Stiri
Cum să faci cea mai delicioasă mâncare, cu ajutorul apei
Cauți tot timpul noi rețete cu care să-i răsfeți pe cei dragi? Se spune că iubirea trece prin stomac și chiar dacă iubirea are legătură, cu siguranță, și cu alte lucruri, nu putem nega sentimentul extraordinar pe care ni-l dă o masă bună, în familie sau alături de prieteni.
Atunci când gătești cele mai bune rețete, probabil că nu te-ai gândit că apa de la robinet nu este întotdeauna cea mai potrivită pentru o masă reușită. Și asta se întâmplă atunci când apa este nefiltrată.
De ce trebuie filtrată apa
Apa de la robinet este, în general, considerată sigură pentru consum și pentru gătit, însă asta nu înseamnă că este și cea mai bună apă. Această apă este tratată cu chimicale pentru a îndepărta factorii cu potențial nociv. Aceste chimicale sunt necesare pentru tratare, însă inutile, ba chiar dăunătoare, la consum. Mai mult, în drumul spre robinet, apa poate aduna diferite impurități din conducte. Sigur ai observat că apa are deseori miros de clor sau un colorit maroniu.
Aici intervine tratarea apei înainte de consum. Prin filtrare, impuritățile și chimicalele sunt îndepărtate din apă în proporție de 90-100%.
Foarte important de reținut este că procesul de filtrare elimină gusturile și mirosurile neplăcute, dar nu și mineralele esențiale unei ape sănătoase. Apa rezultată este bună la gust și sigură pentru consumul întregii familii, inclusiv pentru bebeluși.
Cea mai delicioasa mâncare
Până nu folosești cu apă cu adevărat pură, nu știi cât de delicioase pot fi mâncărurile și băuturile tale preferate. De la spălarea adecvată a fructelor și legumelor, la aromele și mai îmbietoare ale mâncărurilor gătite și până la o simplă cană de ceai sau cafea revigorantă, apa filtrată este aliatul tău în bucătărie.
Ce proces de filtrare se potrivește bucătăriei tale?
Cele mai performante soluții de filtrare au la bază procesul de osmoză inversă, pentru că această metodă folosește un minim de chimicale, cu rezultate excelente. Această metodă nu elimină doar mirosurile și gusturile neplăcute, ci și toți contaminanții și chimicalele acumulate din instalații și infiltrații în sistemul de apă. Dacă dorești o apă cu adevărat proaspătă și sigură pentru familia ta, filtrarea prin osmoză inversă este răspunsul.
Dacă vrei să gătești și tu cea mai bună și sănătoasă mâncare pentru cei dragi, Eliso îți pune la dispoziție soluția ideală de filtrare a apei, prin echipamentele Kinetico, recunoscute pe plan mondial ca lideri în soluții de tratare a apei.
Pentru mai multe informații despre apa ta, vizitează site-ul Eliso și vezi produsele care te pot ajuta și pe tine să te bucuri de toate aceste avantaje.