christian Gray şi Anastasia Steele vor pune violenţa împotriva femeilor într-o lumină favorabilă, lucru care va duce şi mai mult la agresiuni fizice în relaţiile dintre parteneri.
“Banii pe care i-ar fi cheltuit pe biletele la film, popcorn şi băuturi se vor îndrepta spre susținerea victimelor relaţiilor abuzive precum a celei puse într-o lumină favorabilă în seria „Cincizeci de umbre”, susţin activiştii pe o reţea de socializare. Pelicula “Cele 50 de umbre ale lui Gray”, desemnată de curând cea mai controversată din ultimul deceniu, va avea premiera mondială pe 13 februarie, cu o zi înainte de Valentine’s Day.