Stiri
Uite cum scoţi opţiunea „mesaj citit” de pe Facebook
Uite cum scoţi opţiunea „mesaj citit” de pe Facebook. În trecut, reţeaua de socializare îţi permitea să-ţi citeşti corespondenţa virtuală, fără ca expeditorul să afle lucrul acesta. Acum, este practic imposibil să nu le dai de ştire şi celorlalţi de faptul că ai văzut mesajele lor, asta după ce în aplicaţia Messenger a fost introdusă funcţia care arată momentul în care mesajul a fost vizualizat.
CITEŞTE ŞI: Să tot lucrezi aici! Uite cum arată sediul angajaţilor Facebook.
Cu toate acestea, cei de la indepentent.co.uk ne arată cum putem păcăli sistemul.
În cazul în care staţi pe Facebook de pe un calculator, tot ce trebuie să faceţi este să vă instalaţi o extensie în browserul Chrome, numită Facebook Unseen, care să va duce în modul incognito, putând astfel citi mesajele primite pe reţeaua de socializare, fără ca expeditorul să afle asta.
Dacă folosiţi în schimb Facebook Messenger pe telefonul mobil, pentru a scăpa de urme trebuie să vă descărcaţi şi instalaţi aplicaţia Unread. Atenţie! Acest lucru vă va împiedica să mai trimiteţi mesaje, putând doar să le citiţi pe cele primite, fără ca expeditorul să poată vedea asta.
Opţiunea de notificare a celui care a trimis mesajul ar putea fi dezactivată în curând, dacă Facebook va decide să pună la dispoziţia utilizatorilor posibilitatea de a activa sau nu acest tip de notificare, la fel cum a procedat în cazul Whatsapp.