Blog
Adoratii nu se-mprietenesc
Blogul e ceva personal. Intr-un fel misterios, ti-ai dori ca oamenii sa-l citeasca, sa spuna ce cred, sa refuze sa inteleaga intr-un fel de-asta, cartezian. Da, asa-i, e cam infumurare.
Asadar, daca tot citim si mai schimbam o vorba, as vrea sa va-ntreb: cum naiba se face ca unii dintre indragostitii cu care aprindeai stelele mai ieri si carora pasiunea li s-a stins din pricini care nu ne privesc, raman prieteni? Mai, cum? M-am tot framantat si am ajuns la concluzia ca spiritul meu teluric are o gramada de evoluat pana-ntr-acolo. Am vazut cu ochii mei fosti iubiti care ies la masa cu actualii iubiti. Minunat, veti spune, civilizat, ca suntem oameni! Asa ar trebui! Perfect de acord, cu o singura conditie: sa nu fi fost iubire. Sa nu fi fost pasiunea aia dementa, ochii pe ceas si respiratia nedusa la capat pana la-ntalnire, amorul tulbure de ora cinci dimineata si care te prinde privind tavanul intre patru ochi cu-ntrebarea: „cat sunt de fericit?” Sa nu fi fost senzatia de gol in cap, in inima si-n trunchi cand te-ai prins ca se termina si-ai incercat sa reinventezi relatia aceasta pe care-o simteai pierzandu-se-n sine insasi, sa nu fi colorat tu, cu sangele tau arterial, trandafirul din Frumoasa si Bestia.
Pot fi prietena cu oricine. Cred ca asta-i ideea. Cu oricine. Dar nu cu barbatul pentru care mi-as fi negustorit fericirea in primul bazar din Rai sau din Iad, dupa cum ar fi cerut Goethe, pe loc. Pentru care mi-as fi dat viata fara sa ma fi uitat o clipa peste umar. Ce prietenie e asta? Cum sa nu-ti vina sa urli cand vezi o alta femeie atingandu-l, zambindu-i complice, intinzandu-i servetelul la masa, sorbind „o lingura de vin” din paharul lui?
Poate, daca nu l-ai iubit. Iti ingadui sa fii prieten cu cineva pentru care n-ai nutrit vreodata pasiune. Cred cu tarie ca pasiunea si prietenia sunt incompatibile in aceeasi relatie. De orice fel ar fi ea. Prietenii nu se adora. Adoratii nu se imprietenesc. Nu fara sa iasa din asta o alta poveste nebuna, de dus la spital cu sirena pornita.
Femeia care se epileaza langa sotul ei nu mai simte pentru el altceva decat o camaraderie pe care o confunda voit.
daria
2013-04-28T16:16:31+03:00 at 2013-04-28T16:16:31+03:00
Buna, Teo! Off-topic putin mesajul meu, iti citesc cu placere fiecare postare insa observ ca din ce in apar mai multe reclame care imi distrag atentia si ingreuneaza lectura, iar casuta cu facebook la mine acopera inceputul primelor 8-10 randuri, trebuie sa ghicesc cuvintele. On-topic, complet de acord. Intotdeauna am fost de aceeasi parere. Imi ajung prietenii pe care ii am, nu am nevoie ca fostul (sa zicem) pe care l-am iubit enorm si inca il iubesc sa mi fie prieten! Te pup si astept cu interes fiecare povestioara pe care ne-o dezvalui!
Adelin
2013-04-28T16:16:49+03:00 at 2013-04-28T16:16:49+03:00
Mie mi-a dat de gândit foarte mult articolul ăsta. Mă face să meditez la ce-a fost şi ce-o să fie de acum încolo. Aş putea spune un „mulţumesc” chiar. 🙂
Anton Marcela
2013-04-28T16:23:04+03:00 at 2013-04-28T16:23:04+03:00
Aşa e, adoraţii nu se împrietenesc dar, iubiţii, da…
Calina Petronia
2013-04-28T16:35:28+03:00 at 2013-04-28T16:35:28+03:00
In afara ca este foarte, foarte haios scris, asa dupa cum suntem obisnuiti cu tine si in stilul caracteristic tie, simt sa te contrazic. Ai vazut vreodata o privire, sau un zambet, si sa ai impresia ca tocmai pe acelea le-ai cautat toata viata dar ca privindu-le mai atent aveai senzatia ca le cunosti de o vesnicie si mai multe? Ti s-au inmuiat vreodata incheieturile doar gandindu-te la ele? Fluturii au turbat in stomacul tau incercand sa retraiesti parfumul lui? Si dupa ani de zile sa constati ca este la fel de ispititor ca prima data, sa incepi sa-l percepi ca pe cel mai bun prieten, cel mai indulgent tata, cel mai frate dintre frati…? Si in acest timp emotile sa ramana aceleasi ca la inceput. Si de-a lungul vremii sa-ti dai seama ca indiferent care va fi cursul relatiei s-a nascut si o adevarata si reciproca prietenie. Se poate intampla si acest lucru! Nici eu nu as fi crezut vreodata…dar s-a intamplat.
DANA
2013-04-28T16:38:56+03:00 at 2013-04-28T16:38:56+03:00
SI EU CRED CA ATUNCI CAND A EXISTAT SI S-A MISTUIT ACEEA DRAGOSTE NEBUNA,NU MAI ESTE LOC DE O PRIETENIE….POST MORTEM.IN PRIMUL RAND ITI TREBUIE O PERIOADA F LUNGA SA ITI REVII,IN AL DOILEA RAND NU CRED CA MAI RAMAN ACELE SENTIMENTE DE PRIETENIE.
