Connect with us

Revistateo.ro

Horia-Brenciu

Stil de viata

Spectacol complet la Romexpo

Daca credeati ca doar artistii de talie internationala pot sa umple sali si sa faca show-uri  care sa ramana in istorie, ei bine, nu! Cu siguranta, cei care au fost prezenti seara trecuta in pavilionul central al salii Romexpo vor confirma ca si noi putem. Horia Brenciu si HB Orchestra au inchis luna Martie cu un show incendiar sustinut in doua zile, 29 si 30 la Romexpo.
Ideea de a alege Romexpo a fost un urias avantaj pentru echipa de productie pentru ca le-a permis sa foloseasca numeroase efecte speciale care ar fi fost greu de realizat intr-un alt loc.

Concertul lui Horia Brenciu a avut onoarea de a fi prima productie muzicala romaneasca care a avut loc la Romexpo. In deschiderea concertului, spectatorii au putut sa o auda din nou cantand pe castigatoarea editiei a doua a „Vocea Romaniei”, Julie Mayaya care a incatat impreuna cu Zaza Band.

La ora 20:00, cu focuri de artificii, Horia Brenciu si-a facut intrarea in scena alaturi de talentatii instrumentisti din HB Orchestra, ei deschizand  show-ul cu piesele „La radio” si „Asa e viata mea”.

Primul invitat special al serii a fost Antonia, care si-a facut aparitia pe scena in ritmul melodiei „Sanie cu zurgalai”. Cei doi au cantat impreuna un mix de melodii alcatuit din piese precum „Whatta Man”, „California Love”, „Hey Sexy Lady” si „Let’s Talk About Sex”. Horia Brenciu a fost extrem de energic pe toata durata spectacolului, el dansand alaturi de trupa de balet pe ritmurile melodiilor „You’ll Be Mine (Party Time)”, „Bantu” si „Toata lumea danseaza cu mine”.

Cel de-al doilea invitat special al lui Horia Brenciu a fost Pepe, care a urcat pe scena cantand una dintre cele mai cunoscute piese ale sale, „Spune-mi cine”. De dragul vremurilor trecute, Horia a insistat ca Pepe sa cante o melodie in stil flamenco, acesta din urma optand sa interpreteze melodie „Septembrie luni” din repertoriul lui Brenciu.

Spectacolul a continuat cu melodii din repertoriul lui Frank Sinatra, artistul fata de care Horia Brenciu manifesta o slabiciune aparte, dar si cu „protejatii” lui Brenciu de la ultima editie a emisiunii „Vocea Romaniei”. Momentul a fost deschis de Florin Ilinca cu „Du Hast”, apoi a continuat cu Ana-Maria Mirica si Denisa Mosincat care au ales melodia „Mamma Mia” de la Abba. Pe scena au mai urcat Adrian Nour care a incantat publicul cu melodia „Buona Sera Signorina”, dar si castigatorul ultimei editii, Mihai Chitu, care a cantat ” O Sole Mio”.

Pentru a ne arata si latura sensibila, artistul a interpretat piesa „Mi-e dor de tine”, dedicata tuturor celor care au prieteni de care le este dor. Pe fundal au curs imagini cu artisti de calibru ai Romaniei, care o data cu plecare lor dintre cei vii au lasat un gol imens in teatru, film si muzica: Johnny Raducanu, Nae Lazarescu, Serban Ionescu, Iurie Darie, Sergiu Nicolaescu, Laura Stoica, Madalina Manole si Malina Olinescu.

Cu ocazia concertului, Horia Brenciu a lansat o noue melodie intitulata „Zambet de copil”, pe care a dedicat-o tuturor parintilor si copiilor, „care ne trezesc noaptea tarziu si care ne spun mereu ce nu ne asteptam sa ne spuna”.

Show-ul s- a dezlantuit din nou cand pe scena au urcat baietii de la 3SE, interpretand piese marca Backstreet Boys: „I want it that way”, „Quit playing games with my heart” si „Everybody”. Baietii au purtat tricouri inscriptionate 4SE, pentru ca l-au cooptat si pe Horia Brenciu in trupa, ei cantand impreuna melodia „Te plac asa cum esti”. Si pentru ca fanii aplaudau continuu, strigandu-i numele, dupa terminarea concertului, Horia Brenciu a revenit la bis, interpretand un alt mix format din piese celebre, cum ar fi „Like a virgin”, „Sara perche ti amo”, „Felicita”. Horia a cantat cu spectatorii chiar si imnul Romaniei, show-ul incheiandu-se intr-o nota pacifista, cu indemnul la iubire si solidaritate din piesa „Imagine” a lui John Lennon.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stil de viata

To Top