Stiri
Horoscop 9 iunie 2015
Horoscop 9 iunie 2015 – Berbec
Eşti în faţa unui eveniment care te entuziasmează la maximum, pe de o parte, dar te şi emoţionează, pe de altă parte. Sunt sentimente diametral opuse: ceva te atrage, dar altceva te ţine departe, pentru că ai dori, dar parcă n-ai dori să se întâmple. Lasă-te dus de val, nu te mai gândi atât la ce va urma. Trac e firesc să ai ca în faţa oricărui nou început, dar dacă faci primul pas cu entuziasm şi îcredere în ce va urma, nimic nu are ce să te abată de la ţelul propus. Temerile care ţi se infiltrează în suflet pot strica multe, deci uită de ele!
RECOMANDARE: TESTUL IUBIRII: ÎN CE ORAŞ TE VEI ÎNDRĂGOSTI
Horoscop 9 iunie 2015 – Taur
Se creează o atmosferă foarte veselă acolo unde eşti tu, pentru că găseşti de fiecare dată un cuvânt potrivit pentru oricine pentru a-l face să se simtă bine în compania ta. O glumă, un compliment, o remarcă inteligentă sunt armele tale cele mai eficiente pentru a-ţi asigura succesul în orice mediu, iar azi ai şansa de a-ţi mări cercul de prieteni sau de admiratori tocmai datorită acestui spirit jucăuş şi jovial pe care îl abordezi în faţa oricui. Chiar şi cu cei pe care nu-i cunoşti te comporţi amuzant şi amabil, ceea ce atrage atentţa asupra ta odată în plus.
Horoscop 9 iunie 2015 – Gemeni
Nervii par să explodeze la tot pasul, dar tu eşti oala sub presiune care dă în clocot! Dacă tuturor te adresezi cu ton ridicat şi nu reuşeşti să te adaptezi la stilul fiecăruia, transformi ziua într-o furtună ce poate degenera uşor în conflicte majore. Chiar dacă toate te irită, chiar dacă eşti nervos la maximum, fă un efort să mai treci cu vederea fleacurile care te scot din sărite, pentru că nu are rost să le vezi ca pe nişte mai mici sau mai mari catastrofe. Vei vedea că lumea începe să te evite şi chiar să-ţi întoarcă spatele dacă le vorbeşti tuturor cu capsa pusă.
Horoscop 9 iunie 2015 – Rac
Prietenii sunt foarte importanţi pentru tine azi şi iei legatura cu câţiva dintre ei pentru a va pune la curent cu ultimele veşti din viaţa fiecăruia. Un plan comun ar fi de preferat, pentru ca e o zi perfectă pentru toţi dacă aţi ieşi într-o excursie sau la un grătar. Distracţia, conversaţiile, mişcarea în aer liber vor fi liantul ideal pentru a va apropia mai mult sau pentru a-ţi face noi prieteni în medii neexplorate încă. Ai putea sta ore în şir la palavre la telefon sau pe mess cu amicii pentru că ai multe subiecte noi de discutat.
Horoscop 9 iunie 2015 – Leu
Glumele nu se potrivesc în orice situaţie, ca atare fii atent cu cine îţi permiţi azi să faci poante, ca nu cumva să strice mai mult! Ai putea fi tentat să tratezi cu superficialitate o situaţie care pe altul îl irită şi astfel torni gaz pe foc fără motiv. Nu orice situaţie poate fi tratată cu ironie, deci ajustează-ţi comportamentul şi modul de a comunica în funcţie de starea psihică a celuilalt. Nu ai vrea să reacţioneze agresiv la glumele tale, deci poartă-te cu mănuşi cu cei pe care îi simţi că stau pe un butoi cu pulbere. De ce să fii tu scânteia care-i aruncă în aer?
Horoscop 9 iunie 2015 – Fecioara
Întâlneşti o persoană care are un efect foarte bun asupra ta. Te motiveaza, te ambiţionează, îţi inspiră curajul de a-ţi exprima punctul de vedere cu mai multă energie, devenind astfel stimulentul de care aveai nevoie pentru a merge mai departe. Nu numai că te împinge de la spate, dar te şi însoţeşte pe drumul pe care l-ai ales şi, atât timp cât îl ai alături, lângă umărul tău, totul va evolua foarte bine. E altceva să ai un tovarăş de drum care să te completeze şi cu care să te consulţi în permanenţă!