CA SA FI PRIETEN CU CINEVA TREBUIE SA NUTRESTI ACELE SENTIMENTE.
irina
2013-04-28T16:42:07+03:00 at 2013-04-28T16:42:07+03:00
Draga Teo, e adevarat, acesta e si adevarul meu. Nici eu nu cred ca adoratii se imprietenesc…poate doar se prefac, cine stie? Eu te inteleg si rezonez cu mare parte din ceea ce simti tu tocmai pentru ca am trait o poveste asemanatoare.Nici nu stii cat de bine iti simt si inteleg iubirea, suferinta si prapastia dintre ele…Oricum ar fi viata asta, oricat de greu ar fi, te rog sa iubesti in continuare! Poate ca asa a fost sa fie, poate ca fiecare a avut ceva de daruit, de primit si de invatat de la celalt!
ILDIKO
2013-04-28T16:46:06+03:00 at 2013-04-28T16:46:06+03:00
Dupa destramarea unei relatii bazate pe iubire profunda,sincera poate ramane dispret,ura ,indiferenta,dar in nici un caz prietenie.Asa zisa „prietenie” e de fapt o speranta intr-un nou inceput .
Lena
2013-04-28T16:46:27+03:00 at 2013-04-28T16:46:27+03:00
n primul rand,cei care raman prieteni au o anumita complicitate,de genul-o partida de sex care se poate intampla oricand,nu exista prietenie intre doi iubiti ,.decat posibilitatea de a cadea fara emotii „in pacat”,un fel de rezerva care le asigura un anumit soi de liniste.
Bineinteles ca o sa sara fetele si o sa spuna ca nu este adevarat,ca s-au despartit candva si acum sunt cei mai buni prieteni,samd.
Exista si exceptii,insa,tot „daca nu imi gasesc ,si nu-mi gasesc ma la intorc la x-ulescu ,(sau poate stau prost cu hormonii vreodata,deh)”, functioneaza.
Nici macar nu este constienta problema,ea e acolo,undeva,asteapta,in caz de…
Da,da… partida de amor in asteptare,nu mai trebuie sa se dea nimeni peste cap pentru impresii,de fapt ,la modul general…. nu prea exista prietenii barbati-femei,decat posibile uniuni undeva-candva,de cele mai multe ori cei mai buni prieteni ajung sa faca sex pana la urma,chiar si dupa doua zeci de ani,nu se stie niciodata in ce situatii te pune viata.
Bineinteles ca prietenia se cam duce,f rare cazurile in care se poate trece peste.
Nu trebuie sa ne oripileze chestiunea,pana la urma tot niste animalute suntem si noi,chiar daca avem alte pretentii…
A! si sa nu uitam de simtul proprietatii,de cele mai multe ori de aici provin dracusorii si asa zisa gelozie,adicatelea:
Ce e al meu e al meu!sa fie clar!
Chestii d-astea adanci…
sanda
2013-04-28T16:50:59+03:00 at 2013-04-28T16:50:59+03:00
Numa’n filme vad adorati prieteni si invers……..Pe viu, ba. Insa cand o dragoste adanca de 40 de ani se izbeste de nevoi prietenesti, le poate imprumuta , desi cosmarurile gelozesti nu dispar . E cazul meu………..nostru……..
peta
2013-04-28T16:55:03+03:00 at 2013-04-28T16:55:03+03:00
admir prieteniile intre fosti, la mine nu s-a putut!
Mina
2013-04-28T16:57:58+03:00 at 2013-04-28T16:57:58+03:00
Cred ca depinde de personalitatea fiecaruia, la urma urmei. Eu si fostul meu sot sunt buni prieteni chiar si astazi, dar nimic din cele enumerate mai sus nu au lipsit. Au trecut. Am fost prieteni (amici) foarte buni si INAINTE. Acum mi-e drag omul, ca INAINTE. Mi-e simpatic si tin la el, ca la un amic bun. Altceva nu mai doresc, acum (de la el), si ce-a fost, a fost. Ne mai sunam la sarbatori, ne intalnim, radem, mancam o pizza si fiecare pe drumul lui. Daca are pe cineva sau nu acum pe mine, una, sincer nu ma intereaseaza. Poate suna ciudat, multe prietene se mira ‘Cum poti?’- dar nu inteleg cum sa NU poti. Depinde insa de mai muti factori- cum te-ai despartit, de ce, in ce conditii. In cazul nostru a fost de comun acord, fara tambalau, fara scandal, fara cearta. Am decis ca asa e cel mai bine, aveam teluri diferite, idei diferite. Le-am sesizat in timp.
dia
2013-04-28T17:00:02+03:00 at 2013-04-28T17:00:02+03:00
SUNT SIGURA CA NU A FOST IUBIRE PURA… PT.ACESTI PRIETENI „DE DUPA”…CI DOAR UN(O)…OARECARE…!
TRIST…SA POTI TRAI CU CINEVA ATATIA ANI SI SA „IL IUBESTI” ASA…
Ana Maria Tambos
2013-04-28T17:38:00+03:00 at 2013-04-28T17:38:00+03:00
Teo, iubita mea, draguta mea, frumoasa mea.
Am trecut si eu prin starile astea, e drept, aveam 17 ani, era prima data cand am simtit asta. De fapt, de atunci ne-am cunoscut, a fost ceva nevinovat, frumos, eram cuminti pe atunci. Eu eleva la liceu, el student. Credeam ca ma vede numai pe mine, cel putin asa intelegeam din scrisori si cand venea in vacante.
Totul a fost frumos pana cand, intr-o vacanta de iarna, a venit , dar nu singur, ci cu o fata de care imi spunea ca nu stie cum sa scape. A scapat de mine, nu de ea. De atunci am inceput sa simt ceea ce simti tu si asta a durat ani multi. Au mai fost putine intalniri, mai mult intamplatoare, dar nimic nu a mai fost ca inainte. Poate spui ca eram prea tineri, copii, dar fiecare mare iubire vine odata in viata si niciodata nu se stie la ce varsta.
