Connect with us

Revistateo.ro

A fost descoperită gheață pe Marte

Inedit

A fost descoperită gheață pe Marte

Ideea că Marte ar putea fi populată de pământeni prinde tot mai mult contur, după ce au fost descoperiți mai mulți ghețari în două lanțuri muntoase. Imaginile transmise de sateliții care orbitează planeta roșie au arătat că pe aceasta se găsesc în jur de 150 miliarde cubi de apă sub formă solidă.

„Gheaţa de la jumătatea unei emisfere reprezintă un important rezervor de apă pentru Marte”, a declarat Nanna Bjornholt Karlsson, de la Institutul Neils Bohr al Universităţii Copenhaga din Danemarca.

CITEȘTE ȘI: Cat de repede vom manca salata produsa pe…Marte??? Iata ce planuri au oamenii de stiinta pentru viitor.

Ce-i macină acum pe savanți este să descopere ce s-a întâmplat cu Marte și cum a ajuns aceasta dintr-o planetă asemănătoare cu Terra într-una deșertică.

Planeta roșie se pare că și-ar fi pierdut aproape întreaga atmosferă în urmă cu câteva miliarde de ani, iar în zilele noastre aceasta este lipsită complet de un câmp protector, același care face posibilă existența vieții pe Pământ.

Cercetătorii încearcă acum să afle câtă apă a dispărut în momentul în care Marte a rămas fără atmosferă și câtă a rămas blocată în depozitele glaciare subterane.

„Presiunea atmosferică de pe Marte este atât de scăzută, încât gheaţa pur şi simplu se evaporă şi devine abur”, a continuat Bjornholt Karlsson.

Savanții spun că supraviețuirea ghețarilor de pe Marte a depins de faptul că aceștia au fost acoperiți de un strat gros de praf, altfel s-ar fi evaporat de foarte mult timp.

În urma mai multor cercetări, oamenii de știință au ajuns recent la concluzia că planeta roșie a adăpostit în trecut chiar și un ocean, cu o adâncime de peste 1,6 kilometri, ce acoperea jumătate din partea nordică. Cercetătorii străini sunt de părere că Marte a pierdut aproape 87% din cantitatea totală de apă, astăzi regăsindu-se rezervoare importante doar în calotele ei polare.

1 Comment

1 Comment

  1. zatz

    2015-04-09T16:29:00+03:00 at 2015-04-09T16:29:00+03:00

    Raduleasca sa ISI mai vada de ***** ei.fiecare face ce ceea cu corpul lui.sunt mii de femei statuti…. asa ca ciocu mic sunt gey care sunt mult mai sufletisti decat EA dau alti i.ce urmaresre ? Si un de ar ceea sa ajunga ? Cu aste a ? Mai uitate in gradinuta tra. Analizeaza-te pe tine uuuuuuu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Inedit

To Top