Connect with us

Revistateo.ro

Instant

Ai peste 8 clase? Primești 1.800 de lei de la stat, în fiecare lună

În anul 2022, cel mai mic salariu, încasat de angajaţii din instituţiile şi autorităţile publice finanţate integral din venituri proprii, va fi de aproape 1.800 net lunar. Atât vor câştiga salariaţii cu opt clase, care au funcţii de execuţie în cadrul acestor instituţii.

Cel mai mic salariu al angajaţilor cu opt clase, vechime maximă şi funcţii de conducere în instituţii finanţate din proprii va fi în 2022 de peste 5.400 lei net lunar. Asta se arată în proiectul legii salarizării unitare făcut public ieri seară de PSD.

În anul 2022, cel mai mic salariu net de pe statele de plată ale autorităţilor şi instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii va fi de aproape 1.800 lei lunar. Atât vor încasa angajaţii cu opt clase, care au funcţii de execuţie în cadrul instituţiilor finanţate integral din venituri proprii, potrivit proiectului legii salarizării unitare.

Printre autorităţile publice finanţate integral din venituri proprii se numără: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian – Romatsa, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.

Cel mai mic salariu încasat de angajaţii care au funcţii de conducere şi vechime maximă în cadrul instituţiilor finanţate din venituri proprii va fi de peste 5.400 lei net lunar în anul 2022. Aceasta este leafa pe care o vor primi angajaţii care au absolvit opt clase, au vechime maximă şi funcţii de conducere în cadrul instituţiilor publice finanţate din venituri proprii, se arată în proiectul legii salarizării unitare.

Cât vor câştiga angajaţii cu studii medii şi cu funcţii de execuţie în instituţii finanţate integral din venituri proprii: de la 2.500 lei până la 3.000 lei net lunar.

Cel mai mic salariu al salariaţilor cu studii medii, care au funcţii de execuţie în instituţii publice finanţate integral din venituri proprii, va fi de aproape 2.500 lei net lunar în anul 2022, potrivit proiectului legii salarizării unitare.

Salariile maxime ale salariaţilor cu studii medii şi funcţii de execuţie în instituţii publice finanţate integral din venituri proprii vor fi cuprinse între 2.900 lei net lunar şi 3.000 lei net lunar în 2022, se arată în proiectul legii salarizării unitare. Citește mai mult pe economica.net.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Instant

To Top