Am plecat la Bucuresti, sa-l uit, nu am reusit, apoi m-am casatorit. Nici un simtamant nu era ca cel dinainte, dar am spus ca asta e si mi-am vazut de treaba. Din pacate, casnicia nu a rezistat, asta nu din cauza mea, ci a lui, care a revenit la vechea lui iubire. Apoi am inteles ca el s-a casatorit cu mine pentru a se razbuna pe fosta lui iubita, iar cand si-au rezolvat problemele, si-au continuat dragostea, numai ca eu eram deja insarcinata. Am inghitit atatea minciuni pe care le credeam, pana cand m-a lasat pe trotuar sa-l astept, iar el a fugit dupa cealalta, care ne-a vazut si mai ales a vazut ca trebuia sa nasc in curand. Probabil i-a fi spus ca sunt vreo colega, pt ca el avea verigheta scoasa cand i-am vazut sarutandu-se de larevedere. De atunci a inceput prabusirea casatoriei mele. La scurt timp am nascut o fetita care acum are 38 de ani. Au trecut anii, eu m-am reantors acasa pentru a fi cu fetita mea. Intre timp, primul, s-a casatorit, a facut doi baieti si in urma cu 21 de ani a murit, fiind foarte bolnav. Atunci mi-am simtit sufletul sfasiat de durere, am simtit ca am pierdut pe cineva al meu. Revin la mine, m-am recasatorit dupa 8 ani de la divort . E bine, e frumos, mai avem un baiat de 28 de ani. M-am dedicat trup si suflet familiei, iar acum sunt pensionara. Am muncit 36 de ani si am hotarat ca imi ajung.
Poate te-am plictisit cu povestea vietii mele.
Vreau sa-ti spun ce i-am spus si primului, dupa ce am aflat ca la nunta mea, el statea in spatele curtii si ma privea plangand. I-am spus ca poate sa fie mandru ca a fost iubit odata in viata, asa cum l-am iubit eu. Nici el nu a mai fost iubit la fel, nici eu nu am mai iubit pe nimeni la fel. Concluzia e ca trebuie sa fim mandre ca am trait sentimente asa puternice, chiar daca am suferit. Nu oricine are ocazia sa traiasca asa ceva. Poate multi iubesc, dar fara pasiune, sau cred ca iubesc. Unii, trec prin viata , fara sa aiba parte de acest sentiment si eu cred ca sunt demni de mila. noi putem sa fim fericite ca am iubit, chiar daca am avut parte mai mult de suferinta. Suferinta intensifica sentimentele.
Teo, o sa apara cineva in viata ta, care stie sa te aprecieze si sa te iubeasca, o sa vezi tu. Pana atunci, ai grija de tine si de fetita ta. Incearca sa fii fericita, atat cat poti. La inceput e mai greu, dar cu timpul raman doar amintiri frumoase. Bucura-te ca traiesti, ca ai o fetita frumoasa, ca tu esti frumoasa si desteapta si te iubeste atata lume. Ce vrei mai frumos de la viata?
DOINITA
2013-04-28T17:43:48+03:00 at 2013-04-28T17:43:48+03:00
Eu cred ca este normal ca doi fosti iubiti sa se reantalneasca ca niste buni prieteni,deci explicatia:cei doi s-au iubit foarte mult ,necoditionat,au fost fericiti pentruca ei erau fericiti in noua lor relatie, acesa este IUBIREA adevarata,cand nu o conditionezi.
WALBURGA WALY
2013-04-28T17:48:38+03:00 at 2013-04-28T17:48:38+03:00
…..DAR CUM FACI ..SAU CE FACI.. MAI BUNA INTREBAREA…CE FACI CIND AI IUBIT DINTOTDEAUNA UN BAIAT ..APOI BARBAT…LA CARE NU AI AJUNS NICIODATA…SI PENTRU CARE SIMTI LA FEL..DESI AU TRECUT ANI …SI ANI…SE POATE SPUNE PENTRU CA ESTE O IUBIRE NECONSUMATA….DE AIA A RAMAS NECLINTITA ?…..SI IN ORICE MOMENT AR FI CAPABILA SA O IA DE LA CAPAT ?…SFATUL UNORA ESTE SA RENUNTI …DAR CUM POTI SA RENUNTI LA CEVA CE NU ESTE AL CREIERULUI …INIMA ARE LEGILE EI SI MODUL EI PROPRIU DE A TRAI PRIN CEEA CE SIMTE….MA REGASESC IN GINDURILE TALE TEO ..SI IN MODUL TAU DE A LE EXPRIMA…GINDURILE….SI IN MODUL DE A SIMTI….IUBIREA !
Cora
2013-04-28T17:49:49+03:00 at 2013-04-28T17:49:49+03:00
Ar mai fi ceva de lamurit. Daca ai un copil (sau mai multi) cu fostul, atunci? Nu e normal sa-ti calci pe inima, sa lasi sentimentele tale deoparte si sa pui sentimentele copilului tau pe primul plan? La mine asa s-a intamplat, copilul meu trebuia sa stie ca are tata, am vrut sa-si cunoasca si fratele vitreg pentru atunci cand noi n-om mai fi ei vor ramane … asa ca n-au contat sentimentele mele si nici ale lui. Am citit si celelalte comentarii. Sunt perfect de acord cu Mina. Nu inteleg de ce nu se poate! Se poate si inca foarte bine. Ne intalnim de sarbatori, stam toti la aceeasi masa, copiii nostri se iubesc desi e o diferenta de 18 ani intre ei, Recunosc ca am avut si norocul ca „actuala” sa fie o femeie la fel de deschisa la minte ca si mine. Imi admira copilul si isi doreste ca si al ei sa-i semene asa ca noi, 2 mame cu scaun la cap am facut ca toate astea sa fie posibile. Pentru copiii nostri.
Se poate draga Teo, se poate.
