Stiri
Concurs: Amintirile din copilarIE iti aduc o IE!
Cel mai probabil, habar n-aveai ca pe 15 octombrie e ziua mondiala a femeii de la tara. Adica fix azi! Si nu putem sa lasam sarbatoarea sa treaca pe langa noi de parca nici n-am vedea-o. Asadar, concurs!
UPDATE: AM ALES CASTIGATORUL!
NE-A PLACUT FOARTE MULT COMENTARIUL SANDEI:
“Povestea asta e despre mine, si- s mandra ca sunt femeie de la tara. Am copilarit in oras dar abia asteptam sa vina vacanta sa plec la bunici la tara. Atat de mult imi placea acolo incat mereu spuneam ca eu vreau o casa a mea, la tara. Anii au trecut si am casa mea, doi copii, gospodarie si o casa a mea, la tara. Nu pot spune ca traiesc la fel ca bunicii mei. Lumea a evoluat…. Dar am apa la fantana ( si doamne ce buna e), cresc pasari si animale ca si bunicii mei( si carnea are gust de carne , cum bine spunea fata mea cea mica) fac foc la soba si pe deasupra am 20 de copii ” ai mei” de care sunt tare mandra. Sunt invatatoare intr- un sat in care apa curenta si baia este pentru multi un lux.
Cu toate acestea, se intampla lucruri frumoase si la tara, sunt oameni frumosi sufleteste, care muncesc zi- lumina uneori pentru a le oferi copiilor o viata putin mai buna.
Povestea e …. povestea mea si-s mandra de tot ce am facut . Mandra ca o femeie de la tara.”
Draga noastra, ai castigat o ie oferita de Shop by Teo, asa ca te vom contacta in cel mai scurt timp. Felicitari!
Sunt multe de spus despre femeia din mediul rural, mai ales cea din Romania.
In primul rand, femeia de la tara este casnica, iar in viziunea multora asta inseamna ca nu are un serviciu. Lucru total adevarat, adica acela ca nu are UN serviciu. Are doua, trei, treizeci, in functie de caz. Este cea care se trezeste inainte sa crape de ziua, pentru a se asigura ca cei mici au focul aprins. Este cea care merge sa hraneasca animalele si care mulge vaca pentru a fierbe laptele la micul dejun.
Femeia de la tara, casnica, cum ii spuneti voi, este cea care petrece cel mai mult timp muncind in gospodarie. Nu face asta pentru avere si nici pentru a pleca in concediu. Aici este de fapt prima diferenta intre „jobul” femeii de la tara si cel al tau: ea nu are concediu, nu lucreaza 5 din 7 si nici nu avanseaza in cariera.
Inca de mica este pregatita pentru viata grea, foarte grea, din mediul rural. Este grea pentru ca nu-si permite luxul de a suna dimineata sa isi motiveze absenta de la serviciu pe motiv ca este bolnava. Animalele trebuie hranite, pamantul muncit, mancarea facuta si cate si mai cate…
Munca femeilor din mediul rural nu se incheie nici macar dupa ce au inchis gainile in cotet, caci la final de zi acestea au de facut mamaliga, au de ales lana pentru ciorapii de iarna, au de tesut covoare si au de facut planuri. Da! Femeile de la tara au si ele un plan zilnic, saptamanal, lunar. „Cat va mai tine sacul cu porumb?” „Daca ploua maine cand mai strang fanul?”, „Cand va naste vaca?”, „Trebuie sa fac tarcul pentru vitel!”, „Maine trebuie sa stau cu ochii pe closca, trebuie sa iasa puii!”, „Vin copiii sambata, maine trebuie neaparat sa tai cocosul”…
Nu stiu cum va suna voua aceste intrebari, insa pentru femeia de la tara ele sunt esentiale caci, in agitatia vietii rurale, trebuie sa faci un plan, sa incepi dimineata cu ceva si sa inchei seara cu altceva, bucuros ca ti-ai dus treaba la bun sfarsit.
O alta diferenta intre jobul tau si cel al femeii de la tara este faptul ca doar unul dintre voi este remunerat la final de luna. Celalalt se multumeste insa cu faptul ca treburile sunt aranjate, casa este curata, animalele sunt hranite iar copiii sunt sanatosi.
De departe insa, cea mai mare diferenta intre tine si femeia din mediul rural este credinta. Nu te gandi ca vorbim despre cea in Dumnezeu, cu toate ca e clar cine il slaveste mai mult, ci despre sentimentul ca „va fi bine”.
In timp ce tu ai devenit foarte sceptic in oameni, lucruri, fapte, femeia de la tara crede cu tarie ca oamenii sunt buni, ca maine va fi soare si ca va apuca sa-si vada nepotii mari.
In plus, cu toate ca pare firava, femeia de la tara este mult mai rezistenta ca tine, caci viata a supus-o la greutati mari, despre care nu se plange si pe care le-a luat ca pe un test al vointei sale.
Amintile din copilarIE iti aduc o IE! Sunt multe de spus despre femeia de la tara, asa ca te rog sa aduci si tu o completare. Ce iti amintesti despre femeia de la tara? Cum era bunica ta? Ce pilda ti-a oferit batranica de pe ulita cand ai mers in vizita la rude?
Spune povestea femeii din mediul rural, iar noi te premiem cum o IE oferita de SHOP BY TEO, pe care sa o porti cu mandrie sau pe care o poti face cadou unei femei dragi tie.
Pe 16 octombrie Revista Teo va alege cea mai frumoasa poveste. Poate fi a ta!
