Connect with us

Revistateo.ro

Charlie Sheen se visează la Casa Albă

Inedit

Charlie Sheen se visează la Casa Albă

Charlie Sheen se visează la Casa Albă. Charlie Sheen a declarat că ar fi omul perfect pentru a ocupa fotoliul din Biroul Oval, iar pentru asta a făcut şi un mic sondaj printre prieteni.

„Am făcut un sondaj – erau vreo 10 persoane. În fiecare situaţie – indiferent de scenariul etic sau de cel social -, atunci când spuneam că vreau să candidez la funcţia de preşedinte, procentul de susţinere era de 100%”, a dezvăluit actorul pentru „The Flipside With Michael Loftus”, o celebră emisiune de comedie din S.U.A.

Ba mai mult, i-ar acorda funcţia de vicepreşedinte tatălui său, în care are încreder deplină. „Ghiciţi cine ar putea să candideze alături de mine la funcţia de vicepreşedinte? Tatăl meu! Va fi o echipă Sheen – Sheen la alegerile din 2016. Vom candida cu o platformă politică bazată pe adevăr şi transparenţă. Serios!”, a mai declarat actorul din “Two and a Half Men”.

Sheen este perfect conştient de faptul că imaginea lui nu este una tocmai bună, dar pe asta mizează şi el. „Imaginaţi-vă că mă aflu într-o dezbatere. Contracandiatul meu va spune: «Ei bine, ai făcut asta!». Iar eu îi voi răspunde: «Şi?». Ce vor putea să spună despre mine în timpul acelor dezbateri şi să nu fie deja cunoscut de public? «Dar atunci când ai făcut…?». Le voi răspunde: «Aşa, şi ce-i cu asta?»”, a afirmat actorul în cadrul show-ului televizat.

Sunt şanse mici ca acesta să ajungă într-adevăr să conducă Statele Unite ale Americii, mai ales că viaţa sa privată este una inadecvată rolului de lider la care visează acesta. Implicat în mai multe scandaluri de violenţă, droguri şi alcool, Charlie Sheen a fost dat afară, în 2011, din distribuţia serialului care l-a făcut celebru, „Doi bărbaţi şi jumătate/ Two and a Half Men”.

Cu un an în urmă însă, Sheen a fost desemnat drept cel mai bine plătit actor de televiziune. Acesta avea la vremea respectivă un onorariu impresionant: 1,8 milioane de dolari pefiecare episod jucat.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Inedit

To Top