Sunt chiar curioasa … tu oare citesti ce debitam noi aici?
gabriela
2013-04-28T18:29:46+03:00 at 2013-04-28T18:29:46+03:00
Traim intre oameni si trebuie sa stim sa ne rspectam reciproc.Daca iubirea a fost adevarata nu cred ca esti in stare sa stai la aceasi masa cu el/ea si rivala.Trebuie sa treaca o perioada ca acesta sa se intample.
Ca despr casatorie cu timpul ajungi sa respecti mai mult decat sa iubesti pe cel de langa tine.Viata ne rezerva tot felul de surprize si la un moment dat iubirea(fizica)nu mai exista.
Iuliana Decu
2013-04-28T19:59:30+03:00 at 2013-04-28T19:59:30+03:00
„Adoratii nu se imprietenesc.” . Cand doi tineri se iubesc , sarutandu-se in public si „deranjand” cu fericirea lor zgomotoasa multimea trecatorilor tacuti si profund preocupati de grijile cotidiene, se cheama ca ei sunt doi indragostiti care consuma cu intensitate ceea ce primeste de la celalalt. Sa le fie de bine! Dupa ce nu mai au ce-si oferi ,zic ei, se plictisesc unul de celalalt si consimt, de cele mai multe ori tacit, sa ramana prieteni. Cand se revad, desigur accidental, simt nevoia sa-si faca tot soiul de confesiuni si sa accepte ca desi iubirea lor a fost una trecatoare, prietenia lor este una cat se poate de autentica si reciproc avantajoasa.Pe cine mint si cand mint? Concomitent, nu pot coexista intr-o relatie doi adorati. Dragostea adevarata inseamna daruire totala, fara sa ceri nimic in schimb. Inseamna renuntare, putere de sacrificiu, uitare de sine. Adoratia inseamna si mai mult. Inseamna ispita de a uita pana cand si de Dumnezeu. Ca sa revin: intr-o relatie unul adora, celalat se lasa adorat. . Asadar, intre un adorat si unul ce adora se naste si dezvolta o relatie malefica, de stapan si rob, care nu are nimic comun cu dragostea ci mai degraba cu posedarea,pierderea voita a identitatii si a libertatii. Acest tip de relatie parjoleste tot ce intalneste in calea sa. Ce urmeaza dupa adoratie? Ura cea grea si apasatoare. Nu am auzit, pana acum, sa rasara din cenusa adoratiei si din semintele urii, spicele prieteniei…
gina
2013-04-28T20:59:31+03:00 at 2013-04-28T20:59:31+03:00
are dreptate teo , si eu am trecut prin asa ceva, iar cand stateam de vorba ne juram k , daca nu o sa mai fim ampreuna dintr un motiv sau altul o sa ramanem prieteni, dar as.cand s a antamplat neprevazutul , nici macar nu am putut sa mai vreau sa l vad , atat de mare era durerea , voiam sa gasesc disperata pe cineva sa pot sa l uit , sa nu cumva sa annebunesc de durere ascunsa, nu e adevarat, nu se poate sa te faci ca i esti prieten , cand el ti a luat sansa de a fi al tau, de a pleca an bratele alteia , sa se bucure alta de mangaierile de care tu ai avut parte pana atunci, a mi pare rau dar nu puteam fi masochista
ema dragos
2013-04-28T21:38:57+03:00 at 2013-04-28T21:38:57+03:00
Iubire sau posesie?
Andreea Ligia Zeneci
2013-04-28T23:07:12+03:00 at 2013-04-28T23:07:12+03:00
Nici eu nu am reusit perfomanta de a ma imprieteni cu adoratii.
Andreea Ligia Zeneci
2013-04-28T23:09:39+03:00 at 2013-04-28T23:09:39+03:00
Poate ca am nevoie de o excursie tocmai la DNA bridge. Metaforic vorbind 🙂 La DNA ma refer, intelegeti aspectul. http://www.realwowz.net/2013/03/the-dna-bridge-singapore.html
pAUN mARIAN
2013-04-28T23:35:27+03:00 at 2013-04-28T23:35:27+03:00
Ochii care nu se VĂD …se uită!
Mimi Toader
2013-04-29T00:24:23+03:00 at 2013-04-29T00:24:23+03:00
Ce facem atunci când iubim? Ce se întâmplă cu inima noastră, care de fapt nu mai e a noastră, ce păţeşte creierul nostru? Întreg trupul nu-ţi mai aparţine, inima se războieşte cu mintea, simţi că nu poţi respira dacă nu-şi îndreaptă chipul către tine ca să te mângâie cu a lui privire… Tot ce avea sens nu mai are…Simţi că te prăbuşeşti în tine când îţi întoarce spatele fără să-ţi vorbească, după o discuţie furtunoasă… Nimicul se transformă numai că el s-a uitat către, ochii râd şi plâng în acelaşi timp…Pentru că dragostea lui te face să te simţi altfel, pentru că tu nu mai eşti a ta…Când îi miroşi parfumul, spuma de ras, îi iubeşti până şi urma capului lăsată în pernă, când aştepţi cu inima ca el să zdrăngăne cheile la intrare, când îşi cântă veselia sub duş cu voce baritonală…atunci …aşa facem când iubim. Cum să rămâi cu el sau ea…un simplu prieten ? Iubirea adevărată nu lasă loc de amiciţie după. Dragostea pasională nu te lasă să fii prieten cu fostul/fosta. Ne mai întâlnim să discutăm despre ce? Sufăr cu toată fiinţa mea dacă te văd în ipostaza de amic după toată nebunia care a fost între noi… E inuman să te văd cum o priveşti pe actuala la fel cum mă priveai pe mine odată…Da zâmbesc, sunt civilizată dar ţi-aş sări la jugulară. Iubesc cu pasiune, cu totul mă dăruiesc dar cu aceeaşi pasiune ţi-aş scoate şi ochii! Da, îmi iubesc copiii, copii făcuţi din dragoste dar nu aş putea să mă supun chinului de a-l vedea pe tatăl lor cu umbra ei, darămite cu ea. Cum aş putea să le ”predau” copiilor mei dragostea dacă eu aş fi falsă, dacă eu n-aş mai iubi?! Dragostea se simte dar se şi vede, iar pe copiii nu-i poţi păcăli sau minţi pentru că ei ştiu. Reflexia din oglindă…peste ani o poţi vedea la copilul tău. Iubesc cu sufletul, cu mintea , cu întreaga mea fiinţă. Dacă atunci când mă va săruta în spatele urechii, pe puful de pe gât şi nu voi mai simţi în întreaga mea fiinţă, că mi se face pielea de găină,atunci, poate că cine ştie ? Vom rămâne prieteni…:)) Vă pup, vă iubesc, îmi da-ţi bătăi de cap , mă faceţi să gândesc prea mult…Şi da! MĂ PREOCUPAŢI !!