17 Comments
Leave a Reply
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Doina
2015-10-15T16:06:06+03:00 at 2015-10-15T16:06:06+03:00
Alexandru Chirachita si Mitache s-au numit bunicii mei in acte.Pentru nepoti insa erau „mama buna si tata bunu”.El nu prea statea pe acasa din motive de munca la camp,la balta,ma rog cum erau timpurile pe atunci,vorbind de anii 70.Ea in schimb era peste tot,in casa,in curte,la oras la piata cu verdeturi si flori de vanzare.Din banii adunati cu atata munca ne lua si noua bomboane,dropsuri mai exact, dar ce bucurie era pe capul nostru stiind ca ne aduce bomboane si daca suntem cuminti ne face si placinta cu branza.De mosii de vara ea venea la noi acasa cu un castronel din acela chinezesc cu orez cu lapte in el si o cana cu cirese si flori legate pe margini,la mosii de iarna acelasi castronel dar cu placinta de bostan iar de cana erau legate prune uscate .A murit in liniste, discret asa cum a trait.O femeie oarecare ,dintr-un sat oarecare.A fost mama mea buna,bunica mea de la tara,ca mai aveam una de la oras.Alta poveste…
stanciu Vasilica Octavia
2015-10-15T17:12:51+03:00 at 2015-10-15T17:12:51+03:00
Primul lucru…invatat de la bunici a fost …de mare folos. Pe oriunde mergeam, trebuia sa salut cu sarut-mana tuturor varstnicilor. Sa-mi dau baticutul jos in orice casa intram si…sa ma acopar pe cap cand mergeam la Sfanta Biserica. Amintiri neuitate, pe care le transmit si eu la copii mei. Si daca voi avea nepotei…si lor binenteles!
Sanda
2015-10-15T17:14:50+03:00 at 2015-10-15T17:14:50+03:00
Povestea asta e despre mine, si- s mandra ca sunt femeie de la tara. Am copilarit in oras dar abia asteptam sa vina vacanta sa plec la bunici la tara. Atat de mult imi placea acolo incat mereu spuneam ca eu vreau o casa a mea, la tara. Anii au trecut si am casa mea, doi copii, gospodarie si o casa a mea, la tara. Nu pot spune ca traiesc la fel ca bunicii mei. Lumea a evoluat…. Dar am apa la fantana ( si doamne ce buna e), cresc pasari si animale ca si bunicii mei( si carnea are gust de carne , cum bine spunea fata mea cea mica) fac foc la soba si pe deasupra am 20 de copii ” ai mei” de care sunt tare mandra. Sunt invatatoare intr- un sat in care apa curenta si baia este pentru multi un lux.
Cu toate acestea, se intampla lucruri frumoase si la tara, sunt oameni frumosi sufleteste, care muncesc zi- lumina uneori pentru a le oferi copiilor o viata putin mai buna.
Povestea e …. povestea mea si-s mandra de tot ce am facut . Mandra ca o femeie de la tara.
Mihaela Constantin
2015-10-15T17:24:44+03:00 at 2015-10-15T17:24:44+03:00
Nu ati spus unde se lasa amintirile , deci o las si aici…
În fiecare vară mergeam la bunici, un sat între dealuri, unde timpul părea că stă în loc … Acolo nu aveam current electric iar casa cu cerdac ingropată în flori era păstrată “de curat”, pentru oaspeţi de seamă, cum eram noi, nepoţii.
Bunicii stăteau în Căsoaie, o cameră separată care era şi dormitor şi bucătărie . Indiferent cât de devreme ne trezeam, bunicii erau deja în picioare şi la treabă. Bunicul era plecat la lutărie iar bunica… bunica nu mi-o amintesc altfel decât alergând dintr-o parte în alta… ea nu mergea pur şi simplu ci alerga… Crescuse 8 copii care erau răspândiţi în toate colţurile ţării iar vara noi, nepoţii veneam pe rând, cu părinţii, în vizită. Atunci se tăiau raţele şi se făceau oale de mâncare zilnic, mămăligi uriaşe pe care bunicul le tăia cu aţa întâi în patru (semnul crucii!) şi apoi în bucăţi mai mici , pentru fiecare, dar mai ales, la cuptorul mare de afară, de sub un dud uriaş, se coceau plăcinte… Frământa bunica o covată de aluat şi învârtea iute plăcinte cu brânză, cu mere, iar când se termina umplutura, pur şi simplu cu ulei şi zahăr… nimic nu era prea greu pentru ea!
Iar acum, când stau şi mă gândesc la toate câte le făcea zilnic, cum îşi începea ziua la lumina lămpii şi tot la lumina lămpii o încheia, târziu în noapte, după ce toţi ceilalţi eram în pat, cum gătea zilnic – că nu avea frigider-, cum spăla –fără maşină de spălat- cum ingrijea de animale şi de tot ce era pe lângă casă… stau şi mă întreb de unde avea atâta putere? Pentru că, pe lângă toate astea, mai găsea bunica timp să şi lucreze… ţesea o minunăţie de ştergare, ţesuse pentru fetele ei şi apoi a ţesut pentru nepoate, să avem zestre… şi mai făcea bunica cuverturi pentru pat… toate astea le păstrez cu sfinţenie azi, pentru că poartă în ele amintirea bunicii mele, mereu alergând după treburile care nu se sfârşeau niciodată, dar râzând mereu , sănătos, la poveştile bunicului…
Maria
2015-10-15T17:24:47+03:00 at 2015-10-15T17:24:47+03:00
Imi aduc aminte de copilarie cu mare bucurie pentru ca am avut prilejul de a cunoaste o fiinta speciala sufletului meu , „Bunica mea”. Mereu m-am intrebat de unde avea atata putere de a trece peste toate greutatile vietii . A dus o viata grea , urata din punct de vedere sentimental.Maritata cu un monstru pentru ca om nu il pot numi, a nascut zece copiii din care sase au trait, a muncit ca o sluga la stapan pe averea ei, batuta in fiecare zi si scoasa afara din casa impreuna cu copiii . Animalele erau batute pana le rupea oasele. Autorul era bunicul meu.Asa a trait bunica mea 72 de ani. Imi aduc aminte de ea ,de chipul ei blajin in fata usii de la bloc ,locuiam in Rm Valcea ,avea sangele uscat pe fata ,plina de vanatai dar niciodata cu mana goala. Intr-o plasuta avea cateva mere ,nuci si ma intreb acum cand mai avea timp sa mai culeaga fructele si sa vina cu ele la noi avand in vedere ca mergea pe jos atatia km si dormea pe unde apuca…..eram prea mica sa inteleg cum stateau lucrurile pe vremea aceea dar amintirile au ramas intacte.Ea va ramane vesnic in inima mea iar chipul ei nu-l voi uita niciodata.
