Connect with us

Revistateo.ro

Simona Halep, tot mai sus

Inedit

Simona Halep, tot mai sus

WTA, cea care dictează clasamentul jucătorilor de tenis la nivel mondial, a publicat pe site-ul oficial un material despre Simona Halep, care ar putea în curând ajunge de pe locul trei, poziţie pe care o ocupă în prezent, din nou pe locul doi.

CITEŞTE ŞI: Tricoul Simonei Halep pe care trebuie să îl ai

„Locul pe care îl ocupă acum Maria Şarapova este pus în pericol, în această săptămână. Simona Halep se apropie. Rusoaica, jucătoarea care este campioana en-titre de la Stuttgart, ar trebui să ajungă în semifinalele turneului german pentru a-şi păstra poziţia în clasamentul WTA”, a declarat organizaţia pe site-ul oficial.

Cei care compun clasamentul mondial în materie de tenis au mai spus: „Dacă Halep va ajunge pe locul 2, asta nu ar fi o premieră pentru româncă. Ea s-a mai aflat opt săptămâni în această postură, în perioada 11 august – 5 octombrie 2014. În anul 2015, cel mai bun din cariera lui Halep, ea a câştigat cel mai important titlu al carierei sale, la Indian Wells şi a obţinut mai multe victorii în circuitul WTA decât oricine altcineva (24).”

Astfel, Halep are o misiune destul de grea la Stuttgart. Aceasta trebuie să o învingă pe adversara sa de moarte, Serena Williams, peste care nu a putut să treacă în ultima confruntare. „Dacă va câştiga titlul la Stuttgart, Halep o va depăşi pe Williams şi va trece pe primul loc în clasamentul Road to Singapore”, a mai scris site-ul WTA.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Inedit

To Top