25 DE ANI DE LA REVOLUŢIE: ziua în care s-a aprins scânteia Revoluţiei la Timişoara

25 DE ANI DE LA REVOLUŢIE. În urmă cu exact 25 de ani, în 15 decembrie 1989, pe la 4.00-5.00 după-amiaza, doi-trei oameni, apoi zece, apoi patruzeci s-au adunat în faţa Bisericii Reformate din Timişoara, unde locuia pastorul Laszlo Tokes, care era arestat la domiciliu. A fost ziua în care s-a aprins scânteia Revoluţiei.

Primul semnal că în România se vor schimba definitiv lucrurile şi că regimul comunist al lui Nicolae Ceauşescu îşi număra ultimele zile a fost dat în 15 decembrie 1989 la Timişoara, în faţa Bisericii Reformate, aflată în Piaţa Maria. Acolo locuia pastorul Laszlo Tokes, acuzat de spionaj şi trădare după ce acordase un interviu unei televiziuni din Budapesta, în care criticase regimul Ceauşescu.

Cu o săptămână înainte, la slujba de duminică, Tokes le spusese enoriaşilor că va fi transferat de la Timişoara într-un sat din Sălaj, cerându-le să fie martori la momentul evacuării sale din locuinţă.

25 DE ANI DE LA REVOLUŢIE. În 15 decembrie 1989, începând cu ora 16.00, oamenii s-au adunat în faţa casei lui Tokes, care era arestat la domiciliu, iar dacă la început au fost două-trei persoane, în scurt timp numărul acestora a ajuns la câteva zeci. Oamenii au stat în grupuri fie în faţa locuinţei pastorului, fie în staţia de tramvai ori în faţa unei farmacii aflate vizavi de locuinţa lui Tokes.

La acea vreme, istoricul de acum şi cercetător ştiinţific al Academiei Române Ioan Haţegan avea 42 de ani şi era angajat la Serviciul de carte veche de la Biblioteca Judeţeană din Timişoara.

„Mi-am dat seama că se întâmplă ceva şi generaţii întregi de istorici ar fi visat să trăiască o asemenea evoluţie a evenimentelor. În 15 decembrie, la Casa de Cultură a Studenţilor se întâlneau istoricii şi discutau tot felul de lucruri, iar seara unii au spus «noi mergem să vedem ce e la popa ăla, am auzit că s-a adunat lume». Unii au fost, alţii nu. Cei care au fost, au văzut, au trecut şi au plecat. Atmosfera din Timişoara de acum 25 de ani era relativ încordată, pentru că în ultimii zece ani frigul, foamea s-au abătut asupra majorităţii populaţiei”, spune istoricul Ioan Haţegan.

El consideră că Laszlo Tokes a fost doar o „unealtă” şi i se pare normal că Revoluţia a început de la Timişoara, deoarece acest oraş avea o foarte mare deschidere spre vestul Europei.

„De fapt, Tokes a fost o unealtă a unor forţe care, dacă nu au reuşit să pornească la Iaşi, au reuşit să pornească la Timişoara pentru că aici lumea, indiferent de religie şi etnie, este în general solidară, chiar dacă e vorba de un preot sau de oricine altcineva. Aici erau sârbii şi ungurii cu televiziunile, erau şvabii care mai veneau acasă şi era o cu totul altă atmosferă faţă de ce era în cealaltă parte de ţară”, consideră Haţegan.

El spune că momentul 15 decembrie 1989 a fost, de fapt, un preambul a ceea ce urma să se întâmple mai întâi în Timişoara, apoi în întreaga ţară.

„Data de 15 decembrie 1989 a însemnat un preambul, de fapt. Pentru mine, Revoluţia din Timişoara a început când au venit sute de mii de oameni în stradă, în 20 decembrie. Până atunci au fost experimente, tragice, într-adevăr. În zilele de 20-22 am fost mândru de timişorenii mei. Veneau cei de la alimentaţie publică şi aduceau apă minerală. Au adus mere, pâine. Trei zile au fost ca o minune cerească. De aceea sunt mândru şi acum de Timişoara şi de timişoreni”, afirmă Haţegan.

În 15 decembrie 1989 a avut prilejul să fie în mijlocul evenimentelor, mai mult fără voia sa, şi Alexandru Cotoc, acum un pensionar în vârstă de 75 de ani. Pe vremea aceea era un simplu muncitor la fabrica AEM din Timişoara, iar în seara acelei zile se întorcea acasă de la serviciu.

În decembrie 1989, Cotoc locuia, împreună cu mama sa, şi locuieşte şi acum, în aceeaşi clădire în care se află Biserica Reformată din Timişoara şi unde îşi avea reşedinţa şi pastorul Laszlo Tokes.

Clădirea era păzită de oameni ai Securităţii, iar oricine intra sau ieşea din imobil era legitimat. Cotoc spune că începuse să se cunoască deja cu securiştii care păzeau.