Mihaela Constantin
2015-10-15T17:26:15+03:00 at 2015-10-15T17:26:15+03:00
În fiecare vară mergeam la bunici, un sat între dealuri, unde timpul părea că stă în loc … Acolo nu aveam current electric iar casa cu cerdac ingropată în flori era păstrată “de curat”, pentru oaspeţi de seamă, cum eram noi, nepoţii.
Bunicii stăteau în Căsoaie, o cameră separată care era şi dormitor şi bucătărie . Indiferent cât de devreme ne trezeam, bunicii erau deja în picioare şi la treabă. Bunicul era plecat la lutărie iar bunica… bunica nu mi-o amintesc altfel decât alergând dintr-o parte în alta… ea nu mergea pur şi simplu ci alerga… Crescuse 8 copii care erau răspândiţi în toate colţurile ţării iar vara noi, nepoţii veneam pe rând, cu părinţii, în vizită. Atunci se tăiau raţele şi se făceau oale de mâncare zilnic, mămăligi uriaşe pe care bunicul le tăia cu aţa întâi în patru (semnul crucii!) şi apoi în bucăţi mai mici , pentru fiecare, dar mai ales, la cuptorul mare de afară, de sub un dud uriaş, se coceau plăcinte… Frământa bunica o covată de aluat şi învârtea iute plăcinte cu brânză, cu mere, iar când se termina umplutura, pur şi simplu cu ulei şi zahăr… nimic nu era prea greu pentru ea!
Iar acum, când stau şi mă gândesc la toate câte le făcea zilnic, cum îşi începea ziua la lumina lămpii şi tot la lumina lămpii o încheia, târziu în noapte, după ce toţi ceilalţi eram în pat, cum gătea zilnic – că nu avea frigider-, cum spăla –fără maşină de spălat- cum ingrijea de animale şi de tot ce era pe lângă casă… stau şi mă întreb de unde avea atâta putere? Pentru că, pe lângă toate astea, mai găsea bunica timp să şi lucreze… ţesea o minunăţie de ştergare, ţesuse pentru fetele ei şi apoi a ţesut pentru nepoate, să avem zestre… şi mai făcea bunica cuverturi pentru pat… toate astea le păstrez cu sfinţenie azi, pentru că poartă în ele amintirea bunicii mele, mereu alergând după treburile care nu se sfârşeau niciodată, dar râzând mereu , sănătos, la poveştile bunicului…
Alexandru Bianca Ionica
2015-10-15T17:27:05+03:00 at 2015-10-15T17:27:05+03:00
Am mintea plina de atatea amintiri despre bunica de la tara incat nu mi-ar ajunge viata sa le povestesc pe toate dar am sa-ncerc cat pot sa le cuprind.Stiu doar ca diminetile miroseau a ceai de zahar ars cu esenta de rom si cu nasucul scos de undeva din plapuma cea groasa de lana il savuram copil fiind pe acele vremuri si-acel miros de plita-ncinsa si de lemne nu-l voi uita vreodata.In geamul cel micut cu rame duble de lemn intotdeauna bunica avea grija sa aseze in prag de toamna gutui galbene-aurii ce-mprastiau in aer un parfum fin si rosiile muscate erau mereu acolo zambitoare parca sa-mi lumineze ziua.Si ea intra incet in camaruta mica sa nu cumva sa deranjeze nepotica draga, parca o vad si-acum cu bratele pline de lemne si coceni mergand spre gura sobei.Ma prefaceam ca dorm parca sa nu o deranjez nici eu din ritualul ei de ani si ani.Cand ea iesea afara frecandu-si mainile batrane si-obosite de frigul cel napraznic eu ma uitam pe geamul inghetat si incercam sa il dezghet cu o suflare calda.Sub patul cel inalt mereu erau dovlecii mari pusi tot de ea acolo si cursele de soareci.Ma amuzam gandind cum umbla ei pe-acolo.Si cand punea bunica bucati mari de dovleac la copt in tava,Doamne era atat de bine!Si camera cea mica parea atat de mare cand ne strangeam cu totii de sarbatori la masa.Nu mai conta ca suntem multi ,eram uniti , bunica era cea mai bucuroasa si ne oprea noua nepotilor bucatile de carne cele mai gustoase si ea zicea:mancati voi sa va faceti mari!Ea se hranea vazandune pe noi in jurul ei ,atunci era satula si se-nchina la Dumnezeu.Tot ea cu noaptea-n cap se trezea prima si pregatea cuptorul cel de lut si Doamne parca o vad si-acum cum isi cernea faina si framanta painea in covata cea de lemn, isi sufleca manecile si mai hotarata ca niciodata facea de toate si placinte si turta-n foi.Mirosul painii calde il simt si-acum si-mi amintesc cum ne facea calavie (paine calda cu vin rosu si zahar) era o bucurie.Ne murdaream si ne lingeam pe degete de atata zahar.Era femeia de la tara , un om atat de bun si cald , prin ochii ei citeam atat de multe lucruri chiar daca prea multa scoala nu avea ea.Stia mai multe decat noi ceilalti.Si seara cand venea aveam un ritual , luam ligheanul de metal si-n ala ne spalam ea incalzea apa pe aragaz si o cara in casa.Si se spala in apa noastra zicea ca e curata pentru ea.Atat de puri ea ne vedea.Isi lua camasa lunga pe ea si seara pe patul din pragul casei stateam si greierii ii ascultam.Si daca vreo bufnita striga intamplator ea se-nchina ,scuipa in piept si spunea :nu-i semn bun mamaie!Si-mi era teama ,vedeam fantasme prin crengile de vie care se leganau in vant si ea zicea : nu e nimic mamaie!!La becul casei seara se adunau in dans toti fluturii si tantarii,priveam paienjenii cu panzele lor care erau mereu acolo prin colturi.Sunt lucruri simple dar care au ramas intiparite-n minte.Si toamna cand strugurii erau aproape copti tot ea batea de zor in tevile de vie sa zboare graurii si facea masti din ticve si le-mbraca si le-agata haios.Cand primii fulgi de nea acopereau gradina deja in casa intr-o camaruta rece in saci erau frunze de tei uscate si musetel si leustean si menta.Era o adevarata farmacie la ea.Si mere invelite in ziare si asezate in ladite.Asa era bunica mea,o enciclopedie , o poveste.Si dupa atata truda ea s-a stins si o iarna grea a gasit-o cazuta jos pe piatra rece , fara vreun sprijin si fara nici un ajutor caci era vaduva saraca de multi, multi ani.Noi am crescut cu ajutorul , cu iubirea , rabdarea si daruirea ei totala.Respect !
