Connect with us

Revistateo.ro

Inedit

Alertă! Ce se întâmplă dacă găsiţi un pet băgat la roata maşinii? Este posibil să fiţi în pericol

Alertă! Ce se întâmplă dacă găsiţi un pet băgat la roata maşinii? Este posibil să fiţi în pericol. Siguranţa autoturismul personal ţine foarte mult de atenţia pe care fiecare şofer o acordă în orice condiţii, chiar şi atunci când aude zgomote ciudate.

Dacă găsiţi o sticlă de plastic în roata maşinii, trebuie să fiţi foarte atenţi, pentru că vă puteţi afla într-un real pericol.

Inevitabil, dacă auzi zgomote la roţile maşinii, cobori din autoturism pentru a vedea despre ce e vorba. Se întâmplă ca în aceste cazuri să nu mai apuci să arunci o privire, pentru că un hoţ urcă în maşină şi porneşte în trombă.

Se pare că hoţii sunt din ce în ce mai inventivi.

Au existat cazuri în care au plasat un pet între roată şi caroseria maşinii, astfel încât în momentul în care maşina pleacă de pe loc să se audă un zgomot puternic.

Poliţia avertizează toţi conducătorii auto şi îi îndeamnă să-şi verifice cu atenţie roţile.

A mers la poarta Mănăstirii Frăsinei ca să demonstreze că blestemul care le interzice femeilor intrarea acolo nu există. Ce a pățit tânăra după doar câteva minute

Manastirea Frasinei este singura din România ale cărei traditii sint similare celor de la Muntele Athos. Legamintul Sfintului Calinic este respectat cu strictete aici, iar slujbele incep in fiecare zi la ora zero.

Pragul acestui lacas a fost trecut de pelerini din intreaga lume, inclusiv de budisti veniti din China sau Japonia. Cu toate acestea, accesul femeilor este interzis prin legamint, iar incalcarea sa atrage pedepsirea vinovatei, scrie gds.ro.

CITEȘTE ȘI: Ce se întâmplă cu adevărat cu femeile care ajung pe Muntele Athos, muntele interzis

De-a lungul timpului, mai multe femei au încălcat cu bună știință regula. Mihaela, o tânara din Râmnicu Vilcea, se lasa greu convinsa sa vorbeasca despre Manastirea Frasinei. Sora ei mai mica e bolnava de citiva ani de epilepsie, de cind a incalcat legamintul.

Citeste integral aici

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Inedit

To Top