Cosmetica
Cum să-ți pregătești tenul pentru primăvară
Odată cu trecerea iernii pielea rămâne uscată, deshidratată și lipsită de viață. Umiditatea scăzută, dușurile fierbinți și schimbările de temperatură de pot afecta mai mult decât îți imaginezi. Pot apărea mâncărimi, iritații, coșuri sau chiar probleme mai grave. De aceea este important să te pregătești pentru schimbarea de sezon și să îți hrănești pielea în profunzime.
CITEȘTE ȘI: CE TREBUIE SĂ ȘTII DESPRE DEMACHIERE
Pentru a căpăta strălucirea naturală a tenului exfolierea este primul pas. Astfel îndepărtezi celulele moarte și pielea uscată. Poți prepara un exfoliant natural din zahăr și ulei de argan sau te poți exfolia cu zaț de cafea. Există numeroase variante care se vor potrivi tipului tău de piele. Imporant este să folosești mișcări ușoare, circulare și să nu aplici prea multă presiune. Evită zonele sensibile precum ochii sau buzele.
Apa fierbinte cauzează cele mai multe probleme. Deși un duș fierbinte poate fi extrem de revigorant la sfârșitul unei zile obositoare, pielea ta are de suferit. Tenul, cu atât mai mult, pentru că este mai sensibil. Încearcă să reduci temperatura apei și imediat după duș să te usuci cu un prosop din bumbac și să te hidratezi cu o cremă sau un ulei vegetal. Dacă ești adepta produselor naturale poți folosi argan, deoarece acesta se absoarbe foarte bine în piele și luptă împotriva semnelor îmbătrânirii precum ridurile, petele sau liniile fine.
Buzele sunt și ele afectate de frigul de afară și mai ales de vântul primăverii care le usucă instant. Exfoliează-le cu zaț de cafea sau cu zahăr brun și hidratează-le în permanență cu balsam de buze. Nu uita să folosești în fiecare seară un ser anti-aging pentru a combate semnele îmbătrânirii și pentru a menține pielea suplă și elastică.