Petre Elisabeta
2015-10-15T17:31:46+03:00 at 2015-10-15T17:31:46+03:00
În fiecare sâmbătă și duminică toată familia mergea ” la țară ” . Adică toți copiii , nepoții , uneori și prietenii copiilor . Acolo locuiau bunicii mei . Au rămas , amândoi , orfani de mamă . Ambii tați s-au recăsătorit , fiindcă aveau , fiecare , câte 2 copii . Când bunicul avea 18 ani și bunica 16 , s- au căsătorit . Primul copil , mama mea , a venit pe lume după 2 ani . Ultimul , un băiat , după alte 9 fete și un băiat , după 27 de ani .Pe bucata de pământ moștenită de la mama ei , bunica și bunicul și-au făcut o casă cu 2 camere , o sală, o prispă , o bucătărioară , un porumbar și grajduri pentru animale . Una din fete a murit la 2 ani și una la 18 ani .Bunicul a lucrat la CFR . Bunica se ocupa de gospodărie și și-a învățat copiii să muncească și să se ajute unul pe altul . Când punea măsuța rotundă în bucătărie și scăunelele pe lângă ea , era mare aglomerație . Apoi au venit nepoții . Cel mai mare e cu un an mai mare decât unchiul meu și e băiatul celei de-a doua fiice a lor . Mama mea a avut primul copil , pe mine , la 31 de ani . În sat a rămas una din fete , ca învățătoare , dar s-a stins foarte tânără , la 44 de ani . De două ori pe an , de Florii ( pe bunicul îl chema Florian ) și de Sfânta Maria , se punea masă mare . Bunicii mei păstrau tradițiile postului , mâncau ce produceau , făceau pachete copiilor și , mai apoi, nepoților cu ce era în grădină . Bunica a murit prima , pe 6 ianuarie 1991 , așteptând să ia grâul de la fostul CAP . Bunicul , la un an după aceea , a spus că si-a făcut datoria , a văzut crucea ridicată și mormântul amenajat , și nu a mai vrut să mănânce , deși toată lumea se ruga de el și i-a fost alături . Bunica mea a tesut până aproape de moarte , a păstrat gospodăria și familia unită , a transmis copiilor dragostea pentru frumos și corectitudine . Au trăit războiul , au pierdut din pământ și n-au mai apucat să vadă că ,o parte din el , a fost recuperat .Am de la mama și de la ea năframa de borangic și ia cusută de mână , cu alesături . Mă bucur că nu pot să vadă ce greu e când nu mai e toată lumea adunată , mai ales că au murit și jumătate dintre copiii lor , iar unii nepoți nu mai locuiesc în țară . E foarte grea despărțirea ! Cred că ar fi spus : aveți grijă de voi și nu uitați de noi !
Cristina
2015-10-15T17:36:57+03:00 at 2015-10-15T17:36:57+03:00
Parintii mei find mai mereu plecati la munca in Bucuresti ne lasau cu ,,maica” si ,,taica”(strabunicii mei). Maica era o femeie foarte harnica, care nu putea sta locului 5 minute. Avea grija de mine si de fratele meu ca de proprii ei copii. Cel mai mult ne placea cand ne facea paine in tast( nu am mai mancat de foarte mult timp paine mai buna ca aceea) cu branza de vaca. Pentru noi era ca o mama! Mergea la camp, hranea pasarile, porcii, vaca. Era femeia care niciodata nu se plangea ca e obosita si spunea mereu: ” Maica, munca nu l-a omorat pe om, ci lenea! ” Pentru mine a fost o persoana minunata care mereu a stiut sa ne rasfete si sa ne faca toate voile, in masura in care isi permitea. Femeia de la tara e femeia care are grija de gospodarie, de copii si care are grija ca atunci cand seara se lasa si toata lumea vine acasa sa aiba masa plina de bucate, chiar daca nu e tot timpul bogata. Femeia de la tara e sufletul casei si in acelasi timp cea care isi educa copii si isi iubeste familia!
Petre Elisabeta
2015-10-15T17:55:52+03:00 at 2015-10-15T17:55:52+03:00
În fiecare sâmbătă și duminică mergeam ” la țară ” , la bunici . Bunica și bunicul s-au căsătorit foarte tineri (aveau 18 , respectiv 16 ani ) . Amândoi au rămas orfani de mamă . Pe bucata de pământ rămasă moștenire de la mama ei , au construit o casă cu o prispă , o sală , două camere , o bucătărie , grajd la animale . Bunicul a lucrat la CFR . Bunica s-a ocupat de gospodărie , țesea , cosea , și a crescut cei 12 copii ( 10 fete și 2 băieți) . Primul copil , mama mea , a venit pe lume după 2 ani . Pe mine , primul ei copil , mama m- a născut la 31 de ani . Surorile mamei au stat o vreme la mama mea , până s-au angajat și și-au luat o casă . De Florii ( onomastica bunicului ) și de Sfânta Maria ( onomastica bunicii ) se punea masă mare , pentru toți copiii și nepoții . Țineau postul , mâncau din ce produceau , dar puneau și pachete pentru copii. Bunicul mergea sâmbăta și duminica la biserică , bunica doar de sărbătorile mari . Până venea el , casa era curată și mâncarea gata . Bunica a murit prima , pe 6 ianuarie , iar la un an după , bunicul a refuzat să mai mănânce , spunând că nu mai are de ce trăi , pentru că a văzut crucea și mormântul aranjate . Au murit și jumătate dintre copiii lor , iar ceilalți , câți mai sunt , se întâlnesc la diferite evenimente . O parte dintre nepoți nu mai locuiesc în țară . E greu și pentru ei , dar și pentru părinți . Dacă ar fi trăit , cred că ar fi spus : aveți grijă de voi și nu ne uitați ! Am de la mama și de la ea năframa de borangic și ia cusută de mână , cu alesături .
