Connect with us

Revistateo.ro

5 minciuni pe care TREBUIE să i le spui

Cuplu

5 minciuni pe care TREBUIE să i le spui

5 minciuni pe care TREBUIE să i le spui:

1. „Ce gest minunat!”. Nu îl critica în momentul în care depune un efort şi îţi pregăteşte o surpriză stângace, ori vine acasă cu un buchet de trandafiri, chiar dacă ţie nu-ţi plac decât florile cu ghivechi. Mulţumeşte-i şi arată-i că eşti recunoscătoare, căci altfel va fi singura dată când te va surprinde cu astfel de gesturi.

CITEŞTE ŞI: 5 trucuri pentru a agăţa un bărbat cu bani

2. „Părinţii tăi sunt minunaţi”. Crezi sau nu asta, trebuie să-i spui afirmaţia anterioară. Cu siguranţă nici ţie nu ţi-ar face plăcere să auzi criticile lui la adresa alor tăi. În plus, poţi evita un conflict care nici măcar nu-şi are rostul, iar el va aprecia că îi respecţi pe cei care i-au dat viaţă şi l-au crescut.

3. „Eşti cel mai bun partener”. Chiar dacă se poate să ai şansa (nefastă) de a-ţi petrece toată viaţa alături de un bărbat care nu excelează în pat, nu trebuie să-i reproşezi un asemenea lucru. Aveţi tot timpul pentru a vă descoperi şi pentru a-i arăta ce-ţi place şi ce nu. Până atunci, el trebuie să ştie că te va face cea mai fericită femeie.

4. „Ai nişte prieteni super”. Iarăşi, o mare problemă, la fel ca şi cea legată de părinţi, este relaţia ta „cu băeţii”. Poate că tu îi vezi cam mitocani, dar el îi cunoaşte mai bine. Dacă vrei să-i arăţi că eşti ok cu amicii lui, poţi să-i laşi o seară pe săptămână în casă, la meci, în timp ce tu ieşi cu fetele la un film.

5. „Da, hai să facem asta”. În momentul în care îţi propune ceva, arată-i că eşti dispusă să faci asta pentru el. Dacă vei strâmba din nas la fiecare propunere, s-ar putea să rămâi singură în casă, în timp ce el iese cu prieteni în oraş pentru că îl plictiseşti. Nu uita că şi tu îi vei putea cere ceva în schimb!

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Cuplu

To Top