„Am lucrat la AEM şi începuse să se întunece. Se făcuse ora 17.00 şi au început să se adune enoriaşii care aşteptau evacuarea preotului reformat Laszlo Tokes. Şi prima dată s-au strâns pe partea cealaltă, către farmacie, doi oameni, apoi trei, apoi zece şi au aprins şi lumânări. Nu vociferau, nu spuneau nimic. În momentul respectiv stăteam în casă, aveam mama imobilizată la pat. Ştiam de ce sunt adunaţi acolo”, îşi aminteşte Cotoc.

Bărbatul spune că în 15 decembrie 1989 „nu a fost mare lucru” şi că seara lucrurile s-au liniştit.

„În data de 15 decembrie 1989, fiind vineri, practic nu a fost mare lucru, au fost doar enoriaşii care au venit să se solidarizeze cu pastorul Tokes. Nu erau mulţi, s-au adunat cel mult 40 de oameni. Au stat fie la farmacie în faţă, fie la colţ. Nu puteau intra pentru că erau de la Securitate la poartă. Ne legitimau pe cei care intram în imobil, ne întrebau cine suntem, cu ce scop suntem acolo. În 15 decembrie era destul de ciudat, aşa, că lumea s-a adunat. Stăteau paşnic, nu vociferau, dar treburile au luat amploare pe 16 decembrie. Maşina Securităţii era pe colţ, iar pe scări erau doi care făceau ture. Noi deja ne ştiam cu ei. Erau interesaţi cine vine la pastor”, îşi aminteşte Cotoc.

La 25 de ani de la Revoluţie, Laszlo Tokes, care atunci avea 37 de ani şi era pastor la Timişoara, spune că nu a crezut nicio secundă că manifestaţia de solidaritate cu el se va transforma într-una anticomunistă.

El spune că ştia încă din 10 decembrie că urma să fie evacuat din imobilul parohial de pe strada Timotei Cipariu, motiv pentru care şi-a înştiinţat enoriaşii „că va avea loc acest act abuziv de evacuare forţată” şi a făcut un apel să vină pentru a fi martori paşnici. Vineri, 15 decembrie, era pe rol evacuarea sa şi a familiei sale de la parohia reformată din centrul Timişoarei, ca urmare a unei decizii judecătoreşti luate în 28 noiembrie, pe baza unui ordin al episcopului reformat al Oradiei Papp Laszlo, de a fi transferat în satul Mineu, comuna Sălăţig, din judeţul Sălaj.

„Am vrut să aplic metoda paşnică faţă de măsurile abuzive ale organelor statului şi nu aveam altceva în minte decât această împărtăşire a situaţiei. Nu credeam atunci că manifestaţia de solidaritate cu mine se va transforma într-o demonstraţie anticomunistă”, spune acum fostul preot reformat.

25 DE ANI DE LA REVOLUŢIE. Tokese susţine că înainte de evacuarea programată a fost hărţuit pentru a pleca singur din Timişoara, că „patru persoane mascate” i-au intrat în locuinţă, l-au lovit şi i-au spus să plece, că mai apoi au fost sparte geamurile locuinţei, iar Miliţia şi Securitatea au ajuns la concluzia că el ar fi înscenat spargerea.

„(…) am fost chemat şi la cabinetul de partid (la Comitetul Judeţean Timiş al PCR – n.r.), înainte am mai fost prelucrat şi de secretarul general de la Departamentul Cultelor, Mihai Ţeperdel, toţi ne-au interzis să mai ţinem adunări bisericeşti, reuniunile Prezbiteriului parohial şi orele de religie. Practic, am fost lăsat să fac numai slujbele de duminică şi slujbele de înmormântare, ca să mă hotărăsc mai repede să plec din Timişoara”, spune Laszlo Tokes, care adaugă că din acest motiv şi-a trimis copilul de trei ani la bunici, la Dej.

Fostul preot mai spune că în 15 decembrie, dimineaţa, aştepta apariţia executorului judecătoresc, în casa parohială, ale cărei ferestre erau fără geamuri, acoperite doar cu scânduri din lemn.

„Aşteptam paşnic şi dându-mi seama că nu am ce face faţă de această decizie judecătorească, am aşteptat apariţia executorului şi organelor, dar în loc să sosească executorii, dis de dimineaţă, pe la ora şapte – şapte şi jumătate, am aflat că oamenii se adună în faţa locuinţei parohiale şi a bisericii. Într-o oră sau două s-au adunat foarte mulţi oameni, mulţi mi-au adus mâncare, căci în ultima vreme nu ni s-a îngăduit să facem cumpărături şi toţi cei care voiau să intre în clădire erau controlaţi ca să nu ne aducă mâncare şi lemne de foc. Oamenii au început să ne dea ce au adus pe ferestre, printre scânduri”, relatează el.

La un moment dat, afirmă Tokes, acolo au sosit mai mulţi miliţieni, dar şi un oficial al Ambasadei americane.

