Sanatate
5 lucruri care îți supără inima
În fiecare an, 17 milioane de oameni mor din cauza problemelor la inimă, arată datele oficiale ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Până în 2030 se preconizează un număr și mai mare de decesuri cauzat de bolile de inimă: 23 milioane. Pentru a ști cum să ai grijă de inima ta, trebuie să ții cont de câteva lucruri pe care le faci zilnic și nu te-ai gândit niciodată că ți-ar afecta inima. Iată 5 lucruri care îți supără inima, la propriu.
1. TE UIȚI PREA MULT LA TV
Statul în fața televizorului sau a calculatorului înseamnă sedentarism, iar sedentarism înseamnă îngrășare, iar grăsimea se depune la inimă și astfel te îmbolnăvești. La fiecare oră de stat în fața calculatorului sau în fața televizorului ar trebuie să te ridic și să umbli 5 minute. Poți să faci asta de exemplu când sunt anunțurile publicitare din timpul emisiunii sau serialului tău preferat.
CITEȘTE ȘI: PRĂJELILE TRIPLEAZĂ RISCUL BOLILOR DE INIMĂ
2. TE LAȘI CONDUS DE DEPRESIE
Dacă simți că ai prea multe pe cap și nu mai poți face față încearcă să renunți la ce crezi că e mai puțin important. Nu lăsa să te conducă depresia și situațiile ostile. Mai degrabă prezintă-te la un medic sau la un psiholog ca să îți spună de ce să ții cont când îți organizezi timpul.
3. NU TRATEZI PROBLEMELE GINGIILOR
Da! Există o legătură între bacteriile din cavitatea bucală și bolile inimii. Plaga bacteriană din gură crește riscul unor inflamații în corp, iar inflamațiile reprezintă riscul apariției aterosclerozei.
4. MĂNÂNCI PREA MULT
Riscul bolilor cardiovasculare crește mai ales în rândul persoanelor obeze. În Statele Unite 72% dintre bărbați sunt supraponderali sau obezi, la fel și 64% dintre femei.
5. FACI EXERCIȚII FIZICE INCORECT
Dacă mergi pe principiul totul sau nimic și îți pui viața în pericol pentru că vrei să arăți bine în timp record, renunță la acest obicei negativ. A merge la sala de forță nu înseamnă a trage de fiare dacă nu poți astfel încât să îți distrugi mușchii în loc să îi dezvolți.