Stiri
1 Mai. Mersul trenurilor
1 Mai. Mersul trenurilor. CFR a anunţat printr-un comunicat de presă că va suplimenta anumite trenuri, în special pe acelea care duc la mare, în timp ce unele curse vor fi anulate, din cauza fluxului redus de oameni. Noile reglementări intră în vigoare de pe 1 mai şi se vor încheia pe 4 mai.
Înainte de toate, regia de transport feroviar ne sfătuieşte să verificăm mersul trenurilor şi pe internet, pentru a fi siguri că informaţiile au fost actualizate, mai ales că pe 1 mai ageţiile de voiaj CFR vor fi închise. Iată ce mai precizază CFR în comunicat:
CITEŞTE ŞI: Uite ce te aşteaptă pe litoral de 1 Mai
„Pentru mini-vacanţa de 1 Mai, în perioada 30 aprilie – 03 mai, Trenurile Tineretului vor asigura legătura între Bucureşti și Mangalia, astfel:
Trenul Tineretului RE 12803 va pleca din Gara de Nord – Bucureşti la ora 02.40 și va sosi în Mangalia la ora 07.47, iar pentru întoarcere – RE 12804 va pleca din Mangalia la ora 17.49, din Constanța la 20.20 și va sosi în București Nord la ora 23.46.
Pentru pasagerii din zona Pitești, va circula un tren cu legătură la Trenul Tineretului, astfel:
R 13120 pleacă din Piteşti la ora 00.32 cu sosire la ora 02.10 în Bucureşti Nord (în zilele de 30 aprilie și 01 mai)
R 13121 plecare 00.05 de la Bucureşti Nord cu destinația Piteşti (sosire 02.04) în data de 4 mai
CFR Călători suplimentează, în perioada 29 aprilie – 4 mai 2015, capacitatea de transport cu 20 trenuri InterRegio și Regio (vezi mai jos anexă), majoritatea asigurând legătura directă dintre toate regiunile țării și stațiunile de la Marea Neagră.
De asemenea, în intervalele orare cele mai solicitate, turiștii au la dispoziție legături frecvente între Constanța și stațiuni. Prețurile biletelor de tren pe ruta București-Constanța variază în funcție de rangul trenului. Astfel, un bilet întreg la un tren Regio și RE, la clasa a II-a, costă 30,5 lei, iar dus-întors este 54,9 lei. La un tren InterRegio, la clasa a II-a cu loc, biletul costă 62 lei şi 112,4 lei dacă este cumpărat dus-întors. Elevii și studenții beneficiază de reduceri.”