„De la o distanţă de vreo 20 de metri, pentru că nu i s-a îngăduit să se întâlnească cu mine, s-a interesat de mine. Ulterior am aflat că se numea Dennis Curry, dar nu l-am mai întâlnit niciodată de atunci. Peste capul miliţienilor şi securiştilor în civil, care erau şi ei acolo, l-am informat asupra situaţiei nemaipomenite şi insuportabile de persecuţie şi intimidare pe care am suferit-o. Din câte am aflat ulterior, dânsul a fost luat de acolo şi niciodată nu l-am mai văzut”, susţine Tokes.

Laszlo Tokes afirmă că, văzând această atitudine, enoriaşii adunaţi în faţa casei parohiale s-au revoltat: „Într-o clipă s-au întors împotriva miliţienilor şi i-au alungat. S-au apropiat, pur şi simplu, de ei şi le spuneau «Duceţi-vă de aici», «Nu aveţi ce căuta aici». Mi s-a părut ciudat în acea clipă că miliţienii şi securiştii au lăsat treaba lor şi au plecat, dar în acea oră, cam pe la nouă, nouă şi jumătate, noi practic am fost eliberaţi”.

Tokes îşi aminteşte că enoriaşii au rămas în faţa clădirii parohiale şi s-au „înmulţit” de la o oră la alta, astfel că la prânz erau acolo „sute de oameni”.

„Toţi cei care treceau pe strada principală, vecină cu strada noastră, Timotei Cipariu, s-au oprit şi mulţi au rămas şi au aderat la cei adunaţi, români şi maghiari, de toate etniile şi toate confesiunile (…) Din jumătate în jumătate de oră mă chemau în faţa geamului şi le ţineam cuvântul Domnului, le citam din Biblie, scurt, în maghiară şi în română”, spune el.

25 DE ANI DE LA REVOLUŢIE. Fostul preot afirmă că, la un moment dat, a încercat să „astâmpere” mulţimea, pentru că şi-a dat seama „că era periculoasă formarea unei demonstraţii de acest fel împotriva unei decizii judecătoreşti” şi nu a avut de gând să îi îndemne pe oameni la o demonstraţie. Spre seară însă, spune el, manifestaţia de solidaritate „s-a transformat într-o demonstraţie anticomunistă şi împotriva regimului”.

În jurul orei 19.00, în faţa locuinţei parohiale a ajuns, potrivit fostului preot, „o delegaţie a oraşului”, condusă de primarul de atunci al Timişoarei Petre Moţ şi din care mai făceau parte şi alte persoane, inclusiv un secretar de partid, care „a încercat să potolească mulţimea”.

„Cauciucul maşinii cu care a venit delegaţia a fost spart, iar oamenii puteau linşa membrii delegaţiei, aşa că am ieşit în poartă şi i-am protejat. Am intrat în casă, iar apoi primarul a ieşit cu mine la fereastră şi s-a adresat mulţimii să plece acasă, ceea ce am spus şi eu, pentru că mi-am dat seama în ce pericol se aflau acei oameni. N-am reuşit, ba mai mult, parcă ar fi aruncat cineva ulei pe foc. Primarul a promis atunci că voi rămâne la parohie, că vor fi reparate ferestrele, dar oamenii nu l-au crezut”, povesteşte el.

Tokes afirmă că „din stradă s-a auzit o voce, iar apoi şi altele, susţinute apoi de toată lumea, care a cerut să se aleagă o delegaţie care să negocieze cu trimişii oraşului şi partidului, fiind aleşi printre alţii Gazda Arpad, jurnalist din Cluj, Istvan Ion şi alte persoane, cărora primarul le-a promis că mutarea mea va fi oprită”.

După plecarea delegaţiei, spune Tokes, oamenii nu s-au mai mulţumit însă cu „pretinsa rezolvare” a cauzei sale, „ci au continuat acea demonstraţie spontană şi au rămas ca un lanţ viu în jurul parohiei şi bisericii”.

„Unii au continuat să ne păzească, cu lumânări în mână, toată noaptea”, adaugă el.

În 17 decembrie, Tokes, soţia sa şi prietenul său Gazda Arpad aveau să fie arestaţi. Ei au fost duşi la Mineu, în Sălaj, unde în 22 decembrie au aflat despre fuga lui Ceauşescu. La Timişoara, fostul preot s-a întors, împreună cu soţia sa, abia în 15 ianuarie, iar apoi a fost invitat să participe la Bucureşti la înfiinţarea Frontului Salvării Naţionale, de către Ion Iliescu, cel care preluase de facto conducerea statului. „Domnul Iliescu mi-a spus că el se ocupă de români, eu să mă ocup de maghiari, ca să legitimăm FSN, dar am refuzat”, spune Tokes.

Dacă în 15 decembrie 1989 lucrurile erau paşnice la Timişoara, o zi mai târziu sute de oameni, indiferent de religie sau etnie, s-au solidarizat şi au ieşit în stradă. Punctul de întâlnire a fost Piaţa Maria, acolo unde funcţiona şi încă funcţionează Biserica Reformată şi unde cu o zi înainte un grup de curajoşi au ieşit să îl susţină pe pastorul Laszlo Tokes. Tot atunci, în 16 decembrie 1989, primii miliţieni au fost scoşi în stradă să potolească spiritele.

Mediafax