Life
32 DE ANI DE LA CERNOBÎL. Pripiat, orașul-fantomă, din care au plecat toți cei 45.000 de locuitori. O GALERIE FOTO care te va face să plângi!
„Trăim în ţara lui Lenin”, scrie pe peretele unei grădinițe abandonate din Pripiat, oraşul din care au fost evacuaţi toţi cei 45.000 de locuitori, în decurs de trei zile de la producerea exploziei de la Cernobîl din 1986. Se estimează că au murit undeva între 15 şi 30.000 de oameni în dezastru. Mulți dintre aceștia, copii. Peste 2,5 milioane de ucrainieni au avut de suferit în urma accidentului nuclear, iar 80.000 dintre ei mai primesc şi astăzi plăţi compensatorii.
32 DE ANI DE LA CERNOBÎL. LICHIDATORII. Povestea celor 100.000 de oameni morți după ”Curățenia de la Cernobîl”, pentru ca noi să trăim. ”Ne-am căsătorit cu leucemia!”
Copilărie furată de o moarte cruntă
Păpuși ciuntite, jucării abandonate, scăunele de copii putrezite – toate aceste elemente au fost surprinse într-o fotografie-simbol de către fotojurnalistul Sean Gallup.
Locul? Oraşul Pripiat din Ucraina, devenit unul dintre cele mai renumite localități-fantomă ale lumii după 26 aprilie 1986, cea mai neagră zi a Europei moderne. În grădinița numită Zlataya Ribka (“Golden Little Fish”) sau „Peștițorul de aur” se aflau în acea zi mai mulți copilași la grădiniță. Toți și-au pierdut viața atunci, căci localitatea este învecinată cu Cernobîlul. De altfel, construcția este deschisă vizitatorilor.
PIPIAT, un simbol al morții
Orașul a fost construit pentru viitorii muncitori ai Centralei Atomoelectrice de la Cernobîl, însă, după dezastrul nuclear din 1986, localitatea şi-a câştigat un loc pe harta oraşelor-fantomă ale lumii. Cu 92 de ani înainte de tragicul eveniment, în Pripiat a fost demarat un amplu proiect feroviar. În scurt timp, de-a lungul căii ferate a fost construită o întreagă infrastructură, ceea ce a dus la industrializarea zonei. Astfel, s-a ajuns ca până în 1986, populaţia oraşului să numere aproximativ 50.000 de locuitori, conform site-ului pripiat.com. Oraşul în care comerţul era în floare şi în care oamenii îşi construiau un viitor sigur era văzut şi ca un puternic nod feroviar şi naval.
Deşi au trecut 30 de ani de la explozie, oraşul Pripiat este încă păzit, deoarece se află în centrul zonei radioactive care se întinde din Ucraina până în Belarus.