Connect with us

Revistateo.ro

gravida la 15 ani

Online

A rămas gravidă la 15 ani și nu a vrut să avorteze copilul. INCREDIBIL ce s-a întâmplat după ce a născut

Sharon este o tânără din Melbourne care, la vârsta de 15 ani, când abia a intrat la liceu, a rămas însărcinată. Ea a fost sfătuită de toți apropiații să avorteze, dar nu a făcut acest lucru.

Se întâmpla în anul 1999, iar gestul ei a stârnit reacții negative în comunitatea sa.

,Peste tot erau priviri șocate, dezamăgite, se holbau, dădeau din cap. Așa îmi amintesc că am fost tratată la acea vreme, când eram o mamă tânără. Cei mai mulți mi-au spus că ar trebui să fac ceea ce e corect și să avortez.

Purtam intenționat haine foarte largi ca să îmi ascund burta, eram jenată. A funcționat până când copilul putea fi plimbat în cărucior, apoi nu mă mai puteam ascunde nicăieri”, își amintește tânăra.

Sharon s-a căsătorit cu tatăl copilului său în 2011, la 12 ani de când rămăsese gravidă cu primul lor copil. Mai mult decât atât, cei doi au mai făcut încă șapte copii. Cei doi soți lucrează, au fiecare mașină proprie, și spun că se simt foarte bine împreună.

Femeia a decis să-și facă publică povestea pentru a lupta împotriva celor care cred că mamele tinere trebuie să avorteze sau sunt batjocorite de către societate: ,,Sunt atât de multe care, la fel ca mine, își pun întreaga ființă în creșterea și educarea corectă a copiilor”.

Te-ar putea interesa și: Cum sa ramai gravida?

Nu mereu poti sa ramai gravida cum ai bate din palme, desi aparent nu e nimic mai simplu. A ramane gravida tine si de sanatate cuplului, dar si de cantitatea si calitatea vietii sexuale si nu in ultimul rand de vointa divina, ar spune multi.

Insa pana la a decide ca iti e sau nu harazit cu adevarat sa ai un copil, e important sa stii tot despre cum sa ramai gravida, ca sa iti maximizezi toate sansele cu putinta, si asta cat mai repede fata de cand ti-ai propus si setat aceasta dorinta.

Iata informatii pretioase pe care trebuie sa le stii, conform Societatii Europene de Reproducere Umana si Embriologie.

De multe ori, dureaza ani buni pentru un cuplu tanar si fertil sa conceapa un copil. Se estimeaza ca 3 din 5 cupluri concep copilul dorit in 6 luni de incercari perseverenta si 1 din 4 cupluri are nevoie de mai mult de 6 luni, spre 1 an. Pentru restul, conceperea dureaza mai mult de un an.

Cuplurile care nu au folosit vreo forma de contraceptie si a caror viata sexuala regulata, cu cel putin 2 contacte sexuale saptamanal timp de un an de zile, nu a dus la graviditate, ar fi bine sa consulte un specialist pentru a face anumite teste de fertilitate.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Online

To Top