Connect with us

Revistateo.ro

Reţetă video - Penne all' arrabiata

Retete internationale

Reţetă video – Penne all’ arrabiata

Reţeta de Penne all’ arrabiata preparată cu pastele Hutton va transforma prânzul tău într-o experienţă de neuitat! Iată cât de uşor se prepară!

Pentru patru porţii ai nevoie de următoarele ingrediente:

– 400 de grame de penne
– 2 linguri de ulei de măsline
– 6 căţei de usturoi
– 1 lingură de pastă de ardei
– un vârf de linguriţă de cimbru
– un vârf de linguriţă de oregano
– un vârf de linguriţă de busuioc
– 300 de grame de roşii cherry
– 1 lingură de cremă de oţet balsamic
– sare şi piper după gust
– parmezan răzuit
– busuioc proaspăt

Mod de preparare:

Pastele se pun la fiert în apă clocotită cu sare timp de aproximativ 6 minute.

Se căleşte usturoiul tocat mărunt într-o tigaie mare cu ulei de măsline. Se adaugă apoi pasta de ardei şi condimentele şi se omogenizează totul bine. După ce s-a călit usturoiul, se adaugă roşiile cherry şi se asezonează totul cu sare şi piper după gust. Se lasă sosul la înăbuşit timp de 5 minute şi se adaugă puţină apă caldă de la paste, dacă este necesar.

După roşiile s-au înmuiat suficient, se zdrobesc uşor cu lingura direct în tigaie şi se adaugă crema de oţet balsamic. Pennele se scurg de apă şi se combină cu sosul obţinut. Se ornează totul cu parmezan răzuit şi busuioc proaspăt.

Poftă bună!

Sursa foto: bbcgoodfood.com

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Retete internationale

To Top