Inedit
45 de minute fără puls
Ruby Graupera-Cassimiro, o femeie din Statele Unite în vârstă de 40 de ani, a supraviețuit după ce a stat 45 de minute fără puls. În momentul în care a dat naștere copilului său, a suferit de embolism de lichid amniotic (lichidul amniotic este un înveliș ce înconjoară fătul, iar acest lichid poate afecta și arterele pulmonare în cazul unei sarcini complicate).
Timp de trei ore femeia s-a aflat într-o situație critică, după care a rezistat 45 de minute fără puls. Medicii erau cât pe ce s-o declare moartă, fapt care a fost comunicat imediat familiei, scrie The Washington Post. Ruby a fost însă o eroină. Femeia originară din Florida, SUA, a supraviețuit timp de 45 de minute acestui șoc.
CITEȘTE ȘI: JURNALUL DE GRAVIDĂ AL LUI CARMEN BRUMĂ
Din cauza nașterii prin cezariană, femeia s-a supus riscului de a face embolie de lichid amniotic, o boală rară care se produce în rândul femeilor de peste 35 de ani. Lucru de-a dreptul miraculos, în timp ce medicii pregăteau deja certificatul de deces, scriind ora la care este declarată moartă pacienta, inima ei a revenit la loc, pe neașteptate.
„S-a resuscitat de manieră spontană, exact în momentul în care scriam data decesului pe hârtie”, susține medicul Thomas Chakurda, purtătorul de cuvânt al spitalului regional din Boca Ration, Florida. După acest incident nefericit, femeia a fost externată din spital și în prezent este în stare perfectă de sănătate atât ea cât și bebelușul.
„Tot ce știu este că sunt recunscătoare că sunt în viață, că sunt aici. Nu știu de ce am primit această șansă la viață dar mă simt foarte fericită de asta”, spune Ruby, care nu a rămas cu nicio sechelă în ruma acestui incident din timpul nașterii.
Doctorul Anthony Dardano spune că astfel de cazuri în medicină sunt extrem de rare, unul la un milion, fapt pentru care nu poate să spună decât că a fost o minune de la Dumnezeu.