Manea Melania -Anda
2015-10-15T18:00:16+03:00 at 2015-10-15T18:00:16+03:00
Iată 2 teme interesante „Amintirile din copilărie ” și „ia”, teme care se împletesc ademenitor în mintea mea și care mă îndeamnă sa scriu … Dar, oare de ce simt fiori și tumult interior, de fiecare dată când văd costume populare românești, când aud cotcodacitul păsărilor, când simt mirosul înecăcios al focului de țară sau cel al tocăniței proaspăt gătite? Cu siguranță, ” vina ” o poartă o femeie simplă, de la țară, pe care dacă o cauți acum, ai s-o găsești doar în sufletele copiilor și nepoților ei și în țărână care-i poartă și acum amprenta pașilor… Povestea vieții ei, necesită multa cerneală, chiar tuș negru , ținând cont de toate persoanele dragi care au dispărut pe rând de lângă ea: părinții -morți în război, apoi tatăl și mama adoptivi, primul soț și alți 3 copii. Însă această brava femeie de la țară, nu a căzut pradă gândurilor negre și a avut puterea de a reînvia de fiecare dată și nu a contenit până ce nu și-a văzut visul împlinit : acela de a avea o familie frumoasă lângă ea. Reușise sa închidă atât de bine în sufletul ei toate aceste lovituri, încât ziua prezenta părea întotdeauna plină de voie-bună și de energie debordantă. Deși era o femeie mărunțica, în ochii mei de copil părea un „munte”, un cumul de iubire, drăgălășenie, răsfăț și povești din vremuri de mult apuse. Sunt sigură că, neobosită cum o știu, și acum ne supraveghează cu atenție, își încrunta sprâncenele și strânge ușor buzele când nu e de acord cu noi, dar până la urmă ne iartă pentru orice, că tot Bună a rămas Mamaia MIMI !
Ana
2015-10-15T20:46:46+03:00 at 2015-10-15T20:46:46+03:00
DUMINICA,ACASA…
Picură miere din fagure ,dulce.
Cuvintul se pleacă–n cadenţe divine,
Si omul cel simplu poate aduce ,
O odă de suflet limbii romane.
Rostirea curată a primul murmur ,
Ca stropul cel dulce ce curge din strugur.
In care şi pruncii dau glas rugăciunii,
In care luptat-au şi-nvins-au străbunii.
Latinica stemă şi- al vieţii temei ,
E graiul ce fierbe-n iubire idei.
Ne leagă ca spicele-n snopi auriţi,
Ne face puternici cand suntem uniţi..
Ce forme frumoase cuvintelor dăm,
Când doina , balada duios le-nganăm!
De flori, de culoare, de lacrimi , de vis …
De parcă plâng pomii cand iarna i-a nins.
***
E dimineaţă .Duminică dimineaţa .
Iată ,soarele printre nori se rasfaţă .
Si molcom işi trimite prin ochiul mic o rază,
E linişte -n odaie ,iar sora- mea visează.
Visează romaneste si râde-n graiul cald .
E-atâta pace-n somnu-i si nu-i nici un păcat …
Prin ceaţa dimineţii doar mama stă la vatră,
Şi simt in nări mirosul plăcut ,de paine caldă .
Ne desteptăm apoi… si pâinea ne-o imparte ,
Se-nchină –n graiul pâinii si frânge pâinea-n şapte .
Şi stăm cu toţi la masă intr-o tacere caldă .
Doar razele de soare odaia ne-o mai scaldă .
Apoi pe cărăruşă ,prin roua de cristal
Paşim grabiţi spre Casa Acelui Preaînalt .
Caci El pe toţi ne cheamă când clopotele bat,
Imprăştiind ecoul luminii din inalt .
Stăm toţi in inchinare si ascultăm Cuvântul
Si limba noastra dulce o inţelege Sfântul .
Căci văd cum fiecare faţă din jur se luminează ,
Si cum cu bucurie si cel sărac cutează.
Întorşi cuminţi acasă ne strângem in odaie…
E-atata bucurie si-a dragostei văpaie …
Cand mama dintr-odata –aşa ,cam fără veste
Cu glasul bun si dulce incepe o poveste.
Frumos işi drege vocea, iar noi stăm linistiţi.
(Povestea totdeauna face copii cuminţi .)
Si iarăşi româneste ,curat si fara grabă
Din graiul molcom iata, povestea se destramă …
Şi văd cu ochii minţii cum doi păstori in vale
Se sfatuiesc degrabă pe-al treilea să-l doboare …
Şi sfatul lor de taina mioara îl dezleagă ,
O văd prin ceaţa vremii si mi-i aşa de dragă .
Prin codri deşi de paltini o mamă se arată ,
E tristă şi –i in lacrimi, de griji-impovărată…
Şi-ascultă tânguirea mioarei din poveste ,
Şi codru-ntreg si munţii plang toţi pe româneşte .
***
M-a legănat povestea si m-a cuprins visarea ,
Dar mi-a ramas in minte ecoul ei ca marea .
Frumoasă desfătare in seara de aramă ,
Duminică a limbii, cand o rosteşte o mamă .
Şi fagure de miere in vers de poezie ,
Şi chipuri intelepte ce au stiut sa scrie ,
Sa cante sa iubeasca, sa moara romaneste …
Limba romană este si fi-va o poveste.
***
De patimile vremii nici limba nu mai curge ,
Plătim simbrie lumii imprumutând cuvinte
Si –n alte limbi ne-nvaţă străinatatea-a plange.
Ne bântuie trecutul cu amintiri de aur ,
Cu-al basmelor dulceată si-al versului tezaur ,
Rostite-n sarbatori prin casele de huma …
Nădajduim …vorbirea strabună ne rămâne…
Duminica cea sfântă a limbii române.
MOROŞANU ANA
Ana
2015-10-15T20:03:23+03:00 at 2015-10-15T20:03:23+03:00
Am descris in versuri un moment din copilarie .Sper sa va faca placere!
DUMINICA,ACASA…
Picură miere din fagure ,dulce.
