Connect with us

Revistateo.ro

Stiri

11 morţi şi 5 răniţi la sediul unui ziar important! Uite aici ce s-a întâmplat!

Sediul ziarului satiric Charlie Hebdo din Paris a fost vizat miercuri de un atac cu arme automate, comis de persoane mascate şi soldat cu victime, relatează cotidianul francez 20 Minutes în ediţia electronică.  11 persoane au fost ucise, alte 5 fiind rănite grav.

Alţi cinci oameni sunt răniţi grav. Potrivit primelor informaţii, persoane îmbrăcate în negru şi cu cagule au pătruns în sediul ziarului şi au deschis focul cu arme Kalaşnikov. Potrivit desenatorului Luz, membru al săptămânalului satiric, au avut loc mai multe tiruri de armă automată soldate cu victime. O sursă apropiată de acest dosar a precizat că cei doi atacatori erau înarmaţi cu un kalaşnikov şi cu un lansator de rachetă.

Cotidianul 20 Minutes a reuşit să contacteze telefonic un angajat al instituţiei de presă atacate. „Este un veritabil masacru. Sunt şi morţi!”, a declarat acesta, înainte ca apelul să se întrerupă. Această informaţie nu a putut fi verificată imediat. Postul de televiziune I Tele relatează că „există cel puţin un rănit”. Potrivit cotidianului Le Figaro, un poliţist aflat la locul atacului ar fi fost atins de focuri de armă. Conform unui jurnalist al agenţiei Premier ligne, al cărei sediu este în apropierea celui al ziarului Charlie Hebdo, „s-au auzit numeroase tiruri” de armă, relatează I Tele. Contactat de AFP, caricaturistul Luz a dat asigurări că s-au înregistrat victime. Luc Poinard, un reprezentant al poliţiei, a declarat pentru „The Telegraph“ că atacatorii ar fi fugit cu ajutorul a două maşini.

Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stiri

To Top