Inedit
Acestea sunt cele mai frumoase ţări din lume
Acestea sunt cele mai frumoase ţări din lume.
Prima ţară din topul celor mai fascinante este Noua Zeelandă, cu o securitate maximă și întinderi care iau ochii amatorilor de natură, fiind de altfel si locul unde s-a filmat ‘Stăpânul inelelor’. Statul se mândreşte, printre altele, cu Hot Water Beach — un spa natural săpat în nisip, bogat în surse subterane de apă termală.
Pe locul doi în clasament se află Islanda, care beneficiază de o mare securitate și bate toate recordurile în privința fiordurilor şi a bazinelor naturale cu apă termală. Există în schimb în permanenţă riscul unor erupții ale vulcanilor Bardarbunga și Eyjafjoll, fapt care se pare că nu prea îi sperie pe turişti.
Japonia ocupă locul al treilea în lume în privința siguranței, iar rata criminalității este printre cele mai scăzute de pe glob. În țara din Extremul Orient poliția este discretă, dar mereu la îndemână când un turist vrea să ceară detalii despre Tsukji, cea mai mare piață de pește din lume, sau spre teatrele kabuki. Un alt atu al statului nipon este o ceremonie a ceaiului într-o machiya (casă de lemn din Kyoto), unde se găsesc și faimoasele gheișe.
Pe poziţia a patra se află Elveţia, orașele Zurich și Geneva numărându-se printre localităţile cu cel mai mare nivel de trai. Aici nivelul de poluare tinde spre zero, iar serviciile medicale beneficiază de cele mai noi dotări tehnologice. Criminalitate este zero, iar copiii merg la școli internaționale de cinci stele unde se predau tainele bunelor maniere.
Australia se află pe locul cinci. Ambianța este extrem de relaxată datorită atitudinii ‘no worries’ a australienilor. Mai mult, continentul este paradisul surferilor și amatorilor de scufundări, mai ales la Marea Barieră de Corali. Singurul lucru care pune oarecum în umbră aceste aspecte menționate este absența aproape totală a activităților culturale. În schimb, viza pentru a putea lucra un an în Australia nu este deloc scumpă și poate fi obținută relativ uşor.