Cuvintul se pleacă–n cadenţe divine,
Si omul cel simplu poate aduce ,
O odă de suflet limbii romane.
Rostirea curată a primul murmur ,
Ca stropul cel dulce ce curge din strugur.
In care şi pruncii dau glas rugăciunii,
In care luptat-au şi-nvins-au străbunii.
Latinica stemă şi- al vieţii temei ,
E graiul ce fierbe-n iubire idei.
Ne leagă ca spicele-n snopi auriţi,
Ne face puternici cand suntem uniţi..
Ce forme frumoase cuvintelor dăm,
Când doina , balada duios le-nganăm!
De flori, de culoare, de lacrimi , de vis …
De parcă plâng pomii cand iarna i-a nins.
***
E dimineaţă .Duminică dimineaţa .
Iată ,soarele printre nori se rasfaţă .
Si molcom işi trimite prin ochiul mic o rază,
E linişte -n odaie ,iar sora- mea visează.
Visează romaneste si râde-n graiul cald .
E-atâta pace-n somnu-i si nu-i nici un păcat …
Prin ceaţa dimineţii doar mama stă la vatră,
Şi simt in nări mirosul plăcut ,de paine caldă .
Ne desteptăm apoi… si pâinea ne-o imparte ,
Se-nchină –n graiul pâinii si frânge pâinea-n şapte .
Şi stăm cu toţi la masă intr-o tacere caldă .
Doar razele de soare odaia ne-o mai scaldă .
Apoi pe cărăruşă ,prin roua de cristal
Paşim grabiţi spre Casa Acelui Preaînalt .
Caci El pe toţi ne cheamă când clopotele bat,
Imprăştiind ecoul luminii din inalt .
Stăm toţi in inchinare si ascultăm Cuvântul
Si limba noastra dulce o inţelege Sfântul .
Căci văd cum fiecare faţă din jur se luminează ,
Si cum cu bucurie si cel sărac cutează.
Întorşi cuminţi acasă ne strângem in odaie…
E-atata bucurie si-a dragostei văpaie …
Cand mama dintr-odata –aşa ,cam fără veste
Cu glasul bun si dulce incepe o poveste.
Frumos işi drege vocea, iar noi stăm linistiţi.
(Povestea totdeauna face copii cuminţi .)
Si iarăşi româneste ,curat si fara grabă
Din graiul molcom iata, povestea se destramă …
Şi văd cu ochii minţii cum doi păstori in vale
Se sfatuiesc degrabă pe-al treilea să-l doboare …
Şi sfatul lor de taina mioara îl dezleagă ,
O văd prin ceaţa vremii si mi-i aşa de dragă .
Prin codri deşi de paltini o mamă se arată ,
E tristă şi –i in lacrimi, de griji-impovărată…
Şi-ascultă tânguirea mioarei din poveste ,
Şi codru-ntreg si munţii plang toţi pe româneşte .
***
M-a legănat povestea si m-a cuprins visarea ,
Dar mi-a ramas in minte ecoul ei ca marea .
Frumoasă desfătare in seara de aramă ,
Duminică a limbii, cand o rosteşte o mamă .
Şi fagure de miere in vers de poezie ,
Şi chipuri intelepte ce au stiut sa scrie ,
Sa cante sa iubeasca, sa moara romaneste …
Limba romană este si fi-va o poveste.
***
De patimile vremii nici limba nu mai curge ,
Plătim simbrie lumii imprumutând cuvinte
Si –n alte limbi ne-nvaţă străinatatea-a plange.
Ne bântuie trecutul cu amintiri de aur ,
Cu-al basmelor dulceată si-al versului tezaur ,
Rostite-n sarbatori prin casele de huma …
Nădajduim …vorbirea strabună ne rămâne…
Duminica cea sfântă a limbii române.
MOROŞANU ANA
Ana
2015-10-15T20:05:54+03:00 at 2015-10-15T20:05:54+03:00
DUMINICA,ACASA…
Picură miere din fagure ,dulce.
Cuvintul se pleacă–n cadenţe divine,
Si omul cel simplu poate aduce ,
O odă de suflet limbii romane.
Rostirea curată a primul murmur ,
Ca stropul cel dulce ce curge din strugur.
In care şi pruncii dau glas rugăciunii,
In care luptat-au şi-nvins-au străbunii.
Latinica stemă şi- al vieţii temei ,
E graiul ce fierbe-n iubire idei.
Ne leagă ca spicele-n snopi auriţi,
Ne face puternici cand suntem uniţi..
Ce forme frumoase cuvintelor dăm,
Când doina , balada duios le-nganăm!
De flori, de culoare, de lacrimi , de vis …
De parcă plâng pomii cand iarna i-a nins.
***
E dimineaţă .Duminică dimineaţa .
Iată ,soarele printre nori se rasfaţă .
Si molcom işi trimite prin ochiul mic o rază,
E linişte -n odaie ,iar sora- mea visează.
Visează romaneste si râde-n graiul cald .
E-atâta pace-n somnu-i si nu-i nici un păcat …
Prin ceaţa dimineţii doar mama stă la vatră,
Şi simt in nări mirosul plăcut ,de paine caldă .
Ne desteptăm apoi… si pâinea ne-o imparte ,
Se-nchină –n graiul pâinii si frânge pâinea-n şapte .
Şi stăm cu toţi la masă intr-o tacere caldă .
Doar razele de soare odaia ne-o mai scaldă .
Apoi pe cărăruşă ,prin roua de cristal
Paşim grabiţi spre Casa Acelui Preaînalt .
Caci El pe toţi ne cheamă când clopotele bat,
Imprăştiind ecoul luminii din inalt .
Stăm toţi in inchinare si ascultăm Cuvântul
Si limba noastra dulce o inţelege Sfântul .
Căci văd cum fiecare faţă din jur se luminează ,
Si cum cu bucurie si cel sărac cutează.
Întorşi cuminţi acasă ne strângem in odaie…
E-atata bucurie si-a dragostei văpaie …
Cand mama dintr-odata –aşa ,cam fără veste
Cu glasul bun si dulce incepe o poveste.
Frumos işi drege vocea, iar noi stăm linistiţi.
(Povestea totdeauna face copii cuminţi .)
