Connect with us

Revistateo.ro

Sănătatea părului începe de la duș

Par & Coafuri

Sănătatea părului începe de la duș

Multe persoane au tendința de a șampona mai mult lungimea părului. Experții spun că este mult mai important să te axezi pe scalp și rădăcini, deoarece așa îndepărtezi mai eficient sebumul, iar aici se adună cele mai mari depozite de murdărie. Așa că următoarea dată când te speli pe cap asigură-te că îți masezi bine pielea capului. Atenție însă, folosește buricele degetelor și nu unghiile, pentru a nu irita scalpul.

CITEȘTE ȘI: TIPURI DE COAFURĂ CARE TE FAC SĂ PARI MAI SLABĂ

Evită apa fierbinte. Deși de multe ori poate fi revigorant, un duș fierbinte nu este benefic nici pentru pielea și nici pentru părul tău. Apa foarte fierbinte privează scalpul de uleiurile sale naturale, iar asta poate duce la subțierea firului de păr. Totodată poate apărea mătreața, deoarece scalpul va avea tendința de a produce mai mult sebuum atunci când va fi foarte uscat.

Multe femei nu își piaptănă părul în mod corect, deși pare a fi o tehnică foarte simplă. Dacă îți perii părul imediat ce ai ieșit din duș, nu vei face decât să îl rupi și să îl subțiezi dramatic. Totodată, vei slăbi rădăcinile și îl vei predispune la apariția vârfurilor despicate. Este bine să îți perii părul când este aproape uscat, cu mișcări ușoare, lente, îndreptate spre exterior.

Un alt detaliu care conduce la distrugerea firului de păr este faptul că ne spălăm prea des sau folosim prea mult șampon. Este suficientă o cantitate mică. Dacă simți că scalpul nu s-a curățat bine, mai spală-te o dată, însă nu utiliza o cantitate mare de șampon. Ingredientele chimice dăunează firului de păr și îl pot încărca prea mult. Spală-te atunci când simți nevoia, însă nu în fiecare zi. Astfel nu vei face decât să slăbești calitatea firului de păr, iar aspectul său general va avea de suferit.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Par & Coafuri

To Top