Connect with us

Revistateo.ro

Sute de pisici iau cu asalt Romexpo

Inedit

Sute de pisici iau cu asalt Romexpo

În jur de 250 de pisici de diferite rase, adunate din toate colţurile lumii, vor lua parte în acest weekend la Expoziţia Internaţională Felină de Primăvară – SofistiCAT, ce va avea loc la Romexpo, în Capitală.

Anul acesta va fi unul special, întrucât SofistiCAT împlineşte 10 ani de la înfiinţare, motiv pentru care ediţia aceasta va purta numele „Pisici de 10”.

CITEŞTE ŞI: Crezi că eşti pregătit pentru o pisică?

Exemplarele de persană, exotică, maine coon, abysiniana, ragdoll, norvegiană de pădure, siberiana, angora turcească, bengaleză, sacra de birmania, british shorthair, chartreaux, albastru de Rusia, burma, devon rex, don sphynx, singapura, sphynx, orientala şi siameza vor fi prezentate celor cinci arbitri internaţionali, care va desemna cea mai frumoasă pisică din cadrul expoziţional.

Programul de vizitare va fi în ambele zile între orele 10.00 şi 18.00, iar momentul cel mai important va fi concursul „Best in show”, unde câştigătorii celor patru categorii (persane şi exotice, păr semilung, păr scurt, orientale şi siameze) se vor lupta pentru marele premiu.

Pe lângă expoziţia de feline, vizitatorii vor avea ocazia să vadă şi să cumpere cele mai noi produse şi accesorii, atât pentru pisici, cât şi pentru stăpânii acestora.

Totodată, cei prezenţi la eveniment vor putea face donaţii sub numele „Arată că îţi pasă”, bani destinaţi animalelor din adăposturile publice. În plus, ROBI, Free Pets, Red Panda şi Gia, organizaţii care luptă pentru protejarea animalelor fără stăpân, vor fi prezente la Romexpo cu pisici vaccinate şi sterilizate, pentru a fi date spre adopţie.

Intrarea la eveniment se face pe baza unui bilet şi costă 10 lei pentru adulţi, 5 lei pentru pensionari, în timp ce copiii au intrarea liberă.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Inedit

To Top