Si iarăşi româneste ,curat si fara grabă
Din graiul molcom iata, povestea se destramă …
Şi văd cu ochii minţii cum doi păstori in vale
Se sfatuiesc degrabă pe-al treilea să-l doboare …
Şi sfatul lor de taina mioara îl dezleagă ,
O văd prin ceaţa vremii si mi-i aşa de dragă .
Prin codri deşi de paltini o mamă se arată ,
E tristă şi –i in lacrimi, de griji-impovărată…
Şi-ascultă tânguirea mioarei din poveste ,
Şi codru-ntreg si munţii plang toţi pe româneşte .
***
M-a legănat povestea si m-a cuprins visarea ,
Dar mi-a ramas in minte ecoul ei ca marea .
Frumoasă desfătare in seara de aramă ,
Duminică a limbii, cand o rosteşte o mamă .
Şi fagure de miere in vers de poezie ,
Şi chipuri intelepte ce au stiut sa scrie ,
Sa cante sa iubeasca, sa moara romaneste …
Limba romană este si fi-va o poveste.
***
De patimile vremii nici limba nu mai curge ,
Plătim simbrie lumii imprumutând cuvinte
Si –n alte limbi ne-nvaţă străinatatea-a plange.
Ne bântuie trecutul cu amintiri de aur ,
Cu-al basmelor dulceată si-al versului tezaur ,
Rostite-n sarbatori prin casele de huma …
Nădajduim …vorbirea strabună ne rămâne…
Duminica cea sfântă a limbii române.
MOROŞANU ANA
Tamara
2015-10-15T20:07:20+03:00 at 2015-10-15T20:07:20+03:00
Eu îmi făceam vacanţele la mătuşa mea, sora mamei, Salustia, în judeţul Satu Mare. Mi-a plăcut muult, aveau vaci, porci, găini, raţe, gâşte, viţei….. Aş putea să vă povestesc multe întâmplări şi toate hazlii. Eh, am să vă spun doar că vacanţele nu erau o joacă. Pe lângă grija animalelor, mergeam şi la săpat. Şi nu oricum, pe câmp! Şirurile îţi păreau fără şfârşit. Odată ne-a dus mătuşa, pe mine şi verişoara mea, la ardei (poprică 🙂 ). Răsadurile erau tinere, trebuia săpat în jur şi bineînţeles buruienile. Eh, aveam 12-13 ani, sapa era cam lată şi planta prea mică…. Am tăiat multe plăntuţe de ardei dar de frica mătuşii le-am pus înapoi… Când am mers pe şir în sus, poprica era în picioare, dar venind pe celălalt şir, cum soarele dogora, poprica tăiată era la pământ…. Biata mătuşă, o fi observat dar de oboseală, n-a mai spus nimic. Părinţii mei lucrau în oraş dar nu-mi cumpărau prea multe lucruri… mătuşa mea, mi-a cumpărat o rochiţă galbenă…. am fost foarte bucuroasă. Vaaai, ce amintiri….
Ana
2015-10-15T20:35:02+03:00 at 2015-10-15T20:35:02+03:00
Despre momente ale copilariei mele la tara ,exprimate in versuri…
DUMINICA,ACASA…
Picură miere din fagure ,dulce.
Cuvintul se pleacă–n cadenţe divine,
Si omul cel simplu poate aduce ,
O odă de suflet limbii romane.
Rostirea curată a primul murmur ,
Ca stropul cel dulce ce curge din strugur.
In care şi pruncii dau glas rugăciunii,
In care luptat-au şi-nvins-au străbunii.
Latinica stemă şi- al vieţii temei ,
E graiul ce fierbe-n iubire idei.
Ne leagă ca spicele-n snopi auriţi,
Ne face puternici cand suntem uniţi..
Ce forme frumoase cuvintelor dăm,
Când doina , balada duios le-nganăm!
De flori, de culoare, de lacrimi , de vis …
De parcă plâng pomii cand iarna i-a nins.
***
E dimineaţă .Duminică dimineaţa .
Iată ,soarele printre nori se rasfaţă .
Si molcom işi trimite prin ochiul mic o rază,
E linişte -n odaie ,iar sora- mea visează.
Visează romaneste si râde-n graiul cald .
E-atâta pace-n somnu-i si nu-i nici un păcat …
Prin ceaţa dimineţii doar mama stă la vatră,
Şi simt in nări mirosul plăcut ,de paine caldă .
Ne desteptăm apoi… si pâinea ne-o imparte ,
Se-nchină –n graiul pâinii si frânge pâinea-n şapte .
Şi stăm cu toţi la masă intr-o tacere caldă .
Doar razele de soare odaia ne-o mai scaldă .
Apoi pe cărăruşă ,prin roua de cristal
Paşim grabiţi spre Casa Acelui Preaînalt .
Caci El pe toţi ne cheamă când clopotele bat,
Imprăştiind ecoul luminii din inalt .
Stăm toţi in inchinare si ascultăm Cuvântul
Si limba noastra dulce o inţelege Sfântul .
Căci văd cum fiecare faţă din jur se luminează ,
Si cum cu bucurie si cel sărac cutează.
Întorşi cuminţi acasă ne strângem in odaie…
E-atata bucurie si-a dragostei văpaie …
Cand mama dintr-odata –aşa ,cam fără veste
Cu glasul bun si dulce incepe o poveste.
Frumos işi drege vocea, iar noi stăm linistiţi.
(Povestea totdeauna face copii cuminţi .)
Si iarăşi româneste ,curat si fara grabă
Din graiul molcom iata, povestea se destramă …
Şi văd cu ochii minţii cum doi păstori in vale
Se sfatuiesc degrabă pe-al treilea să-l doboare …
Şi sfatul lor de taina mioara îl dezleagă ,
O văd prin ceaţa vremii si mi-i aşa de dragă .
Prin codri deşi de paltini o mamă se arată ,
E tristă şi –i in lacrimi, de griji-impovărată…
Şi-ascultă tânguirea mioarei din poveste ,
Şi codru-ntreg si munţii plang toţi pe româneşte .
***
M-a legănat povestea si m-a cuprins visarea ,
Dar mi-a ramas in minte ecoul ei ca marea .
