Stiri
EUROVISION 2015: O țară de la mii de kilometri depărtare de Europa PARTICIPĂ LA CONCURS
Australia va participa din acest an la Eurovision, și odată cu această țară vor fi 40 de competitoare la marele trofeu de pe 23 mai. Anul acesta se împlinesc 60 de ani de când există Eurovisionul, iar intrarea Australiei este mai mult decât un premiu pentru fanii concursului.
Australia participă însă doar în acest an, cu ocazia aniversării a 60 de ani de euroviziune. Țara va fi prezentă în marea finală de pe 23 mai 2015, la Viena, și participă la concursul muzical la invitația European Broadcasting Union (EBU) și a televiziune naționale austriece. Coordonatorul executiv al concursului, Jon Ola Sand, a declarat că participarea Australiei în acest an la Eurovision reprezintă mesajul de unitate pe care numai cei care simt spiritul acestei competiții anuale îl înțeleg.
CITEȘTE ȘI: NUME GRELE ÎNSCRISE LA EUROVISION 2015 – SELECȚIA NAȚIONALĂ
„Suntem foarte bucuroşi că am obţinut această oportunitate istorică pentru Australia de a fi reprezentată pe cea mai mare scenă a lumii la cea de-a 60-a aniversare a concursului Eurovision şi suntem onoraţi că EBU ne-a susţinut să ne îndeplinim această dorinţă. SBS transmite concursul Eurovision de peste 30 de ani şi am văzut în tot acest timp cum dragostea australienilor pentru acest concurs a tot crescut”, susține Michael Ebeid, directorul general al SBS, televiziunea australiană care difuzează Eurovision în țara-continent, notează mediafax.ro.
Votul Australiei va fi unul foarte important în acest an, cetățenii australieni având ocazia să voteze atât în semifinale cât și în marea finală. Publicul din celelalte 39 de țări participante va putea vota în marea finală Australia, dacă piesa acestora îi va convinge.