ALEXANDRA
2013-04-29T13:36:11+03:00 at 2013-04-29T13:36:11+03:00
CITA DREPTATE VA DAU….CUM DRACU POTI FII PRIETENA CU FOSTUL IUBIT CUM POTI SA IL VEZI CU ALTA LA BRAT …..HAI DA O DACU DE POLITETE SI EDUCATIE CA IA S RUPE GITUL SI SCOATE OCHI CU ACEASI PASIUNE CU CARE L AM IUBIT ….IAR PRIETENII SINT ALTII
O ZII BUNA VA DORESC
camelia
2013-04-29T05:26:56+03:00 at 2013-04-29T05:26:56+03:00
„Aprob pozitiv!”, ca să-l citez pe-un personaj caragialian. Nu, iubirea adevarată, nu se transformă nicicând în prietenie, orice final ar fi avut povestea pe care/o credeai unică și durabilă până la sfârșitul lumii, din vina oricui ar fi fost el. Cred că e vorba despre… constanță.În sentimente, în valori, în mod de a fi.
După orice final te simți, în mod firesc, ca și cum ai pierde ceva din tine, darămite după ce pierzi, cu adevărat, o parte din tine. Căci așa se cheamă că se-ntâmplă când iubești: reinventezi legile matematicii: unu plus unu fac , neapărat, unu. Și, dacă tot am început cu aluziile livrești, să continuăm cu ele: ca-n minunatul de roman al lui Camil, când Gheorghidiu explică, prin analogie, ce-nseamnă pentru el indestructibilul: ” Dar cum sa primesti formula de metafizica vulgara ca iubirea sufleteasca e o conjugare de entitati abstracte, care cand se desfac se regasesc in aceeasi forma si cantitate ca inainte de contopire: 2 litri de apa si sare, pusi la distilat, dau un litru si jumate de apa si o jumatate de litru de sare; amesteci iar si iar ai doi litri de apa si sare? A crede ca iubirea sufletelor e o astfel de combinare simplista inseamna, fireste, a discuta ca toata lumea, prosteste… ”
Nu cred în prietenie cu omul care, până mai ieri, iți tinea loc de soare și de motiv pentru care exiști. Cel puțin la mine n-a mers și nici nu mi-ar fi trecut prin cap c-ar merge.
După sfârșit nu mai rămâne decât gustul amar. Mai ales dacă acela care greșește e celălalt. Chiar dacă-n sinea ta, un sâmbure de simțire creștinească te face să nu vrei moartea, ci indreptarea păcătosului, tot nu te poți simți fericit pe deplin pentru fericirea lui.
Și chiar dacă rănile se mai cicatrizează în timp, parcă e nu-știu-cum să accepți doar o lumină palidă, ca un muc de lumânare, acolo unde-a fost cândva o flacără …
Lidia U.
2013-04-29T06:16:32+03:00 at 2013-04-29T06:16:32+03:00
Din „vasta” mea experienta am invatat ca asa e: „Prietenii nu se adora. Adoratii nu se imprietenesc”. Pasiunea si prietenia nu se leaga! Stii ca nu mai e nimic, poate nici n-ai mai vrea sa fie dar cand vezi o alta ca-l mangaie, ca-l tine de mana pe cel pe care l-ai adorat, pe cel cu care ai visat..parca…iti cam vine, da, sa urli! Vazandu-i zilnic (in cazul meu) ma port omeneste dar de multe ori in interior e ca la Ally Mcbeal. 🙂 Dar VIATA-I MINUNATA! 🙂 :*
Rodica F.
2013-04-29T14:00:43+03:00 at 2013-04-29T14:00:43+03:00
ABSOLUT DE ACORD!!!!
Anca
2013-04-29T17:38:23+03:00 at 2013-04-29T17:38:23+03:00
Dar totusi relatiile incep dintr-o prietenie,nu? Nu cred ca te poti indragosti de cineva pe care nu il consideri prieten oricat de mult te-ar atrage, pentru ca pana la urma atractia se poate termna la fel de fulgerator cum a inceput. Eu cred ca trebuie sa construiesti o „relatie caramida cu caramida”, iar cea mai buna fundatie este prietenia. De ce sa nu poti sa te reintorci la acel sentiment initial daca se intampla ca idealurile si drumurile unui cuplu sa nu mai coincida?
Dorina Avramut(Chirilă)
2013-04-29T17:40:37+03:00 at 2013-04-29T17:40:37+03:00
Lumea e mică.
Liliana
2013-04-29T17:53:22+03:00 at 2013-04-29T17:53:22+03:00
Sunt de acord, dar nu 100%… Sunt persoane atat de prinse in acest vartej si atat de slabe incat sa profite de orice motiv doar pentru a ma fi in preajma celui adorat… sclavi/e unei iubiri pierdute, daca pot sa spun asa, si atunci pretind ca pot fi prieteni, ca pot privi in ochi persoana adorata desi la brat cu altul/alta… doar pretind, in esenta e doar o masca, sunt convinsa intretinuta de o slabiciune bolnava… Parerea mea…
n.mircea
2013-04-30T08:34:59+03:00 at 2013-04-30T08:34:59+03:00
cine-mi spune mie,ca dupa iubire mai poate fi ceva…nu a iubit.
