Connect with us

Revistateo.ro

Întărește-ți sistemul imunitar cu ajutorul acestui fruct minune

Naturiste

Întărește-ți sistemul imunitar cu ajutorul acestui fruct minune

Portocalele roșii sunt fructe citrice care și-au câștigat denumirea în urma culorii intense pe care o are miezul lor. Spre deosebire de alte fructe citrice, acestea conțin antocianine, pigmenți roșii care dau culoarea puternică a căpșunilor sau a cireșelor. Acești pigmenți sunt cunoscuți pentru numeroasele beneficii pe care le au asupra organismului uman, fiind considerați a fi niște antioxidanți extrem de puternici. Portocalele roșii se aseamănă la gust cu portocalele obișnuite, însă sunt foarte diferite de alte fructe citrice.

CITEȘTE ȘI: IATĂ CE POATE FACE PIPERUL NEGRU PENTRU SĂNĂTATE

Portocalele roșii sunt cunoscute drept antioxidanți puternici, care protejează organismul de acțiunea radicalilor liberi. Nivelul crescut de antocianine reduce riscul apariției bolilor de inimă și au un efect puternic anticancerigen. Experții în nutriție spun că antocianinele au un efect antiinflamator puteric și sunt esențiale pentru buna funcționare a sistemului imunitar. Consumând în mod regulat portocale roșii sau sucul obținut din acestea, vei ține la distanță virușii și infecțiile.

Totodată, portocalele roșii au un conținut ridicat de vitamina C, cunoscută pentru proprietățile sale benefice asupra sistemului imunitar. Vitamina C stimulează producția de colagen, aceasta fiind crucială pentru sănătatea oaselor, a dinților și a giingiilor.  Fiind un puternic antioxidant, vitamina C joacă un rol esențial în procesul de reparare a celulelor și luptă împotriva stresului oxidativ. Două portocale roșii îți pot asigura necesarul zilnic de vitamina C.

Consumând acest tip de protocale îți poți asigura ușor necesarul zilnic de fibre, esențiale pentru tratarea problemelor gastrointestinale și pentru buna funcționare a sistemului digestiv. Având un conținut bogat de apă, portocalele roșii sunt eficiente în curele de slăbire, oferindu-ți energie de care ai nevoie fără a te încărca cu prea mult zahăr. Totodată îți oferă senzația de sațietate și îți pot potoli pofta de dulce. Așadar, de ce să nu le dai o șansă acestor fructe minunate?

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Naturiste

To Top