Stiri
Castle Break: Călătorie în România boemă
Castle Break nu este doar un program turistic realizat de Arche ci și unul cultural. Pe lista castelelor unde se vor organiza trasee începând cu luna mai sunt incluse Castelul Corvinilor, Castelul Karolyi din Carei și Banffy din Bontjida.
Programul este pus în mișcare de cea mai mare platformă online dedicată castelelor și conacelor, Arche, după succesul pe care l-a avut proiectul „Monumente uitate”. Tururile la castelele din diferite regiuni ale României includ pe lângă simpla vizită a castelelor și conacelor și degustări de bucate tradiționale, tururi de orașe sau expoziții inedite ori vizite spontane la meșteșugarii locali.
CITEȘTE ȘI: 6 CASTELE DE VĂZUT ÎN GERMANIA
Printre obiectivele incluse se numără Castelul Corvinilor, Castelul Károlyi din Carei, Castelul Bánffy din Bonţida, Castelul Sturdza din Miclăuşeni, Castelul Teleki din Gorneşti, precum şi culele din Măldăreşti şi Curtişoara, notează mediafax.ro.
„În ultimii ani, din ce în ce mai multe castele şi conace se redeschid publicului, după decenii de proastă întreţinere şi abandon. Devastate de comunişti şi ignorate după anii ’90, ele încep să îşi recapete strălucirea de altădată, în mâinile unor echipe dedicate şi ambiţioase. Bineînţeles, este un parcurs plin de provocări, dar care trebuie încurajat.
Turismul este o şansă reală pentru această categorie a patrimoniului şi care, pe lângă contribuţia financiară pe care o aduce lucrărilor de restaurare, ne ajută să ne descoperim istoria şi rădăcinile”, susține președintele asociației Arche, Anca Majaru, pentru agenția de știri MEDIAFAX.
Detaliile despre acest proiect turistic le puteți găsi pe site-ul oficial al Asociației Arche.