Stiri
Aila Wang, mini trendsetterul care îi face concurență fiicei lui Kim Kardashian
Nu doar părinții sunt fashion ci și micuții vedetelor. Există o adevărată competiție de modă între copiii celebrităților, iar Aila Wang este de departe revelația acestui an. Zâmbetul Ailei Wang ne-a făcut să ne îndrăgostim de ea instantaneu. Aila Wang este nepoata mai cunoscutului Alexander Wang, creator de modă.
Are doar 5 anișori dar asta nu e o problemă pentru a fi celebru. A cucerit inimile tuturor la New York Fashion Week și putem spune deja că e una din viitoarele ”it girl” pentru frumusețea și naturalețea sa. Ceea ce o face specială pe Aila Wang, în comparație cu alți copii sau nepoței de celebrități este tocmai mediul în care micuța s-a format. Aceasta a crescut în backstage, însoțindu-și unchiul la aproape toate defilările de modă, împreună cu mama sa.
CITEȘTE ȘI: FIICA LUI KIM KARDASHIAN A STRICAT TOTUL. CE A PĂȚIT KANYE WEST
Aila este obișnuită cu defilările și merge pe pasarelă ca o profesionistă. Unchiul ei știe cum să o pună în valoare, îmbrăcând-o de fiecare dată cu hăinuțe care devin un trend după aceea. Aila și-a făcut intrarea în lumea modei în septembrie 2013 când a apărut într-o rochiță mini de piele, șlapi ugly Nike cu șosete albe, gentuță de la Balenciaga (firmă la care unchiul ei este director creativ) și un tricou cu mesajul Parental Advisory: Explicit content. Acest tricou a fost unul dintre cele mai căutate tricouri pentru fetițe și băieți de vârsta ei.
Aila Wang le face concurență serioasă la capitolul defilare lui Harper Seven (micuța familiei Beckham) și Norh West (micuța familiei Kardashian). Diferența dintre Aila și celelalte două mini-celebrități este că Aila are ceva mai multă personalitate și candoare și chiar adoră lumea modei, în schimb ce celelalte fetițe de vedete defilează doar de dragul părinților.