Mirela
2013-04-30T10:15:40+03:00 at 2013-04-30T10:15:40+03:00
Absolut de acord cu Liliana. Din slabiciune poti pretinde ca ar putea fi prietenie. In realitate, lucrurile nu stau chiar asa. Ma gandesc si la faptul ca e important cine pe cine a parasit sau cine a iubit mai mult. Oricum, e mai usor pentru cel care a iubit mai putin sau s-a lasat iubit, cum se mai spune. Acesta ar putea ramane prieten cu partenerul caci nu i-ar fi greu sa-l vada fericit cu altcineva, dar cel care a iubit cu adevarat …daca a si fost el cel parasit…
Mihaela Ban
2013-04-30T10:35:54+03:00 at 2013-04-30T10:35:54+03:00
Draga Teo,
Dilema ta am avut-o acum cativa ani. Am trecut de asemenea, printr-o experienta de gen. Recunosc, eu am stat 2 ani sa ma gandesc cum e mai bine, ce ar trebui sa fac, sa zic, sa simt. Te asigur ca-s o persoana cerebrala si responsabila si chiar in aceasta postura trebuie sa recunosc ca si astazi ma gandesc la vorba din popor „te nasti si mori singur”. Din pacate e un adevar, iar ce se intampla intre ceva doua faze sunt doar trairi.
Sa raman eu prietena cu o persoana care am iubit-o , divinizat-o si alte lucruri la superlativ la momentul respectiv? Neah…..daca atunci si dupa despartire ma macina intrebarea asta…..ei bine, iti spun ce este astazi. Astazi am intalnit o persoana minunata. Ce simt? Ca nu am iubit in viata mea asa de mult. (UPS….si cu trecutul, cu ce gandeam , cum ramane?) . Aceasta persoana imi este atat de draga caci in fiecare zi ii scriu si ii spun te iubesc. Ii spun des ca respir prin el. Ce vreau sa-ti spun tie de fapt…..Este ca trebuie sa stii ca mereu este cineva acolo pentru tine. Si o sa vina. Si cand o sa vina……….o sa te gandesti ca tot ce s-a intamplat in spate a fost cu un scop. Trebuia sa te desparti de fostul pentru a avea norocul de-al intalni pe „noul”. Brusc, vei depasi acest moment, aceste sentimente care-ti trec prin gand caci vei ajunge sa te gandesti chiar ca-i esti aproape datoare fostului ca a plecat din viata ta sa poti intalni noua dragoste. Da, este posibil. Este veridic si crede-ma se poate.
Iti multumesc pentru rabdare si timpul acordat,
Cu aceeasi simpatie,
Mihaela Ban
Mihaela
2013-04-30T11:51:00+03:00 at 2013-04-30T11:51:00+03:00
Draga mea Teo, nu doar ca sunt in totalitate de acord cu tine, sunt socata in aceeasi masura de tot ce am citit mai sus! Oamenii astia nu au trait marea lor iubire, daca pot afirma niste aberatii atat de mari! O iubire atat de puternica nu se poate transforma, VREODATA, in prietenie sau orice altceva! Oamenii astia aberanti, nu si-au oferit sufletul in toata puterea cuvantului unui om intr-o relatie!! Cand iubesti cu toata fiinta ta, cand TU nu mai existi, ci doar cel de langa tine, singua solutie de acceptare a oricarui alt lucru, decat TU SI EL, este MOARTEA, a lui sau a ta! Moartea ca el nu mai exista, ca nici o femeie nu se va mai atiunge de el ( el care 90% esti tu de fapt) este singurul sentiment pe care il poti accepta. Moartea este singura ” femeie” careia i-ai permite sa -ti ia dragostea! O TEO, de nu as sti prin ce ai trece! Si cat e de groaznic sentimentul! Dar uite ca nu am murit, si ce nu ne omoara ne intareste! Oameni buni va doresc sa traiti dragostea adevarata, la nivelul, intensitatea si puterea ei, asa cum a trait-o Teo, si multi altii!! Cand o veti trai, veti intelege cuvtintele mele de mai sus!
rody1504
2013-04-30T12:00:03+03:00 at 2013-04-30T12:00:03+03:00
exista o situatie in care e necesar sa ramai in relatii bune cu fostul (a), nu spun prieteni in sensul de a iesi la o cafea dar de a avea o conversatie matura fara reprosuri sau insulte in momentul in care intervin copii, atunci nu te mai poti ghida dupa sentimentele inflacarate pe care le ai avut odata sau pe care le mai ai(negative sau pozitive) ci trebuie sa te moderezi si sa te adaptezi contextului pentru a provoca cat mai putin rau copiilor(chiar daca o despartire oricum este traita negativ de copii). Si numai cei care au copii si au trecut prin asta pot intelege magnitutinea si dificultatea situatiei, chiar daca poate in multe cazuri nu se ajunge la o astfel de *evolutie* cum spui tu si e regretabil. asta e singurul moment in care, cred eu , poti trai o altfel de realtie cu fostul(a), cand stadiul de iubire pasionala se interpune celui de parinte, in celalat caz(fara copii la mijloc) cand unul continua sa mai iubeasca si celalat nu atunci nu ai cum sa fiti prieteni pentru ca ti faci mai mult rau, si exista si situatia in care pasiunea, iubirea s a terminat reciproc si atunci poti avea o oarecare relatie trecand pe langa celalat salutandu l ,fara resentimente incercand sa intelegi cum ati putut fi impreuna….da, viata asta e complicata si pe langa ne o mai complicam si noi, dar tin sa te felicit pentru naturalitatea, sinceritatea si autenticitatea ta si ca ai ales sa impartasaseti cu noi intr un mod atat de personal gandurile si trairile tale.
