Inedit
EUROVISION 2015. Voltaj a ajuns la Viena!
Cei de la Voltaj au susţinut o conferinţă pe aeroportul din Bucureşti, prilej cu care ne-au asigurat că intenţionează să se întoarcă acasă cu marele trofeu Eurovision 2015.
„A sosit momentul plecării la Viena. Noi suntem pregătiţi. Am repetat mult, am pus la punct toate detaliile, singurele detalii încă necunoscute nouă sunt cele legate de sceno-tehnică, show, pe care le realizează cei de la Viena. (…) Plecăm foarte încrezători, ne ducem să fim mai sus de locul doi. Nu ştim ce se va întâmpla, dar noi suntem optimişti şi pregătiţi”, a declarat Călin Goia.
CITEŞTE ŞI: FOTO/VIDEO. El este cel mai dorit bărbat de la Eurovision 2015!
Solistul de la Voltaj spune că piesa lor este una cu un puternic impact emoţional, astfel că nimeni nu va fi nepăsător la ascultarea versurilor, ce spun povestea părinţilor români plecaţi la muncă în străinătate.
„Este o ocazie extraordinară pentru campania «De la capăt» şi pentru aceşti copii de a fi în centrul atenţiei, astfel încât problema lor să se amelioreze sau să se rezolve”, a mai spus Călin Goia.
Pentru a merge la Viena şi a reprezenta ţara noastră la Eurovision 2015, trupa Voltaj a trebuit să renunţe la şase concerte, lucru de care nu le pare rău.
„Am pierdut câteva concerte, dar să reprezinţi o ţară este un lucru onorant şi o mare responsabilitate”, a mai spus solistul trupei.
Liana Stanciu, cea care va conduce delegaţia României la Eurovision 2015, a declarat de pe aeroportul Otopeni că echipa de anul acesta va cuceri competiţia muzicală.
„Ne pregătim să cucerim Viena, suntem în al 21-lea an în care TVR participă la Eurovision. Avem un cântec, avem un mesaj, avem o trupă profesionistă şi avem foarte multă energie pozitivă cu care să cucerim publicul din Europa şi nu numai”, a spus aceasta la final.
Imediat după ce a ajuns la Viena, delegaţia României la Eurovision 2015 a început să-şi facă planul de bătaie…la o bere, după cum au postat cei de la Voltaj pe pagina lor de Facebook.