Horoscop 9 iunie 2015 – Balanta
Planurile tale sunt dărâmate de o veste proastă care cade în calea ta ca o bombă. Te trezeşti brusc la realitate şi suferi amarnic, pentru că nu ţi-ai luat măsuri de precauţie din timp. Ai fost avertizat, pe diverse căi, că se va ajunge aici, dar tu ai continuat să te joci cu focul. Dacă te-ai fi oprit la timp, dacă nu ai fi continuat în ciuda avertismentelor să mergi pe gheaţa subţire, ai fi putut evita acest mic dezastru, dar acum vezi cu ochii tăi efectele propriilor imprudenţe. O lecţie bună ca altădată să nu te mai încăpăţânezi!
Horoscop 9 iunie 2015 – Scorpion
De data aceasta trebuie să laşi doar raţiunea să ia decizii, deşi ai în preajmă multe persoane care umblă la coarda ta sensibilă. Nu trebuie să te laşi înduioşat, îmbunat, impresionat de nimeni, pentru că ai face o mare greşeală dacă ai pune emoţia pe primul plan. Acum e nevoie de atenţie, de concentrare, de o bună organizare mentală ca să fii sigur că faci cea mai înţeleaptă alegere. Ai mai ales şi altadată doar după ce-ţi transmitea vocea inimii şi nu ai fost prea mulţumit, ca atare acum rămai surd la mesajele sufletului, punând creierul deasupra tuturor.
Horoscop 9 iunie 2015 – Sagetator
Ritmul foarte dinamic în care înaintezi spre un anumit scop devine punct de plecare spre o etapă şi mai palpitantă. De altfel, succesul de acum te motivează, te stimulează să te dedici şi mai serios acelui proiect ce evoluează atât de bine. Te bazezi pe principul bate fierul cât e cald, şi bine faci, pentru că atât timp cât îţi menţii acest tonus ridicat şi interesul viu pentru ceea ce vei obţine la final, vei face paşi foarte mari înainte. Ai numai motive de satisfacţie când vezi cât de bine şi repede ai mai încheiat o etapaă şi deja ai trecut la următoarea. Pas cu pas, totul merge ca pe roate!
Horoscop 9 iunie 2015 – Capricorn
Nu ignora sfaturile pe care ţi le oferă astăzi cineva cu intenţii bune şi sincere, chiar vrea să-tţ fie de ajutor şi nu se ascunde nimic în spatele propunerilor sale. Merita să pui în aplicare ideile pe care ţi le oferă pe gratis, pentru că vei vedea că au efecte imediate în problemele care te preocupă. Dacă te încăpăţânezi să respingi orice sprijin din afară pe motiv că te descurci şi singur, da, vei ajunge la un final bun în cele din urmă, dar aşa ai economisi timp şi energie încercând variante proprii. Dacă cineva îţi dă pontul gata verificat, de ce nu l-ai folosi imediat?
CITESTE SI: CE ZEITATE TE REPREZINTĂ ÎN FUNCŢIE DE ZODIACUL AFRICAN KEMETIC
Horoscop 9 iunie 2015- Varsator
Culmea că exact persoanele cele mai apropiate se dovedesc azi a fi cei mai dificili inamici, care se opun cu tărie ideilor tale, dar înainte de a te supăra pe ei, ar fi bine să te gândeşti dacă nu cumva au dreptate. Dacă spun nu, poate că refuzul lor e în beneficiul tău şi, mai devreme sau mai târziu, îţi vei da seama că era un fel de a te opri să faci vreo prostie. Nu te încăpăţâna să mergi mai departe pe drumul tău făcând abstracţie de prieteni sau de familie, pentru că ai putea să greşeşti şi să regreţi că nu i-ai ascultat. Ei privesc lucrurile din altă perspectivă.
Horoscop 9 iunie 2015- Pesti
Nu te juca nici cu nervii celor din jur şi nici cu răbdarea lor, pentru că ai o atitudine superficială care poate deranja pe multă lume. Mai ales pe cei mai maturi, care nu vor privi cu ochi buni atracţia ta spre distracţie. Chiar dacă tu te simţi bine în pielea ta şi ai tendinţa de a le lua pe toate peste picior, nu ai alături de tine oameni la fel de relaxaţi. Unii sunt prea rigizi, conservatori, învechiţi şi ar putea înţelege din amuzamentul cu care tratezi tot ce se petrece ca o dovadă de superficialitate din partea ta, ca atare ajustează-ţi tonul în funcţie de interlocutor, ţinând cont de toanele acestuia.
Horoscop 9 iunie 2015 oferit de Acvaria.com