Daniela
2013-04-30T12:35:57+03:00 at 2013-04-30T12:35:57+03:00
Cand o relatie se termina brutal pentru cel putin unul din cei doi, inainte ca pasiunea sa se fi consumat, traumele si frustrarile rezultate pot fi un impediment in calea unei viitoare prietenii.
Dar o iubire MARE, care a avut sansa sa se stinga in mod natural , ca orice foc cand se termina combustibilul, se poate transforma intr-o frumoasa prietenie, mai ales daca ambii au reusit sa regaseasca pasiunea ulterior, cu alti parteneri.
moni
2013-04-30T12:57:51+03:00 at 2013-04-30T12:57:51+03:00
la cei 50 de ani ai mei , inca mai sper in …”desteptarea ” a cat mai multor femei ! sunt mama, fosta sotie si in primul rand femeie . De ce voi a irosi sentimentele si clipele mele de viata in analize fara sens ? cred in femeia ce are simtul realitatii si nu rame ca o urma lasata de un pantof in nisip , sau se lasa dominata de amintirile pasiunii pierdute … asa ceva eu numesc , OBSESIE si e demn de studiu psicologiei……si daca Freud ar fi fost femeie , ar fi crezut-o careva ????????? Un cordial salut , Teo ! eu prefer sa imi amintesc cum radeam diminetile cu tine si Mirce Badea…acum …..cativa ani buni …..
virginia
2013-04-30T14:19:15+03:00 at 2013-04-30T14:19:15+03:00
ba da draga mea se poate dar dupa 24 ani casatorie si dupa ce ai fost inselata de multe ori si tu ai aflat tirziu!!acum sint recasatorita cu cel pe care l-am parasit pentru ex!pe el nu-l iert pentruca am chinuit 2 fete minunate,din cauza lipsei baniloriar iar eu nu ma iert pentru increderea pe care am avut-o in el!!acum ne intilnim dar nu am nici macar un sentiment fata de el!!dar din ceea ce spui tu,prin ce ai trecut,e prea devreme!!mai asteapta niste ani si va trece!!ai sa vezi!!
Ioana
2013-04-30T15:42:05+03:00 at 2013-04-30T15:42:05+03:00
Draga mea, Teo,
Sunt total de acord cu tine, poate si pentru ca am trecut exact prin aceeasi situatie ca si tine, poate si pentru ca sunt Gemeni. Niciodata, dar niciodata, nu as putea fi prietena cu barbatul pentru care mi-as fi dat viata si el m-a parasit.
Keky
2013-04-30T18:32:17+03:00 at 2013-04-30T18:32:17+03:00
Te inteleg perfect, draga mea Teo! De-a lungul timpului, am avut cateva relatii serioase, insa nici una, in care sa dau totul pentru omul de langa mine… Toate relatiile, erau un oarecare compromis – o stabilitate mai mult sexuala, decat emotionala si toate sfarseau din motive puerile! Asta pentru ca, nu exista cu adevarat iubire! Si da! Am putut sa raman cu toti prieteni, pana intr-o zi cand m-a sagetat rau de tot Cupidon…
Nu cred in dragoste la prima vedere, insa cred in dragostea care vine in timp si care necesita cunoastere, plus multe alte lucruri! In timp este nevoie de multa complicitate si anticipare, ca relatia sa functioneze, pentru ca dragostea prinde multe forme si niciodata nu va fi la fel! In fine, as putea sa scriu un intreg roman, despre iubire…
Si ca sa ma intorc la contextul discutiei, vreau sa iti spun ca am intalnit si eu acel om, acel suflet pereche! Sunt de parere ca putini sunt norocosi si isi intalnesc jumatatea intr-o viata de om, fara sa traiasca in compromis, doar de dragul de a fi cu cineva… Insa, de cele mai multe ori, marile iubiri, nu rezista impreuna, din pacate… Rezista separat, unul in umbra celuilalt, gata sa moara oricand pentru celalalt, chiar daca ei fizic, nu mai sunt impreuna…
Mi-e foarte greu sa iti scriu aceste randuri si inteleg perfect ce e in sufletul tau, pentru ca si eu am trecut prin asta, chiar daca vorbesc in contextul unei alte orientari. Dragostea e la fel, pentru ca vorbim aici de suflet, nu de corp si sunt convins ca stii asta…
Ai mare dreptate, draga mea Teo… Nu poti sa ramai prieten/a cu omul pe care intr-adevar l-ai iubit, il iubesti si il vei iubi o viata de acum inainte! Nimeni nu poate sa spuna ca va trece, pana nu este si el in aceasi situatie!
Tot ce vine din urma, e doar substitut! Supravietuirea fizica e grea, inlocuirea imposibila, insa trebuie sa filtrezi totul prin spiritualitate, deoarece un suflet pereche, este si va fi mereu langa tine!
Daca asa a fost sa fie, inseamna ca Doamne Doamne are planuri mari cu tine! Eu unul, incerc sa ma gandesc ce voi lasa in urma si ma sperie gandul asta, in contextul actual! Pentru mine e clar: menirea noastra principala pe Pamant, este sa lasam ceva in urma noastra si sa invatam sa iubim – unii spiritual, altii mai mult cerebelul…
Te pup si ai grija de tine! Esti o femeie tare faina! :*
Daniela Tontsch
2013-04-30T18:33:54+03:00 at 2013-04-30T18:33:54+03:00
O dragoste sfarsita in frageda pruncie se inscrie in parametrii aceia de „Adoratii nu se imprietenesc”, dar dupa o casnicie de 20 de ani, sa fii confuza e putin spus. Aici chiar ai de asternut toate sentimentele de adoratie, de blazare, de rutina, de retraire a adoratiei, apoi de frustrari, etc.
