Stiri
„Planta distrugătoare” care te vindecă de boli
„Planta distrugătoare”, renume câştigat după ce o serie de studii au descoperit cât de benefică este aceasta pentru sănătate, este cultivată pentru solzii ei cărnoşi, dar şi pentru receptaculii florali, adică stadiul incipient al florilor sale.
Anghinarea, căci despre ea este vorba, face parte din familia Asteraceae, iar oamenii de ştiinţă o cunosc sub denumirea de Cyanara scolymys.
CITEŞTE ŞI: Iată ce poate face piperul negru pentru sănătate
Pe lângă gastronomie, „planta distrugătoare” este utilizată şi în medicina naturistă, în special rădăcinile şi frunzele.
Cei care o consumă în stare proaspătă ştiu cât de bună este în tratarea diareei, a hemoroizilor, diabetului ori a migrenelor.
Cea mai bună modalitate de a vă bucura de proprietăţile ei este să o gătiţi la aburi, asta pentru că va duce la păstrarea tuturor nutrienţilor din legumă.
„Planta distrugătoare” reprezintă o sursă ideală de fibre pentru organism. Mai exact, o anghinare media are în jur de 10% din DZR unui adult, adică 10 grame.
Anghinarea are şi rolul de a ţine sub control nivelul glicemiei, întrucât o dietă cu multe fibre duce la scăderea nevoii de carbohidraţi. Prin fibrele şi grăsimile sale, planta ţine sub control şi apetitul faţă de mâncare, astfel că este ideală şi în cazul unor diete de slăbit.
Chiar dacă nu este foarte cunoscută, studiile arată că aceasta conţine mai mulţi antioxidanţi decât orice altă legumă, fiind pe locul 7 pe lista celor 1000 de alimente care protejează celulele corpului uman.
Extractul din frunzele de anghinare inhibă moartea celulelor sănătoase din organism şi reduce înmulţirea celor tumorale în cazul cancerului de prostată, leucemiei ori a cancerului la sân.
Folosită din cele mai vechi timpuri pentru problemele de stomac, „planta distrugătoare” este cunoscută şi pentru tratarea colonului iritabil, dar şi a altor probleme digestive.
Datorită conţinutului mare de antioxidanţi, anghinarea este indicată a fi inclusă în alimentaţia celor care suferă de probleme ale ficatului. Cercetările au arătat că aceasta ajută la regenerarea ţesutului hepatic, motiv pentru care medicina alternativă o foloseşte ca remediu pentru diferite tulburări hepatice.