Stiri
10 vorbe de duh spuse de Mircea Eliade
Mircea Eliade rămâne unul dintre cei mai valoroși oameni pe care i-a dat România lumii. Istoricul religiilor a revoluționat modul în care a privit fiecare om spiritualitatea estică, prin aventurile sale din țările asiatice care au devenit capodopere.
Iată 10 citate celebre de la Mircea Eliade:
1. DESPRE SINGURĂTATE: „Cea mai preţioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, călătorie pe care o facem în singurătate.”
2. DESPRE VREMURILE ÎN CARE TRĂIM: „Sunt vremuri în care nu poţi înainta decât mergând contra curentului.”
CITEȘTE ȘI: 10 VORBE DE DUH SPUSE DE EMIL CIORAN
3. DESPRE VEDETE: „Ce oameni excepționali trec pe lângă noi, anonimi, și noi admirăm prostește atâția neghiobi, numai pentru că au vorbit de ei presa și opinia publică.”
4. DESPRE SCENA VIEȚII: „Viața cunoaște scene și se spune că este împărțită în acte, dar cortina se lasă o singură dată.”
5. DESPRE MEDIOCRITATE: „Mediocritatea e cu atât mai impresionantă cu cât o descoperi într-o structură ce se crede deasupra mediocrității.”
6. DESPRE LIBERTATE: „Libertatea absolută se câștigă prin dragoste. Căci doar dragostea îl eliberează pe om de natura sa.”
7. DESPRE GELOZIA MASCULINĂ: „Rareori cred că se degradează mai penibil un bărbat ca într-o criză absurdă de gelozie.”
8. DESPRE TAINELE FIINȚEI UMANE: „Visul, supapa de siguranţă a setei de transcendere, arta, magia, dansul- iar, pe de altă parte, dragostea şi mistica – mărturisesc din atâtea unghiuri diferite instinctul fundamental şi ursit al firii omeneşti: ieşirea din sine, contopirea cu altul, fuga de singurătatea limitată, avântul către o libertate perfectă în libertatea celuilalt.”
9. DESPRE MOARTE: „Setea trupurilor noastre a fost greu de stins atunci. Parcă nu mai era îmbrăţişare contopirea aceea din urmă, când cu adevărat se topeau contururile, dispărea carnea, ne uitam respiraţia, mistuiţi amândoi de o singură – însângerată şi nesăţioasă – gură. De mai multe ori am nădăjduit că la capătul răpirii aceleia vom întâlni, împreună, moartea. N-am ştiut că poate fi atât de ispititoare moartea, atât de caldă – voluptate fără spasm, beatitudine fără strigare.”
10. DESPRE RIDICOL: „A evita ridicolul însemna a refuza singura şansa de nemurire.”
Sursa foto: raftulcuidei.ro