Agarttha
2013-04-30T18:45:41+03:00 at 2013-04-30T18:45:41+03:00
Ba da, se imprietenesc. Atunci cand nevoia de el e mai mare decat durerea din tine.
nicoleta
2013-04-30T23:31:20+03:00 at 2013-04-30T23:31:20+03:00
bine ..sunt de mare acord cu tine draga mea ..cel putin eu nu as mai putea fii prietenà cu fostul meu sot
Iuliana
2013-05-01T09:09:29+03:00 at 2013-05-01T09:09:29+03:00
Cat durere sfasietoare trebuie sa fi trait ca sa poti scrie asa! Nu poti descrie, in vorbe, decat o mica parte din traire! De orice natura ar fi ea. Si daca dupa ce-a trecut ceva vreme, inca mai ai durerea asta, nu-mi pot imagina imensitatea trairilor tale de iubire! Te invidiez! N-am iubit asa, dar am simtit la fel: nu pot fi prietena celui ce mi-a fost iubit!
Gabriela
2013-05-01T11:05:10+03:00 at 2013-05-01T11:05:10+03:00
Sunt intru-totul deacord cu tine.
simona
2013-05-02T21:46:33+03:00 at 2013-05-02T21:46:33+03:00
Daca ai iubit…iubit…ti-ai pus sufletul in palmele lui si apoi ,din nu stiu ce „chesti” totul a zburat…precum puful papadiei…definitiv…nu ai cum sa mai fi prieten cu el/ea…pur si simplu nu ai cum.Asta cred….ca… am patit-o.
gabi
2013-05-04T14:40:33+03:00 at 2013-05-04T14:40:33+03:00
Da Teo, ai perfecta dreptate….noi toate care am trecut prin asa ceva, iti dam dreptate!
Andreea
2013-05-08T22:50:39+03:00 at 2013-05-08T22:50:39+03:00
Perfecta dreptate ai Teo! Doar cine a trait asa ceva poate sa inteleaga,e greu de spus,nu exista suficiente cuvinte sa poti explica….
teo
2013-05-10T19:51:45+03:00 at 2013-05-10T19:51:45+03:00
Draga mea, ai dreptate si eu cred la fel ca tine, dar acestia trebuie sa fi fost adorati asa cum ai spus, altfel poti sa fii prieten fara nici o problema… dar trebuie sa treaca mult timp sa luati masa impreuna… Ce vreau, insa, sa iti spun de multa vreme este ca incercarea grea de la Viena a sters din privirea ta fericirea nativa ce te caracteriza… Acum aceasta incercare frumoasa, la inceput, in nebunia ei (in sensul bun), a venit doar ca sa iti puna tristete in priviri….
Malek
2013-05-10T19:55:01+03:00 at 2013-05-10T19:55:01+03:00
Draga mea Teo… nu-i trist pentru tine, ci pentru cel care a pierdut o fata care poate simti atat de intens! Esti adorabil de sincera!
Din punctul meu de vedere, sunt doua variante:
1.daca esti in relatie, iti spui si ameninti „persoana” c-o vei jupui daca-ti greseste, ca mai bine ii iei viata, preventiv, chiar;
2. daca ai iesit din relatie:
a) daca n-ai iubit-o, doar a fost „in posesia ta” o perioada lunga, tot nu-ti convine sa-ti inchipui ca e cu altcineva, dar s-o vezi… e si libidinos, pana la urma, chiar fata de tine;
b) daca ai iubit-o, E CLAR: speri si te rogi sa nu-ti mai iasa in cale NICIODATA!
Toate astea sunt valabile daca noi nu avem vina…. si – de regula – asa s-ntamplat… pana acum.
Te pup, te admir si te iubesc
Malek
2013-05-10T20:05:03+03:00 at 2013-05-10T20:05:03+03:00
s-a-ntamplat, scuze, foame mare…
Ioana
2013-05-14T21:05:25+03:00 at 2013-05-14T21:05:25+03:00
Sincer sunt de acord cu dumneavoastra draga d-na Teo. Nu te poti imprieteni cu fosta dragoste desi eu in momentul asta mi-as dori. eu dupa o relatie de 4 ani am primit un mesaj pe fb prin care mi se spunea ca ne despartim iar cand am cerut explicatii am auzit doar, tu vei vrea o familie, eu nu. Ba mai mult am auzit o porcarie care suna ceva de genul: Te iubesc inca dar e mai ok asa. Si dupa toate astea, il iubesc, imi doresc sa ma impac cu el, iar daca nu, si o prietenie cu el mi-as dori. Oare sunt proasta ca imi doresc asa ceva? Poate. Dar desi vreau asta, aveti dreptate, adoratii nu se imprietenesc.
Noramay
2013-10-16T19:20:25+03:00 at 2013-10-16T19:20:25+03:00
Bun gasit, draga mea!
Cat de frumos gandesti, omule! Teo, te iubesc! Te iubesc asa cum iubesc un prieten de-o viata, un om cu care ma inteleg din priviri, cu care pot vorbi orice, oricand, oricum – si nu m-as plictisi in veci! E „vina ta”, tu esti di–vina 🙂 Mi-e drag de tine, pentru ca ma regasesc enorm in felul tau de-a vedea lucrurile, in naturaletea cu care le transmiti, iti admir dragostea de viata, bucuria de a trai. Cat de saraci ne-ai fi lasat, de „te-ar fi rapit” ingerii la ei!
Perfect de acord cu tine! Cum sa raman prietena cu cel pe care l-am iubit?! Nu, deci, nu, domnule, nu se poate sa ramai prieten cu cineva pentru care ti-ai fi dat si moartea, si viata fara o clipita de ezitare!
copilul
2013-11-01T18:15:20+02:00 at 2013-11-01T18:15:20+02:00
Adoratii nu se imprietenesc.La propriu vorbind,nu au cum,a adora un om inseamna tot,mai bine o simpatie scurta si sanatoasa.De ce sa primesti doar tu lectii?