Stiri
Premiera filmului Fifty Shades of Grey! Vezi aici recenzia controversatei pelicule
Premiera filmului Fifty Shades of Grey! Vezi aici recenzia controversatei pelicule.
De departe, pelicula se anunţa a fi una extrem de interesantă. Pe de o parte se aflau cei care au apucat deja să citească faimoasele volume şi aşteptau cu sufletul la gură şi ecranizarea lor, iar pe cealaltă parte erau cei care voiau să vadă un film (aproape) porno pe marele ecran.
Niciunii dintre ei se pare că nu şi-au satisfăcut aşteptările, întrucât filmul nu a bătut cartea şi nici peliculele dedicate celor peste 18 ani.
Cert este că „Fifty Shades of Grey” (nu-mi place deloc traducerea în română) este cu totul alt gen de film decât cele cu care ne-am obişnuit până acum. Nu voi insista prea mult pe scenariu, întrucât sunt sigur că ştiţi cu toţii intriga dintre celebrul tânăr bogat (Christian Grey) şi tânăra studentă la literatură engleză (Anastasia Steel). Vreau în schimb să pun accentul pe câteva elemente definitorii, care fac din producţia cinematografică una demnă de preţul biletului.
În primul rând, nu vă aşteptaţi ca personajul masculin principal să fie vreun bogătaş snob şi nici vreun pervers ca nimeni altul. E drept, preferinţele lui sexuale ar putea fi (cel mult) îndoielnice pentru anumite persoane, cu toate că nu auzeam decât încântare din sala de cinema în momentul în care acesta îşi satisfăcea poftele oarecum excentrice.
Nici Anastasia nu este chiar atât de simplă cum pare la prima vedere, căci până la urmă caracterul ei puternic, întruchipat într-un trup plăpând, l-a făcut pe domnul Grey să se ataşeze de ea cum nu a făcut-o cu nicio parteneră submisivă de până acum.
Scenele de sex, acelea pe care alţii au stat să le calculeze şi au ajuns la concluzia că însumează 20 de minute, sunt poate cele mai senzuale din ultima vreme. Se lucrează foarte mult pe cadre şi mai puţin pe actul în sine, de aici poate şi dezamăgirea celor care se aşteptau la un conţinut mai explicit al imaginilor.
Dacă este să găsim un singur cuvânt care să caracterizeze întreaga peliculă, ne-am opri la „joc”. Asta este până la urmă, un joc al cunoaşteri, al iniţierii în tainele BDSM, al încercării de relaţionare, un joc al descoperirii celui de lângă tine, un joc sexual, un joc ce are o finalitate poate mult prea bruscă pentru iubitorii de happy end.
Ce-i lipseşte filmului? Un final. Pentru asta însă suntem siguri că producătorii se gândesc deja la „Fifty Shades of Grey 2„, căci poate atunci vom avea ocazia să vedem mai multă acţiune.
Să mergeţi sau nu la film? Aceasta este întrebarea… sfatul meu este să nu daţi ascultare nici recenziilor, nici comentariilor prietenilor care l-au văzut deja. „Cele cincizeci de umbre ale lui Grey” este o peliculă pe care fiecare o înţelege în mod diferit, sau nu o poate înţelege deloc.
dan
2016-02-07T10:14:11+02:00 at 2016-02-07T10:14:11+02:00
nimic de comentat .un astfel de jeg de film nu am vazut demult