Ce vrei?

Va tot povestesc ca sunt un soi de profesor, ce-i drept mai ciudat, de vreo sase ani. N-am pierdut vremea si am incercat alaturi de studentii mei tot felul de nebunii, ne-am pus tot felul de intrebari, cu pretul durerilor care vin de-acolo. Intrebarile, daca sunt bine „plasate”, ne pun in situatii dintre cele mai diferite. Pana la urma, insa, e scoala, trebuie sa experimentam, cu tot tracul de care unii se izbesc fara mila. De-aia ar trebui incercate in singuratate. Ultima oara, intrebarea a fost cam asa… De fapt, nu era o intrebare, ci o situatie imaginara. Suna asa: daca ar veni Dumnezeu catre tine si ai sti ca are vreme pentru tine exact o secunda, daca te-ar privi in ochi si te-ar intreba ce vrei, ce ai raspunde? Ne-am balbait, au inceput cautarile, chinul… Nu uitati ca timpul era foarte scurt, Dumnezeu avea timp doar o secunda. Atat. „Ce vrei? Iubire!” Sau stiu eu… Repede. V-ati intrebat?

Nu pierdeti vremea. Cereti-va ce vreti sa cereti Universului, ca repetitie, macar. Si sa fie meritat. Realizabil. Frumos. Pur.