Frumoasă desfătare in seara de aramă ,
Duminică a limbii, cand o rosteşte o mamă .
Şi fagure de miere in vers de poezie ,
Şi chipuri intelepte ce au stiut sa scrie ,
Sa cante sa iubeasca, sa moara romaneste …
Limba romană este si fi-va o poveste.
***
De patimile vremii nici limba nu mai curge ,
Plătim simbrie lumii imprumutând cuvinte
Si –n alte limbi ne-nvaţă străinatatea-a plange.
Ne bântuie trecutul cu amintiri de aur ,
Cu-al basmelor dulceată si-al versului tezaur ,
Rostite-n sarbatori prin casele de huma …
Nădajduim …vorbirea strabună ne rămâne…
Duminica cea sfântă a limbii române.
MOROŞANU ANA
Florentina Savu
2015-10-16T00:10:25+03:00 at 2015-10-16T00:10:25+03:00
Amintiri si prezent
Acum multe zeci de ani
N-aveam dulciuri,n-aveam bani,
Copiii mancau doar poame
Din pomii lui Doamne-Doamne,
La banane,portocale,
Nu zarisera culoare,
De kiwi,nici nu mai spun
Si-alte fructe de pe-acum;
Tort si prajituri?Ei as!
Turte de malai,dovleac
Sub test de bunica copt,
Taiat sub forma de crod,
Lubenite,pepeni,da,
Dude multe,cate-or vrea!
Toata vara alergau
Si acrituri toti mancau:
Boambe,mere cam cat nuca,
Zmeura de pe uluca
Lelii Stana,bat-o vina,
Ca tare-si pazea gradina!
Pere,prune si gutui
Furate de pe hai-hui,
Porumbi de prin lan culesi,
Struguri albi ori din cei rosi…
Tata Bica sta la drum
Cu-alte femei,lucra-acum
Ele torc tortul pe fus
Si noutati au de spus:
-Ce-a mai facut nea’Cutare?
-Ce-a mai zis nenea Mardare?
-Ce-a mancat la pranz Bilica?
-Ce a mai aflat Costica?
-Unde-a plecat Turticana?
-De ce-i trista Marioara?
-Ghencioaica si Aristita
Au cusut toata altita?
-Ce-a tesut dada Sultana?
-Popa si-a schimbat sutana?
-Unde-o-ngroapa pe Oncica?
-Vasile o ia pe Ica?
-Mos Gheorghe nu a murit?
-Nea’Scandal n-a mai venit?
-L-a luat fie-sa-n capitala,
-N-ai vazut pe el ce toala?
-Dode si-a sporit cocoasa?
-Pisica si-a ‘naltat casa?
-Dada Lina iar va naste?
(Are de copii,o oaste!)
-Velea cum a suportat
Cand copilu-i s-a-necat?
-Dar Rada Mutii ce face,
Tot in casa mica zace?
-Cum are Stanica vaca?
-Are doar un corn,saraca!
-Cat o s-o mai duca Neaga
Cersind mereu cu desaga?
-Nea Rustubuc cum rezista
-Ca i-a murit Ionita?
-Dar Lisandru o pleca
Din sat cu altcineva?
Ce va face neica Stan,
Ca-i batran bietul sarman?
-Globu copiii si-o lua
Ori i-o lasa la Olga?
-Clara ta,Bico-a pierit
Intr-un accident cumplit,
S-a-ngropat in tari straine,
A plans Spirea si cu tine…
Inainte Caterina
A parasit si ea lumea
Iar acum si sora sa,
Li s-a dus tineretea!
Plange Bica,plange Spirea,
-Amandoi v-ati pierdut firea,
Lumea toata va caineaza,
Durerea voastra e treaza…
-Gelu-i un baiat de treaba,
Uca lui e tare slaba,
Gica pleaca la Minica,
Grigore are oftica,
-Tinus s-a-nsurat cu Vita,
Ogen si-a lasat iubita,
Nicula lui Niculae
Doarme singura-n odaie…
Si la Radio-Sant,asa,
Afli tot ce s-o misca
Prin tot satul mai badie,
Lucru stiut din vecie:
-Unde?Ce?Cum?Cat?De ce?
Asa cam stau trebile,
Lumea este curioasa
Totusi,viata e frumoasa,
Are un farmec aparte
Si de ea nu te-ai desparte,
Toti o pretuiesc din plin
Fiindca e un dar divin,
Dumnezeu o da si-o ia,
O randuieste cum vrea;
Fiecarui dupa fapta,
Ii da cate o rasplata,
Ici-colo mai biciuieste
Dar pe toti ii intareste,
Le da doar cat pot sa duca,
Ii coboara ori ridica,
Azi pedepseste mai mult,
C-au uitat de tot ce-i sfant:
Pe-afara-s civilizati
Si-n interior stricati,
Au computere,mobile,
Blocuri,automobile,
Firme,televiziuni,
Electronice masini,
Fel de fel de nici cu gandul
Nu le mai poti tine randul,
Un lucru sigur lipseste
Bunul simt,si vezi cum creste
Marlania si-arivismul,
Ingamfarea,despotismul,
Dispretul fata de viata,
Ce mai trai duc,de paiata!
Toti joaca si se prefac,
Nu ti-ar da un cap de ac,
Vai de mama lor de hoti,
Sa le dai de nas nu poti,
Taie,spanzura si urla,
Vocea parca le e surla,
De origini au uitat,
Mama lor da cap-patrati!
Au uitat de Dumnezeu
Dar se bat in piept mereu
Ca-s Domnul,ca sunt Messia,
Mai,frate,ne-au furat glia,
Ne-au prostit de nu se poate
Si au dat atat din coate,
C-au ajuns unde-au dorit
Si pe noi ne-au saracit…
Fa-i,Doamne,precum au fost,
Invata-i sa tina post,
Sa fie umili si blanzi
Ca destul au fost si cruzi,
Coboara-i din Raiul lor
Ca se cred nemuritori,
Da cu ei dur de pamant
C-au uitat de tot ce-i sfant,
Poate-asa s-or potoli,
Falimentul i-o trezi,
Le-o da un picut de minte:
-Bogatasi prosti,luati aminte!