Frumusete
Mango – beneficii pentru frumusețe
Mango este o sursă bună de antioxidanți, în special vitamina C, care te protejează de acțiunea radicalilor liberi și îți menține pielea strălucitoare și sănătoasă. Antioxidanții ajută la prevenirea semnelor îmbătrânirii precum riduri, linii fine sau pete. Îl poți consuma ca atare și îl poți utiliza în măști și scrub-uri. Acest fruct are proprietatea de a reduce aspectul petelor închise la culoare, a cicatricilor și chiar a acneei. Conținutul de betacaroten și vitamina A reîmprospătează pielea și o revigorează.
CITEȘTE ȘI: COSMETICE LUXOASE CU AUR
Vrei să scapi de punctele negre? Fructul de mango este ideal pentru a rezolva această problemă. Prepară un exfoliant natural din pulpă de mango , o lingură de lapte și o lingură de miere. Masează zonele cu probleme timp de 10 minute, cu mișcări ușoare, circulare. Acest tratament te va ajuta să îndepărtezi punctele negre, celulele moarte și va stimula circulațiala nivelul pielii.
Vitamina A din compoziția fructului de mango este un nutrient esențial care menține pielea sănătoasă și îi uniformizează tonul. Este suficient să te masezi cu o bucată de mango timp de 2-3 minute. Spală-te apoi cu apă rece pentru a închide porii. Utilizează acest truc simplu de 2-3 ori pe săptămână și vei vedea rezultatele în câteva săptămâni. Pe lângă asta, consumul de mango îți oferă o piele fină și catifelată.
Sucul proaspăt de mango este tratamentul ideal pentru îndepărtarea coșurilor. Este un astringent excelent, care nu agresează tenul și ajută la eliminarea acneei. Totodată, acesta poate fi utilizat și pentru a curăța fața. Amestecă pulpă de mango cu făină de grâu și masează-te timp de 2-3 minute pentru a curăța fața în profunzime. Poți prepara o soluție pentru demachiere din o linguriță de mango, o jumătate de linguriță de făină de migdale și 2 linguri de lapte. Acest d emachiant natural poate fi aplicat pe orice tip de piele. Spală-te cu apă rece la final.